Cu răbdarea greci şi marea

Gata cu concediul. Gata şi cu letargia de vară de pe interneţi. Când traficu’ începe să zbârnâie, noi, blogării cu suflet, care nu scriem pentru trafic decât un pic, trebuie să ne punem pe agitat, pe incitat, pe excitat. Da’ înainte de asta, să vă povestesc pe unde-am mai umblat.

Se împlineau trei ani de zile de când n-am mai călcat în Corfu, ceea ce era inadmisibil, domnilor, pentru că de foarte mult timp am o relaţie de amor călduros cu acea insulă. Aşa că am zbughit-o să văd dacă se simte şi pe-acolo marea criză a grecilor. Evident că nu. Pe măsline, pe struguri şi pe turişti îi doare în cur.

În plus, dacă mai demult nu beai o bere într-o tavernă respectabilă fără doi euroi jumate, astăzi poţi cu doi, ba chiar cu unu’ şi cincizeci. E incredibil, zău. Şi sunt mai multe beri. Eu credeam cu candoare că grecii au doar două mărci de bere.

(În continuare se vând acolo doar două mărci de bere bună, trei dacă vă place Amstel.)

Bericiţi cei săraci cu duhul

V-am povestit deja despre berile străineze din Deja Fu. Ei bine, într-o lovitură de teatru cum de mult aşteptam, întreprinzătorii flăcăi au scos din meniu tot ce însemna bere făcută la noi. Adio Ciuc, adio Silva…

E îmbucurător să aflăm că o cârciumă poate fi rentabilă chiar şi lansându-se în aventuri de-astea. Mai ales că berile făcute la noi sunt toate (fără excepţie) o apă şi un pişat: deşi sunt băubile, le lipseşte în totalitate personalitatea. De-adevăratelea, am confundat Skolu’ cu Heineken şi invers, or îmi place să cred că mă pricep la beri.

Faţă cu berile cele noi ale lu’ Ferdinand 53-55, te scarpini însă în cap şi zici: băi băieţi, am îmbulinat-o – ce bem? Păi hai să-ţi povestesc, curiosule, despre berile inedite pe care le poţi bea acolo mai nou.