Dschinghis Khan, Dschinghis Khan

“boney m a preluat multe melodii romanesti”
“nici nu stiti cine a fost margareta praslaru … si comentati aiurea!”
“melodia e foarte tare, da prea il lauda pe harap-alb:)) dar daca e sa studiezi basmul aflii ca era un anti-erou:)) ajutat de cal si personajele ajutatoare:))”

I Did What I Did For Maria, Tony Christie

Bensonhurst Blues, Oscar Benton

“cum se num melo aia straina care o canta un barbat………………tot cu bui bui bui referenu!!!!:X:X:X”
“The singer is Margareta Paslaru. Borned in 1943, she becomes a legend of the Roumanian pop music.”

Love Story (Where Do I Begin?), F. Lai / C. Sigman

Related posts:

1. Folcloroform
2. Prâslea şi klezmerele de aur
3. S-a finit concursul

Menţionez cã tot ce-i mai jos (de la folclor la roacãrie) e pur subiectiv şi urmeazã multe iutuburi care se vor încãrca ca curul de încet. Şi totul e pur subiectiv. Şi am sã omit multe chestii faine, da’ nu pretind a face enciclopedii.

În primul rând, existã muzica lãutãreascã. Rezultatul colaborãrii multiseculare între ţigani, români, turci în sud şi evrei în nord, adicã un produs de o adâncime poeticã care-i face pe Sorescu şi pe Nichita sã înghitã în sec şi sã facã pe ei un pic în pantaloni.

Purtând virusul din tatã în fiu, lãutarii au fãcut toţi muzicã bunã: de la Lache Gãzaru (care a refuzat Stradivariusu’ cã “naşule, asta nu-i bunã!”) la Fãrâmiţã Lambru sau madam Romica Puceanu (un fel de Cesaria a noastrã, zãu aşa). Cântece de mahala care au devenit astãzi Sişu şi Puya, cântece de pahar cum mai întâlneşti astãzi sporadic, prin satele din Teleorman la câte-o nuntã de amãrãşteni.

Acu’ ar merita sã existe doamne-doamne numai ca sã vedeţi cã plânge şi el când o zice un lãutar adevãrat şi ţuica face mãrgele-n pahar.

De-alde Grigore Leşe din Lãpuş sau Tudor Gheorghe de la Dolj au ştiut, ca cândva Maria Tãnase ori Doina Badea, sã rafineze rafinatã era deja bã. Au ştiut sã înveleascã comoara folclorului într-un ştergar mai cult fãrã s-o strice, ceea ce e mare lucru. De-aia costã mult biletele la concerte, cã meritã.

În acelaşi grozav fond popular sondeazã şi Rona Hartner. O mai ţine cineva minte din Gadjo Dilo sau marele scandal sexual al anilor 90 târzii? Ei bine,tipa e bine-merci, face în Franţa muzicã pentru francezi. A zãngãnit, printre alţii, cu Shantel şi cu David Lynch, ceea ce o face automat mişto. Mai şi picteazã.

Trecând la alte domenii ale muzicii…

Am sã-i las deoparte pe cântãreţii “de radio” din perioada comunistã, muzica uşoarã şi de propagandã. Îmi plac, da’ voi veţi cãsca şi veţi scroll-ui în jos. Aşa cã agasaţi-mã în privat dacã vreţi sã v-o recomand pe Gigi Marga.

Am sã-i las deoparte şi pe folkişti. Îi ştiţi şi voi, v-au încântat discurile lor, astãzi (ãia care mai trãiesc) au devenit nişte dinozauri senili şi antipatici.

Iar ãia tineri nu se pricep de nici o culoare sã facã folk de-adevãratelea şi menţin direcţia nesfârşitei lãlãieli siropoase de dragoste. Coaie, zãu, dacã citiţi chestia asta, sã ştiţi cã existã şi alte subiecte de compoziţie decât cã voi suspinaţi dupã buca iubitei cea bãlaie. Ah, sau şi mai rãu, unii folkişti tineri sunt Ţapinarii.

Sigur cã existã şi vreo doi folkişti tineri care fac treabã, da’ vã las pe voi sã îi cãutaţi.

Sã trecem direct la roacãrealã cã hîr, mîr, suntem roacãri. Roacãreala româneascã a avut douã mari şi late perioade când s-a putut numi muzicã agreabilã. Prima a fost în anii 60-70, când Phoenicşii încã nu se reprofilaserã pe dance-manele şi Irişii nici nu se apucaserã de behãit. Phoenicşii fãceau treabã grozavã pe versurile lui Foarţã, unu’ din poeţii mei de suflet, care ştie sã scrie în ţigãneşte fãrã sã ştie ţigãneşte.

