Mult, foarte mult ar trebui să gândesc ca să identific un om mai mare şi mai frumos decât a fost Brassens. De-aia îl las pe el să vă transmită mesajul meu de întâi decembrie. Hai noroc.
(pentru nefrancofoni, primele două traduceri sunt de aici)
Dacă ajungeai în anii ’90 în Galaţi, cel mai sudic punct al Moldovei care nu este Brăila, nu se putea să nu auzi, curgând ca o Dunăre mai mică din boombox-urile nigărilor locali, Zorile. Adică pe Mitică Blîndu şi pe micul Adrian, precursori ai lui DJ Boroş şi nu prea, nişte veritabile icoane ale tranziţiei, putând oricând sta alături de monştri sacri precum Generic, Azur sau Albatros.
Cântecelul căruia îi dedic această însemnare, “Profesoara de franceză” (cunoscut şi ca “Sună iarăşi clopoţelul”) a fost mai devreme pe DiscoTEC, însă merită o expunere mult mai amplă.
Ştiu că acesta-i un sait unde se folosesc termeni exotici precum “pulă”, “carici” sau “Văru Săndel” şi se savurează din plin prima atestare documentară a cuvântului “şmenar” în muzică. Uneori e chiar evident că marihuana ilegală este o preocupare a multor cititori de Utopie balcanică, ceea ce îi face să fie nişte oameni toleranţi şi deschişi. Acest lucru nu poate decât să mă bucure.
Dar nu trebuie niciodată să uităm că undeva, în adâncul sufletului, unde soarele bate mai discret, noi suntem culţi şi snobi. N-am mai vorbit din septembrie despre operă. Şi dacă atunci era un Wagner, acu’ vă recomand un Verdi. Nu fiindcă era, ca noi, un ateu rău ci fiindcă Verdi şi Wagner sunt mari, tată.
Maneaua se jazzifică, mînca-v-aş ochii, v-am spus eu? Şi procesul începe cu începutul firesc: proto-maneaua anilor 80-90. Odată cu resuscitarea via OTV (mulţumim domnu’ Dan!) a interesului pentru acest gen, nişte artişti mai descuiaţi au început, timid, ce-i drept, să-l modernizeze cum ştiu şi ei mai bine.
Au început timid pen’ că dacă răsare un trol să aducă aminte publicului că “e manea! e de la ţigani!”, publicul se hotărăşte brusc că piesa cu pricina nu-i mai place, ba chiar îi repugnă. La dracu, am auzit reproşându-li-se balaoacheşilor de la MRB că “au băgat o manea”! Un fel de “jupâne, mie-mi plac pimfloid ăştia da’ uneori bagă progresiv şi atunci mă enervează”.
Episodul doi din epopeea rahoviană. Nebunia a început cu Ternipe, un ansamblu unguresc care nu-i briliantul din coroană, dar pe care l-aş invita cu drag la nunta, înmormântarea sau serbarea mea câmpenească, cu repertoriul lor de (ştiu, am folosit şi ieri cuvântul) evărgrinuri ţigăneşti: Muro shavo, încă un Iag bari, Tutti frutti te kelas. Nu insist.
Iar din motive strict obiective, cari nu ţin de mine şi mă mâhnesc, am fost nevoit să absentez de la finalul glorios al Balkanikului festival, cu turcii de la Baba Zula, despre care am înţeles că-s psihedelici.
Dar e tocmai bine că i-am ratat, pentru că prestaţia Mahala Raï Banda nu lăsa loc de ceva mai spectaculos.
Şoni, mă cac în gulaşul tău balcanic, care ceri pă el trei jetoane. Dap, şapteşpe lei cincizeci pentru o lingură meschină de tocană banală în bol de plastic. Poate n-am înţeles eu în atâţia ani de bătut restaurantele ţării ce e aşa special la mâncarea acestui Şoni. Mai bine francizaţi nişte Fornetti în curtea lu’ Balkanik festival. Ah, şi radio gherila frate, celălalt brand care mă scoate din pepeni şi care-a sponsorizat manifestarea.
Având acestea de mai sus în vedere, ajuns la faţa oacheşă a locului, am pornit prin Piaţa de flori şi împrejurimi să mă inspire atmosfera şi să caut o şaorma cu ketchup de Tecuci şi salmonelă sau ceva echivalent. După un prelung umblet printre căcaţi şi câini şi coroane şi jerbe şi pirande ghicitoare cu puradei goi am reuşit să găsesc nişte crenvurşti în foietaj, din care m-am ales cu crenvurştii pentru că foietajul mi-a rămas în barbă.
Odată sătul şi cu câteva beri la bord, m-am întors bucuros să socializez cu pirande şi puradei în faţa porţii.
Septembrie e o lună urâtă pentru că într-însa îmbătrânesc eu (Eheu! Eheu fugaces labuntur anni) şi pentru că într-însa se termină vara. Gospodarii se întorc din concediu, îşi scot Daciile Duster la bulivar şi încep să ambuteieze.
Mâine, poimâine, vremea va deveni pişăcioasă şi va ploua pe noi cu stropi mici şi reci care nici măcar nu vor mai face să se vadă piepţi sub tricouri albe pentru că peste toate tricourile albe din oraş vor începe să se aştearnă pulovăre miţoase, de-alea care se încarcă static şi te curentează ca dracu.
Băi, chiar, alaltăieri a fost ziua lui Peter Yarrow de la Peter, Paul and Mary, pe care sigur îi ştiţi prin Puff, the magic dragon, piesă care cică nu e despre droguri, lol.
Nu ştiu dacă v-am povestit vreodată (ăţi fi remarcat şi voi) că-mi place mult acest ansamblu vocal-instrumental de folchişti. Chiar dacă nu au fost extraordinar de pletoşi sau bărboşi, dânşii au făcut nişte armonii de moare lumea iar coverurile lor sunt extrafine (de pildă: Peter, Paul and Mary cântă mai mişto decât Dylan compoziţiile lui Dylan).
The music business is a cruel and shallow money trench, a long plastic hallway where thieves and pimps run free and good men die like dogs. There’s also a negative side.
maximă din popor care vine oarecum de la Hunter S. Thompson
Şi dacă tot am dat vestea…
Şi cum ascultam eu Rahmaninov în studio la JCC mai devreme, iaca m-a trăsnit că singurul lucru care ar putea face melodia cu sexu-n baie de pe discoTEC să fie şi mai măiastră ar fi să capete şi un videoclip. Unul pe măsură.
Uite-aşa am ajuns într-un moment crucial pentru cultura universală, globală, de pretutindeni şi de peste tot. Nu-mi fac griji, ştiu că sunteţi cei mai descuiaţi cititori de pe blogosferă…
…da’ prin care dintre cele două sublime suprapuneri de mai jos tocmai am conceput adevărata mare capodoperă a omenirii? Votaţi!
Am atacat, printre altele: basescu film dj boros muzica expeditie manele mare desene animate iisus paste evolutie tigani dozatorul protest alegeri ateism amuzant youtube romania vasile violenta italia mita cu i din i brasov istorie darwin bere sex poetul vasile munte bodega bar traducere proiect la multi ani webcomic religie tara motilor concurs desen lol bor joc droguri aniversare
