Have a nice iudei

Oleac’ de klezmer-fuziune contemporană cu traducerile de rigoare pentru neiniţiaţii în idiş. Pentru o seară de iarnă ca-n poveşti (ce fel de poveşti, vă priveşte, numa’ muzica să cânte!)

Azi pe afiş, ghefilte fiş

La mulţi ani Oana!, veniţi băi nemţilor în chizda mumă-sii înapoi n-am cu cine bea, măcar acum cât încă nu au încoronat-o pe Udrea rege.

Maratonul klezmorimilor s-a încheiat şi mi-a înveselit toamna în mod iremediabil; după cum poate ştiţi, luna septembrie îmi aduce de obicei de mari depresii pentru că într-însa îmbătrânesc.

În cadrul sus-numitului maraton, distinsul bărbos Shai Shweitzer (pseudonim pentru concerte klezmer, acilea tot S. Vasile mă cheamă) a uitat o zi întreagă de mizeria condiţiei umane şi s-a înfruptat cu niscai muzici de maximă calitate, fix în curte la Muzeul ţăranului, la umbră şi lângă o bere rece. În public – crema şi spuma comunităţii evreieşti (Irina Cajal, Aurel Vainer et al.), o sumedenie de copii jucăuşi şi băbuţe sprintene, connaisseuri şi connaisseuze ai culturii idiş de care şi eu sunt tare legat.

Pâine şi circumcizii

S-a făcut deja cinci septembrie? Păi e climaxu’ superculminant al lu’ Yiddisher Velt, o manifestaţie culturală pe care o aşteptam de o grămadă de vreme. Iată cu ce, care va să zică, de la 11 până seara, domnilor, la Muzeul ţăranului, am să-mi alimentez pasiunea pentru triburile lui Israel. Care-şi spală azi prin muzică ruşinea pentru Vechiul testament. Mazel tov!

Prâslea şi klezmerele de aur

Sunt în aşa hal de incult încât a trebuit să mă tragă Bezbojnicul de mânecă să aflu că în România (la Oradea, mai precis) cineva se mai ocupă să fabrice klezmer, ba chiar de foarte bună calitate. Hakeshet Klezmer Band, pe care-i mai şi aştept prin Bucureşti, acum că ştiu că există. Asta-i muzică de muzică, bre.