Vindecarea grafologului

Bãi, mi-am dat seama – de cât amar de vreme mi-s eu blogãr, sã se fi fãcut doi ani şi ceva – n-am pornit o leapşã. Una tâmpitã ca toate celelalte, da’ sã fie a mea şi s-o urmãresc de-a lungul internetului, cum îi intrã internetului în cur şi-i iese pe nas.

Bine, nici n-am prea rãspuns la ale voastre. Da’ promit cã voi fi mai receptiv dacã îmi faceţi jocul. Tot ce trebuie sã faceţi e sã scrieţi ceva de mânã şi sã blogãiţi chestia respectivã. Poate sã fie un singur cuvânt, o frazã, o poveste, ce vrea pixu’ vostru. Ştiţi voi, scrisul omului, bla-bla, cred cã e singura “-logie” de-asta pseudoştiinţificã în care chiar şade un bob de noimã.

Apoi trebuie sã daţi leapşa mai departe. Pentru o bombonicã în plus, aţi putea fi atât de drãguţi încât sã mã şi anunţaţi c-aţi reacţionat.

* aceastã leapşã nu are nici o legãturã cu faptul cã A. şi C. tocmai mi-au dãruit un Sheaffer Legacy Heritage placat cu aur. Bãtrânul meu chinez cu pompiţã va ieşi la pensie.

Don Vito Accordeone

Ale mi-a trimis o leapşã (ştiţi voi, ca între blogãri care-s cul şi se respectã mânca-ţi-aş), iar aceastã leapşã mã-ntreabã tot felul de întrebãri dupã tiparul “dacã ai fi o tarabã în Obor, ce s-ar vinde pe tine”.

N-am sã rãspund în detaliu la toate chestiile alea doar pentru cã ştiu cã cititorii mei blazaţi şi ciufuţi nu se intereseazã pentru asemenea detalii intime. Voi zice doar atât.

Dac-aş fi un instrument muzical, aş fi cu siguranţã unul din cele trei (acum chiar patru) de mai jos.