Ce ne Pãuneşte ne şi desparte

Pãunescul n-are sã rãmânã în istoria literaturii cu cine ştie ce titlu în aldine, da’ nici ca o notã de subsol. Poezia lui e extrem de multã şi trebuie sã piguleşti dupã bucãţile valoroase din fiecare volum. Oricum, nu alea i-au adus renumele. Pãunescul avea gârlã de talent şi era perfect capabil sã facã artã dar… cui prodest, când scrii într-o ţarã populatã cu simplioţi şi condusã de simplioţi?

Pentru simplioţi, “Poezie, poezie / puţa mea e de hârtie” rimeazã, deci cu siguranţã e mai adâncã decât Lecţia despre cub. Iar poezia e un produs ca oricare altul, poţi s-o produci în masã şi s-o vinzi pulimii sau sã deserveşti o nişã elitistã. Ambele sunt chestii cinstite şi perfect valabile.

Coliving la vida loca

De-a lungul lunilor, multã lume şi-a exprimat pe-aici pofta de colivã. Pentru cã mi se pare nedrept ca biserica ortodoxã sã-şi aroge proprietatea acestui fel de mâncare, dupã unii extraşbrîmzdelicios, dupã mine agreabil, am hotãrât sã fur (chiar de pe “OrthodoxWiki”) o reţetã de colivã spre a v-o propune întru preparare. Pe bune, poate punem la cale o petrecere cu colivã de ziua cuiva.

Înainte de a vã oferi detalii tehnice şi a vã pune la muncã ţin sã vã anunţ vreo douã despre colivã. Originea ei se pierde în negura timpurilor, negurã care aparţine zeilor greci; domniilor lor li se oferea un melanj de grâu fiert şi alte grãunţe la sosirea primãverii. La greci, sosirea primãverii picã inevitabil prin februarie, ocazie cu care avea loc festivalul Anthesteriei, închinat lui Dionis cel beţiv.

Iatã de ce plâng chitarele

Cu întârziere. Odihneascã-se frumos rãmãşiţele domnului Lester William Polsfuss, alias Les Paul. Care a revoluţionat tot.

Orice naş îşi are nasul

Cicã a crãpat Michael Jackson. Mare pãcat, tot respectu’ monşer, da’eu nu te-am înghiţit niciodatã şi oricum era de aşteptat. Flãcãii de la Ebay se pregãtesc pentru avalanşa de sfinte moaşte, cu preponderenţã nasuri. Te-ai fript, niggãre, acu’ te întâlneşti cu Gogol sã împãrţiţi opinii.

Aşadar, poftiţi un omagiu, pentru cã un ştift este un omagiu, dar nu de cãtre noi, ci de cãtre nişte hinduşi. Omagiul din partea Utopiei Balcanice se va lãsa un pic aşteptat. Hehe, ce cuvânt drãguţ e omagiu. Magellan, magie, magiun. Indian Thriller! Aviz: cãtaţi voi şi varianta cu “misheard lyrics”.