Nici o proiecţie fără erecţie

…şi nici o orgie fără regie!

Străbunicii noştri n-au crescut într-o atmosferă de cuminţenie angelică. Că-ţi vine sau nu să crezi, cu siguranţă şi domniile lor au desenat puţe pe pereţi la vremea lor sau au răsfoit imagini cu domnişoare în posturi senzuale, cum ar fi cu chestii băgate în fund.

Şi cum în 1895 fraţii Lumière au inventat filmul, în 1896 străbunicii noştri aveau deja şansa să se delecteze cu pornografie pe film. Proto-regizorul Albert Kirchner producea atunci, de pildă, Le coucher de la Mariée – “An excellent film, full of surprise and illusions, the exhibition of which will certainly be welcomed at any smoking concert or stag party” – din care, în mod regretabil, s-au păstrat doar două minute de preludiu.

Cucuruz cu curu-n sus

Şi dacă tot ne-am specializat după ureche pe muzicologie (asta aşa, à propos de recitalul de ceatârnă cari va fi la Eurovizion anul ăsta), hai să mai facem o călătorie în timp pe urma unui cântec mişto, nu? Că v-a plăcut cum am urmărit Dansul pinguinului prin Finlanda şi pân’ la negrii din Cuba.

Filosemiţi fiind noi oricum, ce pică mai bine după sus-numitul dans polar dacă nu imnul Israelului, Hatikva. E un imn frumos, atât cât poate fi frumos imnul unui stat. Oricum e mai bun ca al nostru pen’ că n-are versuri sinistre, sau dacă are, nu le înţelegi.

Şi nu-l abordez aşa, la pleaznă, ci fiindcă orice român care se uită la televizor va şti să sară de cur în sus că “e melodie românească, neaoşă, verde hâr mâr, ne-au furat-o ovreii”.

Dans, căpitan de plai

Ghici, ghicitoarea mea, ce e o structură de patru fraze, repetată timp de câteva minute, prima frază fiind enunțată într-o tonalitate minoră, iar cea de a doua în fapt o secvență (ușor modificată) a celei dintâi, plasată la o terță ascendentă și armonizată cu acorduri din relativa majoră a tonalității inițiale; a treia frază – o variație a celei dintâi, iar cea de a patra identică cu a doua, acordurile utilizate fiind treptele I și V din două tonalități relative între ele (de exemplu, la minor și Do major; fa minor și La bemol major) iar linia melodică fiind un profil în zig-zag și alternând între arpegii și mers treptat?

În ştoiul evenimentelor

Pareidolia este iluzia care-i face pe ufologi să vadă sfincşi în stânci, pe creştini să vadă faţa lui Iisus într-o buturugă şi pe degustătorii de marihuană ilegală să vadă animăluţe jucăuşe în formele aleatorii ale norilor.

Acum am să vă arăt o poză veche cu Antonescu şi Mihai, de la Raiden.

Prinţ screen

Înainte de toate, pentru toţi cititorii mei care tocmai au intrat în anul 5772, Şana tova şi-un şpriţ cuşer! Acu’ să trecem la chestiuni mai funeste.

“Ce s-ar întâmpla dacă un urmaş al regelui s-ar naşte handicapat sau dacă iese vreunul cu dizabilităţi, rămâi cu el şef de stat?” Chestia asta n-a ieşit din gura unui simpliot, ci din gura unui simpliot care ocupă cea mai înaltă funcţie în stat. Dacă până acum am fost doar amuzat că Băse împunge regi… frate, nu te pune nimeni să fii corect politic acolo, în adâncul sufletului tău, da’ când vorbeşti la TV vorbeşti la TV!

Azi vom discuta însă despre monarhie în general, pentru că, oricât m-ar îngrijora un preşedinte care se teme de “handicapaţi”, mai tare mă îngrijorează multitudinea de susţinători ai unui sistem anacronic şi vicios. Tare mă tem, oricât de conspiraţionist ar suna, că asta urmăreşte dementul. Să facă noi fani ai regalităţii, mniezău ştie în ce scopuri obscure. Touché, Băse.

Cetăţene, nu fi artist

Iar vă neglijez domnilor, iar vă neglijez căci am avut de dus la îndeplinire o serie de mici munci de mare salahor. Cu muşchiu’ febril şi broboane de sudoare în frunte, ţin să-i salut pe toţi cei care-au rămas plăcut impresionaţi de articolul mai vechi despre zeul Priap şi-au cerut mai mulţi faluşi pe saitul nostru glorios. Vă prezint o mică pagină din istoria artei, produsă azi dimineaţă pentru Futezătorii pe baza unei benzi din Cutezătorii.

Episodul 160: Iisus e cult

Pentru că foarte curând se împlinesc 220 de ani de la primu’ Supplex libellus valachorum. (În principiu mă doare în pix de el dar e un pretext pentru poanta care mi-a venit aseară la bere şi pe care doar eu am considerat-o amuzantă, dar aceasta nu este o situaţiune nouă).

Ce e valah ca valahul trece

Îl ştiţi pe Anton?

În 1718, la Veneţia se tipăreşte Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia de Anton Maria del Chiaro, un gagiu care trebăluia pe la curtea lui Brâncoveanu, cam cum trebăluia messer Ottaviano în ograda Principelui în romanul omonim al lui Eugen Barbu, care e un roman mişto.

Nu ştim dacă del Chiaro a murit şi el (spoiler alert!) cu un peşte în cur da’ ştim că volumul (Revoluţiile Valahiei) iese în româneşte, 211 ani mai târziu, cu menţiunea “blabla reeditat de Nicolae Iorga”. Pentru că ediţia italienească – cea mai recentă adică, cea din 1914 – nu-i de găsit pe interneţi, rămâne un mister pentru noi cât de invazivă a fost operaţia lui Iorga şi cât de fidelă traducerea, da’ textul rămâne savuros şi interesant. Partea întâi cel puţin.

Vrăjitorul din Doz

E genul ăla de moment când mă emoţionez şi zâmbesc complice în barbă. Poate când gloria îi va radia din fiecare por şi cadânele-i vor face vânt cu frunze de palmier, vechiul nostru prieten DJ Boroş îşi va aduce aminte cine a chemat primul un interneţ întreg în ajutor când a fost nevoie.

Text şi foto: Ziua de Cluj.

Votul e bine când se termină cu bine

A fost o lună frumoasă în care am învăţat multe despre cum se poate mobiliza onlainul, despre orgoliul netăţeanului cu brand, despre nobleţea anonimului, despre cum nimic frumos nu se poate face în .ro şi despre cum oamenii din spatele Pro FM şi MTV sunt muişti.

Stai, astea-s numai truisme şi chestii pe care le ştiam deja. Căcat.