…dar eu eram unul dintre bãrboşii care campau la Doi Mai. Dar la Doi Mai poposeşte din ce în ce mai multã lume, mâncarea e fix de douã ori mai scumpã ca acu’ cinci ani iar proteveul a profanat plãjuţa de la Golf cu o şuşã cu bidoane de sifilis à la Gina Pistol.

Şi, colac peste pupãzã, s-a închis nudibarul, adicã acea unicã bodegã de pe litoralul autohton faţã de care aveam un profund ataşament spiritual.

Acolo beam cafea la ibric şi ţuicã slabã din sticle de Polar cu nisip pe fund, alãturi de pescarii cei bronzaţi, ridaţi şi hemingwayeni cari erau pe-acolo şi spuneau poveşti cu cum au învins ei în luptã dreaptã hamsia care a pus capãt tuturor hamsiilor.

Prin urmare, acum vreo zece zile am purces într-un Cielo roşu cu numãr oltenesc (îi lipseau doar coarnele pe capotã), pe ritmuri de Smokie, spre un loc care va mai fi sãlbatic şi gol câţiva ani de zile, cãruia îi vom spune Arizona pentru a pãstra misterul.

Deşi cu siguranţã ştiţi unde e, astfel încât veţi merge şi voi acolo, vã veţi aduce prietenii, ei vor aduce – cu sau fãrã concursul vostru – multã lume zgomotoasã şi râgâitoare iar poimâine Arizona va fi noul Vadu care este noua Vamã Veche.

Când nisipul este ud
pescãruşii se aud.

Arizona e amplã, frate. Cât vezi cu ochii. Spre sud se întind doar marea şi câmpul (şi-o micã şi pitoreascã dunã de nisip) şi spre nord doar marea şi o falezã înaltã care stã sã cadã. În mijloc troneazã un camping comunist care zici cã-i scos din Tropico (pentru cine nu s-a jucat Tropico: care zici cã-i scos din Cuba şi ţinut douãj’ de ani la soare).

Alãturi se gãsesc urmãtoarele: bãlãrii, o baltã plinã de stuf, bãlãrii, mai multe bãlãrii şi-un copac mort care-i doldora de cuiburi de cormorani.

Pãsãrica cãlãtoare
stã cu ouãle la soare.

În contextul acestei întinderi de naturã virginalã am avut, care va sã zicã, şi o experienţã schimbãtoare de viaţã în momentul în care, foarte foarte mahmur fiind, am ieşit din cort sufocându-mã şi am petrecut vreo trei ore în poziţie de lotus pe un bolovan, contemplând rãsãritul cu Take your place on the great mandala as it moves through your brief moment in time în cãşti şi sfânta duhoare de algã putrefactã în pãrul din nas.

Apoi mi-am revenit şi m-am dus sã împung un hoit de delfin cu un bãţ. Am specificat cã era acolo şi un hoit de delfin? Nu cred cã se putea o concluzie mai adâncã pentru acea dimineaţã migrenoasã care rãcnea filosofie din toţi rãrunchii.

Dup-aia s-a ridicat şi domnia sa astrul solar şi a mângâiat cu afecţiune toracele pãros prin care sforãiam a doua rundã de somn pe rogojinã. Cãci soarele te prãjeşte acolo toatã ziua. Ferice de mine cã-s negru din fabricã şi nu am pus în viaţa mea pe piele mehlem de-ãla unsuros cu Aloe Vera, Nuevera Aţigreşit Numãrul şi alte chimicalii puturoase.

Nu domn’le, pielea mea goalã are mai multe coaie decât o prãpãditã de razã ultraviolentã şi-i place sã steie goalã…

Bine cã-ntr-un loc sau altu-s
plãji care nu ştiu de Malthus.

…asta pânã seara. Cã se mai lasã şi seara în Arizona iar ţânţarii nu sunt ţânţari ci mutanţi d-ãia ca-n Deltã, care când şpreiezi cu Autan îşi cheamã toţi prietenii sã tragã pe nas şi sã ţiuie Infected Mushroom dându-ţi malarie.

Aşa cã am sculat noi, oropsiţi ai sorţii şi-am fãcut un rug fumãcios din vreascuri de plop sã-i punem pe fugã, apoi am pus şi de-un grãtar pantagruelic cu şaşlîc şi chiufté (precum strãmoşii noştri homo sexi neanderthalensis fãceau fãrã îndoialã), ne-am şpriţuit bine cu cãpşunicã şi am luat toate paragrafele astea de la capãt odatã cu primul rãget al mândrului mãgar care vesteşte zorile în Arizona.

