Într-o zi mi-ai dăruit o catedrală

Suntem martorii unui jaf de proporţii cosmice, domnilor. Am schimbat şi mouseover-ul imaginii din fronton în cinstea lui.

Nu ştiu dacă simţiţi dar din buzunarul nostru şi-al vostru s-a tras o ţeavă prin care pică bani într-un mausoleu faraonic şi kitsch zidit cu entuziasm de către cea mai cinică instituţie pe care au văzut-o meleagurile astea vreodată. Dap, o instituţie de un cinism care mă înfioară, iar eu sunt la rândul meu un cinic şi nu mă înfior cu una, cu două.

Catedrala nu va fi construită din bani publ… trololo!

Peste 400 milioane de euro va costa megacavoul de pe dealul Arsenalului, bani pe care rânjetul pervers al preafericitului ne asigura mai demult că biserica lui nu-i va mulge vreunui buget public. Bine, de pe atunci treaba asta suna ridicol pentru că ştim foarte bine cât şi cu ce cotizează statul la bişniţa tămâioasă. Chiar, aţi observat ce pervers rânjeşte Daniel? Când o să am copii, am să-i sperii cu poza lui.

Patrafir and loathing in Las Vegas

Să moară Gigel, credeam că mi s-a urât de mult să lupt cu morile de vânt ale teocraţiei. Da’ fac eu ce fac şi citesc în Capital (via /nasol, ce chestie!!!) că guvernul dăruieşte bisericii treijdouă de clădiri. E musai, deci, să revin la onor. mea îndeletnicire de strigător în deşert.

Păi într-un stat de drept, domnilor, într-un stat de drept care-i separat de biserică, ce e biserica? Separată de stat. Un ONG. Nici măcar “de utilitate publică”, pentru că îşi serveşte doar adepţii. Democraţia zice: cât timp într-un stat cu o sută de cetăţeni ortodocşi trăieşte şi un cetăţean zoroastrian sau ateu sau Discipol al Marelui Melc, biserica ortodoxă nu e biserică de stat şi nici un ban din buzunarul zoroastrianului nostru nu trebuie să ajungă acolo din oficiu.

Iubiţi-vă pe tutunuri

Sfat părintesc pentru concetăţeni: în aceste vremuri de restrişte, nu vă duceţi să beţi un şpriţ la Casa Universitarilor din Bucureşti. Evitaţi, evitaţi, evitaţi.

Exact, locanta aia grozavă cu iz desuet, unde cândva curgea gârlă Galbena de Odobeşti, şpriţuită cu apă Harghita la “sticlă de sticlă”. Astăzi, berea şi vinul costă fix cât în orice altă bodegă. Dar nu despre asta e vorba, ci de faptul că am cerut duduii un pachet de Marlboro, l-am achitat la preţ de butic şi am primit ceea ce urmează.

Naturişti şi câştigi

Toată lumea se pare că ia mai nou echinacea, buruiana fermecată care-ţi transformă sistemul imunitar într-un fel de Hulk Hogan pus pe caftit toţi bacilii din mahala. Orice doctor în Alaska, ucenic al reptilienilor sau promotor al “designului inteligent” ne recomandă să luăm echinacea dimineaţa şi seara, la culcare, în somn şi între cafele.

Hipnotizat de cât de bine e să iei echinacea, publicul pare să fi uitat un mijloc la fel de bun de profilaxie a gripelor şi răcelilor: să nu iei echinacea.

Efectele sunt identice, diferenţa constând în preţul mai scăzut pe care îl implică a doua variantă. Evident, situaţia se răstoarnă total dacă vă plăteşte cineva să luaţi echinacea. Voi considera că astfel de cazuri sunt rare sau nu există (aviz: dacă există, vreau şi eu).