Have a nice iudei

Oleac’ de klezmer-fuziune contemporanã cu traducerile de rigoare pentru neiniţiaţii în idiş. Pentru o searã de iarnã ca-n poveşti (ce fel de poveşti, vã priveşte, numa’ muzica sã cânte!)

Azi pe afiş, ghefilte fiş

La mulţi ani Oana!, veniţi bãi nemţilor în chizda mumã-sii înapoi n-am cu cine bea, mãcar acum cât încã nu au încoronat-o pe Udrea rege.

Maratonul klezmorimilor s-a încheiat şi mi-a înveselit toamna în mod iremediabil; dupã cum poate ştiţi, luna septembrie îmi aduce de obicei de mari depresii pentru cã într-însa îmbãtrânesc.

În cadrul sus-numitului maraton, distinsul bãrbos Shai Shweitzer (pseudonim pentru concerte klezmer, acilea tot S. Vasile mã cheamã) a uitat o zi întreagã de mizeria condiţiei umane şi s-a înfruptat cu niscai muzici de maximã calitate, fix în curte la Muzeul ţãranului, la umbrã şi lângã o bere rece. În public – crema şi spuma comunitãţii evreieşti (Irina Cajal, Aurel Vainer et al.), o sumedenie de copii jucãuşi şi bãbuţe sprintene, connaisseuri şi connaisseuze ai culturii idiş de care şi eu sunt tare legat.

Pâine şi circumcizii

S-a fãcut deja cinci septembrie? Pãi e climaxu’ superculminant al lu’ Yiddisher Velt, o manifestaţie culturalã pe care o aşteptam de o grãmadã de vreme. Iatã cu ce, care va sã zicã, de la 11 pânã seara, domnilor, la Muzeul ţãranului, am sã-mi alimentez pasiunea pentru triburile lui Israel. Care-şi spalã azi prin muzicã ruşinea pentru Vechiul testament. Mazel tov!

Prâslea şi klezmerele de aur

Sunt în aşa hal de incult încât a trebuit sã mã tragã Bezbojnicul de mânecã sã aflu cã în România (la Oradea, mai precis) cineva se mai ocupã sã fabrice klezmer, ba chiar de foarte bunã calitate. Hakeshet Klezmer Band, pe care-i mai şi aştept prin Bucureşti, acum cã ştiu cã existã. Asta-i muzicã de muzicã, bre.