Roşu şi Negru, Sfinx, ãştia – meh; buni pentru vremea lor. Şi au mai existat prin şaizeci nişte neni care îşi ziceau Sideral, poate ãi mai buni. Când cânţi „Somnoroase Pãsãrele” şi o faci sã sune aproape de ceea ce se cânta la vremea aia în Vest, eşti bun (cu “Pasãrea Arheopterix” le-a fost mai uşor).

Apoi pauzã. Apoi au venit fecunzii ani 90 şi au adus, pe lângã o avalanşã de filme cu ţâţe, nişte muzicã fainã, adicã pe bãieţii de la Timpuri Noi, care s-au descurcat de minune sã surprindã vremurile şi esenţa lor… de regiune, superioarã.

Nu mi-e ruşine nici cu mai târziul Partizan (proiectul lui Artanu’, care nu ştiu de ce n-a supravieţuit cã avea mare potenţial), nici mãcar cu “Prãjitura cu jeleu” a lu’ Vank.

Şi în nici un caz nu mi-e ruşine cu Sarmalele Re… ah, stai, ba da, şpriţul lor de varã a devenit pipilicã odatã cu “Telefonul nu mai sunã”. Da’ în principiu sunt amuzanţi şi au un acordeon. Şi trebuie sã-l citez pe domnul Horia von Muzici şi Faze:

Ce ma amuza e ca albumul e un ghiveci de faze. Uite ce-am identificat: Varsatorul e Ac/Dc (cu saxofon, delicios :-), Tara te vrea prost -- imn comunist, La Preoteasa -- funk-jazz, N-ai nimic pe sub tricou -- un brit pop-rock, Violeta -- cafe-jazz a la Andries, Bluesul baiatul sarac -- blues, Mamelor -- cantecul copiilor de strada, Ea studiaza tantra (Tatiana) e manea lautareasca (magistral cantata :-) si finit coronat opus S-a spart gasca -- rock progresiv de 9 minute… Rad de unul singur acum :-))). E o chestie sa trasezi un album coerent din toate influentele astea, nu crezi!?

Tot pe filonul balcanic, Spitalul de Urgenţã au fost drãguţi. Serios. Mamã, unde eşti?

N-am sã pun la socotealã muzicanţi de peste Prut (ştiu eu, Zdob şi Zdub la început, Alternosfera ocazional, Gîndul Mîţei cã-s haioşi?) pentru cã-s de pãrere cã oamenii au început sã închege acolo o culturã nouã. Ar fi un mare câştig pentru patrimoniul Europei sã mai diveargã un pic de noi. Sã poatã zice şi moldovenii clar şi fãrã echivoc, uãi, noi avem cultura noastrã moldoveneascã.

Îmi veţi sãri în cap cã aoleu patria-mumã, da’ eu zic cã e mai interesant sã asistãm la procesul istoric de naştere a unei culturi noi (sau mãcar de descentralizare a culturii) decât sã avem un bãţ în cur.

Oare am sãrit prea uşor peste muzica electronicã? (Șuie Paparude is a Romanian music band with a cult following in their native country. They are recognized as having a distinct sound and style, comparable with very few other local bands.) Peste repãrealã? Peste alternativul pişãcios care se cântã azi? Peste metale? Pãi vã zic eu, peste primele am sãrit fiindcã mi-era lene, peste ultimele – în principiu – fiindcã sunt naşpa.

Peseu -- muzica simfonicã (câtã avem şi noi) şi jazzul în alt episod, la un moment dat.

Hai noroc!

Related posts:

1. Ţambal mascat
2. O-Zona crepuscularã
3. Sângele Zappã nu se face

Atunci îmi aduc aminte (oau, nu m-am ramolit de tot, îmi amintesc ceva!) cã încã locuiesc într-un beci psihedelic şi cã berea “Bere” de la Mega Image e un leu patruzeci şi-i chiar bãubilã. Pe deasupra,…

Existã Zappa.

Existã “Bob Marley al Africii”, Seydou Koné alias Alpha Blondy.

Existã psy-trance pe care tu-l ascultai înainte sã termine toţi cocalarii grãdiniţa.

Existã the Kinks.

La un loc cu altã dragoste mare care nu mai are nevoie de prezentãri.

Ştiţi ce nu existã? Dumnezeu nu existã, obişnuiţi-vã în pisicii mã-sii cu ideea.

