Oleac’ de klezmer-fuziune contemporanã cu traducerile de rigoare pentru neiniţiaţii în idiş. Pentru o searã de iarnã ca-n poveşti (ce fel de poveşti, vã priveşte, numa’ muzica sã cânte!)
Am urmãrit cu sufleu’ la gurã serialul cel nobil intenţionat al Meritoriei prin care a luat naştere un top 25 al popului românesc de la începuturi pânã aproape ieri, o muncã titanicã şi demnã de discoTEC. M-am gândit sã-i şi zic cã i-l fur ca sã-l pun la mine pe sait da’ ştiţi cum cele mai frumoase lucruri în viaţã (câştigul la loto, curcubeiele, sindromul colonului iritabil, accidentele aviatice) sunt surprize cari te izbesc în faţã pe neaşteptate.
Prin urmare, acum cã Mona şi-a finit clasamentul, îmi permit sã-l reproduc aici (daţi clic pe fiecare piesã pentru a savura savuroasa recenzie) iar eu voi plusa cu comentarii pe care le socot de cuviinţã.
Grea e viaţa şi plinã de urgie când ai atâtea de rezolvat şi dedlainurile bat la uşã!
Aşadar stãteam io mai devreme la un şpriţ, procrastinând, cum ar zice un binecunoscut cuvânt din englezã pe care îl ştim cu toţii de pe internete, şi studiam cu interes ceva ce mi se pare c-a fost primul desen animat din lume care-a fost şi color, şi cu sunet, adicã “Fiddlesticks” (1930) din seria totalmente adorabilã a lui Ub Iwerks cu Flip the Frog.
Ar trebui sã prindã chestia asta cu twitterul proiectat pe clãdiri, a fost chiar utilã. Menţionez cã nu mi-era atât de sete da’ aşa exagereazã mas-mediile când pun titluri.
Inspirat fiind de cãtre Mona şi lista ei cu melodii cu şi despre Mona, am socotit cã-i cazu’ sã culeg şi eu nişte cântece (neaoşe, cã deh, e un nume mai bine înrãdãcinat în spaţiul balcanic) cu Vasile. Ca sã învãţaţi şi voi sã-l iubiţi pe Vasile.
Şi începem de la începuturi fin’cã rãdãcinile moldoveneşti ale lui Vasile sunt aparent foarte puternic imprimate în conştiinţa rapsozilor din acea zonã folcloricã. Putem observa lesne cã în conştiinţa aia existã un Vasile arhetipal, hedonist, şpriţar nepereche, un moldo-satir. Sunt mândru cã-s şi eu, mai mult sau mai puţin, un Vasile.
Fiindcã 1 decembrie tot a fost ziua mondialã a SIDA (şi fiindcã am primit la metrou un fluturaş care mi-a amintit treaba asta) hai sã nu-i uitãm pe bãieţii care i-au cãzut victimã pe vremea când nu prea se ştia ce-i aia.
Cu un deceniu înainte de Mercury sau Eazy-E s-a prãpãdit şi omul ãsta mişto.
Klaus Nomi was born Klaus Sperber in Immenstadt, Bavaria, Germany on January 24, 1944. In the 1960s, he worked as an usher at the Deutsche Oper in West Berlin where he sang for the other ushers and maintenance crew on stage in front of the fire curtain after performances. Around that time he also sang opera arias at the Berlin gay discothèque Kleist Casino.
Mult, foarte mult ar trebui sã gândesc ca sã identific un om mai mare şi mai frumos decât a fost Brassens. De-aia îl las pe el sã vã transmitã mesajul meu de întâi decembrie. Hai noroc.
(pentru nefrancofoni, primele douã traduceri sunt de aici)
Dacã ajungeai în anii ’90 în Galaţi, cel mai sudic punct al Moldovei care nu este Brãila, nu se putea sã nu auzi, curgând ca o Dunãre mai micã din boombox-urile nigãrilor locali, Zorile. Adicã pe Miticã Blîndu şi pe micul Adrian, precursori ai lui DJ Boroş şi nu prea, nişte veritabile icoane ale tranziţiei, putând oricând sta alãturi de monştri sacri precum Generic, Azur sau Albatros.
Cântecelul cãruia îi dedic aceastã însemnare, “Profesoara de francezã” (cunoscut şi ca “Sunã iarãşi clopoţelul”) a fost mai devreme pe DiscoTEC, însã meritã o expunere mult mai amplã.
Ştiu cã acesta-i un sait unde se folosesc termeni exotici precum “pulã”, “carici” sau “Vãru Sãndel” şi se savureazã din plin prima atestare documentarã a cuvântului “şmenar” în muzicã. Uneori e chiar evident cã marihuana ilegalã este o preocupare a multor cititori de Utopie balcanicã, ceea ce îi face sã fie nişte oameni toleranţi şi deschişi. Acest lucru nu poate decât sã mã bucure.
Dar nu trebuie niciodatã sã uitãm cã undeva, în adâncul sufletului, unde soarele bate mai discret, noi suntem culţi şi snobi. N-am mai vorbit din septembrie despre operã. Şi dacã atunci era un Wagner, acu’ vã recomand un Verdi. Nu fiindcã era, ca noi, un ateu rãu ci fiindcã Verdi şi Wagner sunt mari, tatã.
Maneaua se jazzificã, mînca-v-aş ochii, v-am spus eu? Şi procesul începe cu începutul firesc: proto-maneaua anilor 80-90. Odatã cu resuscitarea via OTV (mulţumim domnu’ Dan!) a interesului pentru acest gen, nişte artişti mai descuiaţi au început, timid, ce-i drept, sã-l modernizeze cum ştiu şi ei mai bine.
Au început timid pen’ cã dacã rãsare un trol sã aducã aminte publicului cã “e manea! e de la ţigani!”, publicul se hotãrãşte brusc cã piesa cu pricina nu-i mai place, ba chiar îi repugnã. La dracu, am auzit reproşându-li-se balaoacheşilor de la MRB cã “au bãgat o manea”! Un fel de “jupâne, mie-mi plac pimfloid ãştia da’ uneori bagã progresiv şi atunci mã enerveazã”.
Am atacat, printre altele: italia traducere la multi ani droguri religie expeditie proiect joc iisus reclama istorie bar ateism muzica mare manele tara motilor 2012 sex bodega dj boros bere protest darwin habotnici dozatorul munte desen pula violenta poetul vasile alegeri romania tigani aniversare film amuzant concurs evolutie mita cu i din i lol basescu webcomic vasile youtube
