Nu aduce anu’ ce aduce Manu

Pe ultima sută de metri, aseară, mi-am adus aminte că tânărul (care împlineşte 50 de ani la vară) Manu Chao e printre muzicanţii mei preferaţi din toate timpurile şi am fugit să-l văd.

Dap, şoul a fost grandios. N-am văzut de când mă ştiu atâtea suflete ţopăind în Sala palatului iar acest lucru este un lucru bun. Ieei! Uite, am înregistrat şi eu Clandestino pe smartfăun pentru că sunt hip.

Trişti şi câştigi

Bă, ştiu că ăsta-i semn de blog de căcat, da’ trebuie să mă văicăresc niţel pe cale sentimentală. Am îmbătrânit şi fiecare rând de beri se prezintă la pachet cu “bă, domnule T., câţi eram cândva şi câţi am rămas şi lumea s-a schimbat şi oamenii au devenit serioşi”. Am îmbătrânit şi deschid geamantane cu felurite artefacte despre care ştiu sigur că au o încărcătură sentimentală da’ am uitat-o. Am îmbătrânit şi deschid caiete vechi şi mă gândesc că cândva eram în stare să scriem minunăţii, am fi figurat în antologii la un loc cu Bogza.

Atunci îmi aduc aminte (oau, nu m-am ramolit de tot, îmi amintesc ceva!) că încă locuiesc într-un beci psihedelic şi că berea “Bere” de la Mega Image e un leu patruzeci şi-i chiar băubilă. Pe deasupra,…

Baikalul moare de drum lung

Pe vremea lu’ tata, Transsiberianul era o destinaţie de vacanţă teribil de căutată. Credeam şi eu că-i frumos, dar nu avusesem de unde să mă conving până nu s-a trezit colosul Gugăl să coalizeze cu “colosul cu picioare de lut” (mama Rusia) să-l înregistreze pe tot. În format HD. Cu fond muzical de care vrei tu, de la zgomot de tren pân’ la muzică comercială pa-ruski şi splendidul Viţel de aur al vechilor prieteni Ilf şi Petrov. Să tot iei o sticloanţă de Standard, să faci cu dânsa un zapoi feroviar la birou.

Minunăţia (întreaga călătorie de nouă mii de kilometri cu drezina, expresu’ ori ce vreţi voi) poate fi admirată aici (clic). Gugăl e tare. Ce tare e gugăl. Ce mare e Rusia.