Related posts:

1. Naturişti şi câştigi
2. Folcloroform
3. Prâslea şi klezmerele de aur

Şantelu’ la care se face referire este Stefan Hantel, producãtor şi DJ neamţ care a surprins de minune spiritul dezlânat al Balcanilor neîmblânziţi pe care atât de mult îi iubim.

Nemţii au o pasiune pentru muzica est-europeanã, toate cãminele lor duduie de “Balkan-parties” deci scena e plinã de viaţã şi produsul de calitate n-are cum sã nu rãsarã dintr-însa. Vi-l recomand pe Shantel fiindcã mai mult ca sigur nu vã place Omfo, deşi e pãcat.

Şi vi-l mai recomand fiindcã sãptãmâna asta am dezgropat (şi m-a obsedat) albumul Disko Partizani, vechi de vreo trei ani şi absolut delicios. Mai jos vã pun filmuleţe dintr-însul şi nu numai. Nu stricã sã aruncaţi un ochi şi dupã experimentele lui timpurii sau dupã Planet Paprika (ãsta-i proaspãt).

Shantel chiar e un cetãţean al planetei-ciuşcã iar aventura lui muzicalã scoate în evidenţã acest fapt minunat. Rezultatul final: un fel de ska lãutãresc cu frânturi din tradiţia turcilor, a grecilor, a sârbilor şi a românilor. E ce se întâmplã când amesteci înregistrãrile fanfarei Ciocârlia, copil minune al mehterului turcesc, cu expertiza unui muzician “de oraş” crescut în muzicã techno. Peste toate astea pui ocazionale versuri în englezeşte, ca sã subliniezi cã viitorul e cosmopolit.

Mai presari o brumã de Taraf TV (dar nu în mod ironic, cum fac hipstãrii) şi câteva accente care ar putea fi aluzii la Zappa şi la Billy Idol dar nu-s, fiindcã sunt coincidenţe. La final, adaugi niţel farmec personal cum au puţini muzicanţi (îmi vin în minte Manu Chao, Serghei Şnurov, mustãciosul ãla de la Gogol Bordello etc.).

E fix ca-n bucãtãrie. Telemeaua, sarmaua, ciorba de burtã, mititelul, ţuica se gãsesc toate şi-n ţãrile române şi-n Iugoslavia şi-n Grecia şi-n Turcia. Fiecare naţie se laudã cã-s ale ei, de fapt sunt ale tuturor şi ies cel mai bine când le preparã un bucãtar adevãrat undeva în Occident, unde le mãnâncã snobii şi le ridicã în slãvi.

Cheia în care trebuie interpretat tot ce scrie mai sus: pana mea, ne-o iau nemţii înainte la singura meserie pe care o ştim şi care-i cu adevãrat a noastrã.

Da bre, asta le place nemţilor. Şi noi îl dãm pe post numai pe slinosul ãia de Smiley.

Related posts:

1. Folcloroform
2. Pastişa Hassan
3. Prâslea şi klezmerele de aur

Adãugire ulterioarã bre! Am cãutat sã vã fac o recitaţie Pittişianã dar a ieşit un cântecel pe care vã invit sã-l audiaţi. Scuzaţi chitarisirea execrabilã, accidentul încã nu mã lasã sã zdrãngãn cum se cuvine.

Related posts:

1. Interludiu poetic: Cu Iisus în celulã
2. Interludiu: Gîndul Mîţei
3. Interludiu: Dilema pascalã a Mîţei

Prin prezenta vã propun un mic rãgaz şi trântesc întru rãsfoire şi ascultare câteva ipostaze rãzleţe, fãrã mare legãturã una cu cealaltã adicãtelea aşa, de amorul artei. Gustaţi?

Existã dimineţi pe care abia le aşteptai, când afarã te paşte ziua de salariu şi ai senzaţia minunatã cã o sã baţi tot universul la cur. Morţi sunt toţi zeii, acum noi vrem ca supraomul sã trãiascã! Orice vreme ar fi afarã, deschizi geamul larg, scoţi boxele pe geam şi laşi sã se înţeleagã cã azi vrei sã-i cotropeşti pe ruşi (bonus dacã ai vecini grobieni care te-au cãpiat azi-noapte cu Of of of mor toţi ţiganii).

Existã dimineţi atât de banale cã îţi vine sã te spânzuri de ele. Ştii sigur cã azi n-are sã se întâmple nimic ieşit din comun. Eşti un pion. Eşti o rotiţã de cãcat angrenatã într-un angrenaj de cãcat angrenat la rândul lui într-un mai mare angrenaj de cãcat; iei în calcul suicidul dar nu reuşeşti sã ieşi din rutinã suficient cât sã-l duci la capãt.