Ce mişto e Arizona noastrã de la malul mãrii.

Cãrnuri multe stau pe gril,
care astfel e util.

Cei trei crãişori din est
dei laic tu dã bi dã best.

Iar când sãptãmâna fu gata, am oprit totuşi câteva zile la Doi Mai sã mãnânce şi burta mea nişte rapane.

Şi-am încãlecat pe-o tablã
şi-am spus: protégez le sable.

Related Posts

1. Moţul neprins, negustor cinstit
2. Şalom Victoria
3. Cra me a river

À propos de bere, dacã organizez o întâlnire frumoasã cu fanii Mîţei (îi punem şi un nume fanchi gen Mîţablogtweetmeetbeerfest dacã vreţi), mã pot baza pe cineva? Gãsim nişte inşi sã ne cânte, luãm o ladã de bere, stãm la taclale, punem de-o amplã mişcare socialã. Ei?

Related Posts

1. Episodul 209: Mîţa şi Iisus se pierd pe munte
2. Episodul 222: Mîţa sus rãsare, ca o mîţã mai mare
3. Episodul 201: Mîţa face treaba mare

Se face cã am avut ocazia sã vizitez Vama Veche pentru prima oarã din 2005. (Evident, dacã n-aş fi avut ocazia sã huzuresc gratis într-o amplã piramidã cu home cinema şi masã de ping-pong lângã pat, m-aş fi dus sã campez la Doi Mai sau la bulgari.)

Vama Veche e dezolantã. Aduce a Eforie Nord în agonie, pute a hoit şi e plinã de boschetarzi ignobili şi neamuzanţi care au impresia cã [banii, ţigãrile, berea] tale sunt şi ale lor. Ceea ce este greşit. Da, e frumos sã fii boem, sã dormi pe unde apuci şi sã bei Unirea. Şi eu fac asta. Dar e frumos doar atunci când ieşi în evidenţã astfel, nu când eşti unul dintr-o mie de boschetarzi în cãutare de ţigãri ca o liotã de zombii flãmânde şi în nici un caz nu e frumos sã umbli beat. Iarba se fumeazã şi ea cu stil. “Legalele” îţi fac rãu.

Deşi sufla vântul ca-n pampas de aglomerat ce era, nu te puteai apropia noaptea de nici o terãsuţã cãcãcioasã pentru cã toate bubuiau de-o muzicã care oricum nu vãdea gusturi excepţionale. De la Rammstein la Placebo, ritmurile pubertãţii fãceau legea. Mai dã-le în pizda mã-sii, cârciumare, lasã oamenii sã asculte marea cum se cuvine. La mare se ascultã marea. Şi atât. Cum pula mea sã nu am unde asculta noaptea marea. La mare.

Pe timp de zi, însã, mi-au plãcut multe.

Plaja de la “Cosmos”, înainte de Durankulak. Kilometri de nisip şi câmp, declanşaţi în mod triumfal de o cârciumioarã care aduce cu nudy-barul din Doi Mai. În pitorescul repertoriu al radiourilor bulgãreşti, Costi Ioniţã stârneşte valuri cu “Facem show ca la Paris”, care e mai catchy decât orice alejandro, mamasita sau papa l’americano. Berea se menţine la o pula leva jumate (trei lei), ceea ce e grozav, fiindcã e oricum o bere mai bunã decât berea noastrã.

Apa. Întotdeauna am fost un fan al apei din Marea Neagrã. Ştiu cã e poluatã ca un cur şi probabil la bãtrâneţe o sã am trei urechi, da’ e mult mai puţin sãratã ca apa de mare adevãratã. Pot sã mã plimb pe sub ea ca un guvide vioi şi nu usturã.

Mâncarea din Vama Veche. Cine mã cunoaşte pre mine ştie şi cã eu sunt nu unul, ci trei sau patru gurmanzi. Ei bine, la vamaioţi haleala costã binişor (dar nu exagerat, cam ca într-o cârciumã semicentralã de Bucureşti) şi e extraordinar de bunã. Aş scoate în evidenţã frigãruile şi pizza de la Frontiera sau tocãniţa de rapane şi midiile în usturoi de la Liana/Lyana/?. Pentru gustãrile dintre gustãrile dintre mese, şaorma şi clãtite se gãsesc pe toate drumurile, sunt OK şi nu ard la buzunarul obişnuit cu naitlaiful de capitalã.

