Nu aduce anu’ ce aduce Manu

Pe ultima sutã de metri, asearã, mi-am adus aminte cã tânãrul (care împlineşte 50 de ani la varã) Manu Chao e printre muzicanţii mei preferaţi din toate timpurile şi am fugit sã-l vãd.

Dap, şoul a fost grandios. N-am vãzut de când mã ştiu atâtea suflete ţopãind în Sala palatului iar acest lucru este un lucru bun. Ieei! Uite, am înregistrat şi eu Clandestino pe smartfãun pentru cã sunt hip.

Trişti şi câştigi

Bã, ştiu cã ãsta-i semn de blog de cãcat, da’ trebuie sã mã vãicãresc niţel pe cale sentimentalã. Am îmbãtrânit şi fiecare rând de beri se prezintã la pachet cu “bã, domnule T., câţi eram cândva şi câţi am rãmas şi lumea s-a schimbat şi oamenii au devenit serioşi”. Am îmbãtrânit şi deschid geamantane cu felurite artefacte despre care ştiu sigur cã au o încãrcãturã sentimentalã da’ am uitat-o. Am îmbãtrânit şi deschid caiete vechi şi mã gândesc cã cândva eram în stare sã scriem minunãţii, am fi figurat în antologii la un loc cu Bogza.

Atunci îmi aduc aminte (oau, nu m-am ramolit de tot, îmi amintesc ceva!) cã încã locuiesc într-un beci psihedelic şi cã berea “Bere” de la Mega Image e un leu patruzeci şi-i chiar bãubilã. Pe deasupra,…

Baikalul moare de drum lung

Pe vremea lu’ tata, Transsiberianul era o destinaţie de vacanţã teribil de cãutatã. Credeam şi eu cã-i frumos, dar nu avusesem de unde sã mã conving pânã nu s-a trezit colosul Gugãl sã coalizeze cu “colosul cu picioare de lut” (mama Rusia) sã-l înregistreze pe tot. În format HD. Cu fond muzical de care vrei tu, de la zgomot de tren pân’ la muzicã comercialã pa-ruski şi splendidul Viţel de aur al vechilor prieteni Ilf şi Petrov. Sã tot iei o sticloanţã de Standard, sã faci cu dânsa un zapoi feroviar la birou.

Minunãţia (întreaga cãlãtorie de nouã mii de kilometri cu drezina, expresu’ ori ce vreţi voi) poate fi admiratã aici (clic). Gugãl e tare. Ce tare e gugãl. Ce mare e Rusia.