Prin lucarnele gotice ale palatului străbătea, răzleţ, lumina câte unui fulger îndepărtat. În spatele a douăzeci de uşi ferecate cu douăzeci de lacăte, domniţa Gaga scotocea, tremurând, printr-un şifonier care era numa’ el cât o garsonieră. Era evident că nu mai dormise de zile bune. Ceva o frământa groaznic.
N-am mai fost de cam multicel rusofoni eh? Şi dacă tot a revenit printre noi un prieten care-i iubeşte în mod deosebit pe acei frumoşi scăldători la copcă, iaca Ундервуд (sau Undervud sau Underwood sau cum vă place), o formaţie înfiinţată în ’95 de către doi medici din Crimeea şi care funcţionează actualmente la Moscova.
À propos de medici, azi avem reclame vechi la laxative şi alte hapuri pe Medicologia.
Când ai o crâşmă ce se cere cultă
crăpelniţa-i din aia de se-ascultă.
Şi-apoi de muşterii tre’ să ţii cont
când faci meniul zilei. Am un pont
cum că maneaua încă nu se gustă
iar io n-am maţe de the Amsterdams…
Când profeţeam eu acum un an şi un pic că păgubosul trend cu tentă fascistă “estem anti-manele căci estem culţi şi români verzi!” e pe ducă (mă rog, e mult spus “profeţeam”, că era deja pe ducă), multă lume mi-a dat în cap.
Joi seara, cu ocazia lansării raportului FreeEx, templul hipsteresc Kulturhaus a răsunat de trilurile zdupnicilor de la Shamanelism iar în mulţimea (iniţial reticentă, of cors) s-au găsit destui amatori să deie din cur în manieră nomadă, dovadă că ziariştii-s oameni descuiaţi.
N-oi ţine eu la multe obiceiuri din religiile avraamice da’ ăsta cu mâncatul şi veselitul e o tradiţie pe care n-o pot refuza. Prin urmare, până reuşesc să asimilez borşul cel delicios de miel (sau ied) cu leuştean din belşug şi alte nobile verdeţi, ca să pot gândi din nou, vă invit să participaţi la micul nostru concurs cu termometre de pe Medicologia.
Cititorilor mei creştini le dedic şi lor, cu o mică întârziere, ce-i mai jos.
Cre’ că aţi observat că port un nume extraordinar de muzical. Nu prin cum sună (Sergiu! În pana mea, are-un klang de zici c-ai călcat pe-o broască), ci prin oamenii care l-au purtat şi ei de-a lungul vremurilor. Pentru că…
Hai să vă povestesc şi vouă o chestiune care m-a întristat pentru că este tristă.
Deunăzi am asistat la o discuţie cu biografa lui Sergiu Comissiona (pentru profani, un dirijor de oareşcare renume cari a activat în principal în SUA şi Canada). O cucoană mult prea conştientă de prestanţa ei, predătoare de literatură la community college, cu un număr impresionant de poezii publicate de International Library of Poetry (ăla era un sait ridicol care scotea antologii cu oricine se înscria într-însul şi făcea mulţi bani vânzând antologiile aceloraşi indivizi; era şi eu să cad în plasă când eram în clasa a 8-a că îţi trimiteau scrisori fancy; mi-am dat seama la timp că scriam ca pula).
Şi distinsa doamnă s-a pus pe povestit, între două anecdote neamuzante, cum a ajuns dânsa să-l cunoască pe reputatul dirijor. Citez din Jewish Independent:
Lumea e mică când un rus (despre care românii spun că seamănă cu un spaniol) cântă un cântec despre evreii din Egipt (care aparţine americanilor de origine africană) în timp ce face treabă prin casă ca-ntr-un cunoscut videoclip al unui interpret englez de origine persană născut în Zanzibar şi crescut în India, dar folosind un fier de călcat, invenţie din secolul 1 e.n. a chinezilor, şi nu un aspirator că ăla ne-ar fi adus înapoi în America şi s-ar fi supărat nemţii că n-au avut şi ei loc în fraza asta lungă şi îmbârligată despre când e lumea mică.
Măiculiţă cât de cald şi frumos s-a făcut aşa, dintr-o dată şi din senin! E clar, în cinstea lu’ Celsius, azi ne africănim niţel, cu nişte reghe de la mama lui.
Pe Alpha Blondy îl aveam de mulţi ani în hard disc, de pe vremea când piratam cumpăram legal tot ce prindeam cu noua mea super conexiune de interneţ prin cablu. Dar l-am auzit prima oară cu adevărat prin 2009, undeva în nordul Africii. Ieşea dintr-o râşniţă de casetofon într-o piaţă unde se vindea marihuană clandestină de către diferiţi maghrebieni binevoitori.
Probabil că cu doza de subiectivitate care era de aşteptat în acele circumstanţe, am întrebat: frăţică, de unde provine acest înger cu voce de înger şi, mai ales, de ce îşi zice blondy când în mod evident este negru ca o pianină Schiedmayer?
Şi dacă tot ne-am specializat după ureche pe muzicologie (asta aşa, à propos de recitalul de ceatârnă cari va fi la Eurovizion anul ăsta), hai să mai facem o călătorie în timp pe urma unui cântec mişto, nu? Că v-a plăcut cum am urmărit Dansul pinguinului prin Finlanda şi pân’ la negrii din Cuba.
Filosemiţi fiind noi oricum, ce pică mai bine după sus-numitul dans polar dacă nu imnul Israelului, Hatikva. E un imn frumos, atât cât poate fi frumos imnul unui stat. Oricum e mai bun ca al nostru pen’ că n-are versuri sinistre, sau dacă are, nu le înţelegi.
Şi nu-l abordez aşa, la pleaznă, ci fiindcă orice român care se uită la televizor va şti să sară de cur în sus că “e melodie românească, neaoşă, verde hâr mâr, ne-au furat-o ovreii”.
Am atacat, printre altele: traducere istorie dozatorul lol brasov poetul vasile concurs vasile bar italia amuzant sex bor expeditie film proiect alegeri darwin bere violenta webcomic desen mita cu i din i religie dj boros tigani romania droguri iisus munte aniversare ateism muzica manele desene animate protest youtube basescu la multi ani paste evolutie joc mare tara motilor bodega
