Episodul 203: Mîţa şi Iisus comit o eroare birocraticã

Lãsând gluma la o parte, maestrul Gioni Rãducanu a intrat în rândul celor care împing trifoiu-n sus. Mie mi-era cam antipatic da’ ţara n-a dat coloşi ai geazului, ca sã vã mândriţi cu altcineva, şi securişti au fost toţi. În plus, a fost un bãiat de viaţã, nu în sensul cã a fost viu (d’oh), în sensul cã s-a distrat şi el cât a putut. Acum Mîţa.

Coarde şi frige

Haiku momentul muzical, fraţii mei întru sâmbãtã searã.

giani lincan
te duci în pizda mã-tii
cu ţambalul tãu

Drãghici, ghicitoarea mea

Pe scurt: Damiane, cam lasã-te de jazz frãţie cã nu ţine!

În timp ce Dozatorul urca pe primul loc (votaţi!), eu – meloman fiind şi bilet de la Bobby primind – urmãream la Palat “Jazz in the city”-ul lui Drãghici. Eram teribil de sceptic faţã de noul lui avatar şi scepticismul mi s-a confirmat.

Concertul mi-a plãcut, zãu, dar am plecat de acolo cu senzaţia de “ce mişto ar fi piesa asta a lu’ Santana dacã n-ar strica-o tipul ãla cu chitara”©.

Manele, tekel, fares

Jam session (“nebunie”) de instrumentişti manelişti din anturajul lui Dan Bursuc. Linia de bas aparţine regretatului Leonard Dumitru, zis Leonard Ciuciu, zis Leonard al lu’ Verginica, zis Leo Bass. Basul are şapte coarde şi ţumburuşe de aur. Şi cu asta sper cã am alungat ultima prejudecatã de pe acest blog.

Încã una şi mã Duke Ellington

Un singur gând pentru astãzi, Vasile frânt fiind de obosealã dupã nenumãrabile permutãri de etajere, canapea şi alte piese de mobilier prin Imperiul care urlã sã fie readus la o stare locuibilã. Fiţi pe fazã, poate cã stã sã vinã o surprizã.

Pân’ atunci, gândul pentru astãzi.