Existã dimineţi când eşti mahmur, trotilat, împuşcat. Zeama de varzã nu funcţioneazã, lãmâia nu funcţioneazã, dumnezeu nu funcţioneazã. Dacã bei apã ţi-e rãu, dacã nu bei apã ai citit tu undeva cã-ţi va fi şi mai rãu. Cauţi “hangover remedies” pe gugãl (e haios cum se tripleazã traficul pe cuvintele astea cheie în preajma sãrbãtorilor creştine). Ce s-a întâmplat cu tine? În liceu duceai mai mult la bãuturã. Eheu! Eheu fugaces labuntur anni. Te juri cã asta-i ultima datã.

Existã dimineţi când miroase a iarnã.

Existã dimineţi când tocmai ţi-ai revenit dupã treij’ de kilometri de drumeţie spartanã prin deal & munte. Cu cinşpe kile în spate, înzãpezit sau înnãmolit pânã la brâu. Bocancii ţi s-au lipit de sobã dar şosetele nu s-au uscat cum trebuie. În jurul tãu, treizeci de oameni încã dorm şi put a picioare. Tiptil, scoţi capul pe geam şi peisajul maiestuos îţi taie rãsuflarea. Zici într-o doarã: bine cã n-a venit ursul, apoi auzi gheare în uşã.

Existã dimineţi când n-ai auzit ceasul sunând iar acum ai zece minute sã ajungi la un examen care îţi va hotãrî viitorul. Înjuri, spurci, pleci cu pantofi desperecheaţi. Degeaba, ratatule. Constaţi mortificat cã lenea te-a vãduvit de acoperiş, maşinã, copii, pensie uatevãr. Dies irae. Am oscilat între cel mozartian şi cel verdian, l-am ales p-ãla din urmã fiindcã e un strop mai inedit şi fiindcã face atmosferã când e ziua ta şi a venit vremea sã sufli în lumânãri.

Existã dimineţi când te trezeşti pe plaja semisalubrã de la Doi Mai cu nisip în pãrul de pe piept, cu urechelniţe în cur (curechelniţe?) şi cu o puternicã insolaţie. Afli cã e deja dupã-amiazã şi cã te-ai bronzat cu urma unui falus de hârtie pe care l-au decupat nişte trecãtori special ca sã te bronzezi cu el. Te doare în pix, urci dealul pânã la nudi-bar sã ceri un convenabil (acum câţiva ani) borş cu feluriţi peşti în el. Eşti cel mai liber din lume. Un gândac îţi iese de sub pãlãrie.

Existã dimineţi când faci parte din prima generaţie nãscutã în binecuvântatul mediu urban. N-ai beneficiat de luxul burghez al culturii înalte. În satul alor tãi, dacã ştiai carte te credeau ãia vrãjitoare. Ţi-ai format o vagã filosofie de viaţã discutând cu colegii de la firma de încãrcat-descãrcat pufuleţi, unde tocmai te pregãteşti sã mergi cu troleul. Abia aştepţi seara, sã bei un Skol la doi, sã te uiţi la fotbal sau pe Etno şi sã rãsfoieşti TV Mania. Mutã-te înapoi în Vârteşcoiu sã nu te mai simţi stingher printre snobi. Toatã stima.

Existã dimineţi când te trezeşti în zumzet de bãrzãuni pe veranda unei viluţe mediteraneene. Porneşti în tãlpile goale spre taverna de la mal unde bãtrânul Loumakos, vedetã scãpãtatã a muzicii locului, ţi-a fãcut deja cafeaua. Pãcat cã nu poţi sã te bucuri de toate astea fiindcã te-au fript asearã meduzele de-ai vãzut pe dracul gol.

Existã dimineţi întunecoase şi înnorate. Îţi dai seama cã ai dormit şapte ore dintr-un timp unic şi de nerepetat care alunecã implacabil pe apa sâmbetei. Ieri n-ai fãcut nimic remarcabil. Şi chiar dacã ai fi fãcut ceva remarcabil. Eşti conştient cã “viaţa de apoi” e o invenţie menitã sã îndulceascã de-a-mpulea mama realitãţilor dure: cã dupã ce mori e exact ca înainte sã te naşti. Adicã? Exact.

