Iaca m-am întors şi eu din uichendul meu prelungit (n-aţi plâns după mine, sunt convins). Îmi cer scuze faţă de domnul erotic şi faţă de domnul sîrb, cărora le datorez şi acum o bere; i-am neglijat deoarece n-am beneficiat de artificiile tehnicii moderne, precum şamponul, curentul electric şi telefonia. Am beneficiat, în schimb, de discuţii revelatoare cu politică şi economie, cu nostalgie şi ambiţie, cu distopiile lui Huxley dar şi cu cine cât s-a căcat aseară.

Probabil a fost ultimul uichend-de-opt-zile pe care îl petrec în anticamera Vămii Vechi, iar asta se face din varii motive.

În primul rând, Vama Veche de alături. Păi cum să stai liniştit să-ţi bei cafeaua nisipoasă şi ţuica la nudy-bar cu un pescar bătrân care-ţi zice de morunul lui de un sfert de tonă când alături unor puţandri le sună smartphone-urile în timp ce îşi împletesc cârnaţi jamaicani în cap care nu sunt nici măcar autentici pentru că nu-s obţinuţi după luni de nespălare voită, ascetică şi respectabilă. Căcănarilor. A fi bosquetard (nu boschetar) e un mare, mare lucru.

Voi dezvolta asupra subiectului marin, dar înainte de toate necesit mult, mult somn. Că tocmai s-a încheiat o săptămână de câte trei ore dormite în cort sau sub cerul liber plus coniace, vinuri, beri şi alte alea. Şi soare cât cuprinde, ocazie cu care mulţumesc alor mei că m-au făcut tuciuriu.

P.S. După modelul vechilor romani, constructorii digului de la pescărie au lăsat posterităţii inscripţia CINE A LUCRAT AICI SĂ-I CREASCĂ PULA MARE. Are cineva idee dacă a funcţionat?

Related posts:

1. Vama răniţilor
2. După cum bate cuvântul
3. Make love, not variolă