Foto (în sensul acelor de ceasornic, începând cu berea): cea mai naşpa bere din România, porţie enormã de “fish and chips” ficiuring sos-tartar-cu-smântânã-în-loc-de-maionezã, sus-numitele midii în sos de usturoi, o sãlãţicã taboulleh, şalãu Meunier & cartofi cu rozmarin, limonadã.

O scurtã expediţie la tourist traps-urile Balcic şi Kaliakra. Rinichii rezistã.

Mangalia. Un orãşel paşnic pe care îl iubesc mult. Are îngheţatã turceascã (gumoasã, cu mastic, aproape la fel de bunã ca la “Istanbul” pe Decebal), plajã cu nisip fin, familişti, peşte proaspãt, bombe cu bere ieftinã, bãrcuţe nenumãrate – ce poate sã fie mai agreabil?

Ah, Hollywood Boulevard-ul lor, cu stelele funerare ale lu’ Ţociu şi Palade.

Related Posts

1. Episodul 107: Mîţa şi Vama Veche
2. Câinele moare de Câmpulung şi prostul de grija altuia
3. Trãim în România şi hasta la vista tot timpul

V-am minţit cu neruşinare!

Ne auzim pe la sfârşitul sãptãmânii sau când mã voi hotãrî eu cã mi-i dor sã dau cu grindinã pe plaiurile interneţilor şi-l voi scoate pe bãtrânul negru din ghiozdan. Pânã atunci, bucuraţi-vã de tot ce-i mai frumos pe lume.

Related Posts

1. Visit Romania. Smalls country. Great, people
2. Vama rãniţilor
3. Ne luãm lumea-n cap

Iaca m-am întors şi eu din uichendul meu prelungit (n-aţi plâns dupã mine, sunt convins). Îmi cer scuze faţã de domnul erotic şi faţã de domnul sîrb, cãrora le datorez şi acum o bere; i-am neglijat deoarece n-am beneficiat de artificiile tehnicii moderne, precum şamponul, curentul electric şi telefonia. Am beneficiat, în schimb, de discuţii revelatoare cu politicã şi economie, cu nostalgie şi ambiţie, cu distopiile lui Huxley dar şi cu cine cât s-a cãcat asearã.

Probabil a fost ultimul uichend-de-opt-zile pe care îl petrec în anticamera Vãmii Vechi, iar asta se face din varii motive.

În primul rând, Vama Veche de alãturi. Pãi cum sã stai liniştit sã-ţi bei cafeaua nisipoasã şi ţuica la nudy-bar cu un pescar bãtrân care-ţi zice de morunul lui de un sfert de tonã când alãturi unor puţandri le sunã smartphone-urile în timp ce îşi împletesc cârnaţi jamaicani în cap care nu sunt nici mãcar autentici pentru cã nu-s obţinuţi dupã luni de nespãlare voitã, asceticã şi respectabilã. Cãcãnarilor. A fi bosquetard (nu boschetar) e un mare, mare lucru.

Voi dezvolta asupra subiectului marin, dar înainte de toate necesit mult, mult somn. Cã tocmai s-a încheiat o sãptãmânã de câte trei ore dormite în cort sau sub cerul liber plus coniace, vinuri, beri şi alte alea. Şi soare cât cuprinde, ocazie cu care mulţumesc alor mei cã m-au fãcut tuciuriu.

P.S. Dupã modelul vechilor romani, constructorii digului de la pescãrie au lãsat posteritãţii inscripţia CINE A LUCRAT AICI SÃ-I CREASCÃ PULA MARE. Are cineva idee dacã a funcţionat?

Related Posts

1. Vama rãniţilor
2. Dupã cum bate cuvântul
3. Make love, not variolã

Related Posts

1. Episodul 185: Mîţa şi Iisus la mare şi la munte
2. Episodul cinşpe: Mîţa se uitã ca mîţa-n calendar
3. Vama rãniţilor

Pânã atunci, iatã ce pãţiţi dacã vã opuneţi forţelor superioare!

Related Posts

1. Episodul paişpe, ultima parte: Rãzbunarea
2. Episodul 53, partea întâi: Marea Unire
3. Episodul 197, partea 1: Mîţiliada