Existã dimineţi când se întâmplã sã ai fereastra spre est. Rãsare soarele încetişor, întâi o razã, apoi încã o razã, raza trei, raza verde (n-are nici o legãturã dar era nuveluţa mea preferatã din Jules Verne), mai zboarã câte un fluture. Soarele te chiorãşte şi nu te mai lasã sã dormi. Bagi pula, vrei draperii. Înjuri, cã doar ai mai vrea sã dormi, dar natura a pus de-un spectacol grandios la geamul tãu.

Existã o dimineaţã de 15 septembrie din şcoala primarã (’95?) când Radio România dã Timpuri noi şi pe tine te trezeşte fix versul cu “mirosul acru de pişat”. Îţi şade în minte câţiva ani de zile pânã când afli cine e vinovat de apogeul rockului românesc. În dimineaţa aia domnişoara învãţãtoare vã cadoriseşte cu ouã Kinder de început de an, tu zici danke şoşön şi devii în mod tragic încã un brick în the wall.

Existã dimineţi când abia ai ajuns acasã şi te trânteşti în pat iar vecinul începe sã gãureascã pereţi. Nu poţi sã-l condamni, e ora la care toatã lumea pleacã în mod normal la serviciu. Sãracul de el, încearcã sã fie discret. Îţi vine sã-i strângi ouãle într-o menghinã ruginitã pânã fac şpleorfşşşt.

Existã dimineţi pe care nu ţi le mai aminteşti deloc. Da’ deloc!

Voi ce dimineţi aveţi?

Related posts:

1. Prâslea şi klezmerele de aur
2. Trişti şi câştigi
3. Lãutare ca piatra

Flairant l’affaire, y’a Lucifer
Qui vend des places plus chère en enfer
Au paradis, l’capitaliste
Monte à tout prix au sommet du vice

Related posts:

1. Toulouse mama mã-tii
2. Nu lãsa pe câine ce poţi face azi
3. Sângele Zappã nu se face

Related posts:

1. O-Zona crepuscularã
2. Folcloroform
3. Pastişa Hassan

Pe lângã faptul cã nu sunt extaziat când mi se spune coaie de cãtre cineva cu care nu mã trag de şnur, am constatat cu tristeţe cã acest gen muzical a ajuns searbãd şi neoriginal.

Eu mi-s retro: febleţea mea vine din patria bulionului (Tecuci), a sclipit fix cât se cuvine alãturi de bãieţii din Buzãu (din înţelepciunea youtube, “Toma Caragiu al rapului cu Wu Tangu’ României”) şi a dispãrut total înainte sã alunece în mizerie, vezi RACLA, vezi Paraziţii, lãsând suficient loc de zvonuri şi speculaţii: ce s-o fi întâmplat cu Deceneu? Pauzã muzicalã!

Related posts:

1. Parcul Izvor deasupra unui cuib de cuci
2. Folcloroform
3. Umma Legumma

Acel dreptunghi anunţã faptul cã, urmând unei întârzieri moldovalahe de 2 sãptãmâni, saitul bejuliu al Cultitudinilor (pe care îl gãsiţi aici, cultitudini punct net) este onlain şi funcţioneazã.

Dânsul este copilul meu depedeve tehnic şi grafic. Materia cenuşie care-l alimenteazã va veni de la (momentan) şase tineri scribi de varii sexe, diletanţi sau specialişti, oameni v1.0 sau blogãri pe care i-aţi mai citit, fiecare cu gusturile lui şi cu scriitura lui, mai lejerã sau mai pretenţioasã. Printre cei şase promotori ai produselor culturale obscure se aflã şi unul Vasile, care (în opinia mea neavizatã) îi întrece pi tãţi.

Ce va fi acolo? Grosso modo, un jurnal cu recenzii. De carte, muzicã, film şi tot ce ne mai picã în traistã. Şi se cheamã cã-i vorba de “cultitudini” pentru cã vom cãuta sã fim subiectivi, prin urmare sã luãm atitudini. Şi nu ne vom teme sã zicem cã poezia lui Sulicã e de cãcat dacã ea chiar e de cãcat.

Primim cu braţele deschise pre toţi musafirii, aşa cã nu vã sfiiţi sã urlaţi în pagina de discuţii dacã vreţi sã ne recomandaţi un subiect sau sã participaţi la ambiţiosul nostru ghiveci cu câte un articol mãiastru.

Peseu: momentan lucrãm încã în regim de nãscut, crescut şi muls idei, deci fiţi înţelegãtori şi blânzi.

Related posts:

1. Când o face plopul opere
2. Un popas mic pentru om
3. Episodul 74: Iisus în ţara minunilor