Iaca m-am întors şi eu din uichendul meu prelungit (n-aţi plâns dupã mine, sunt convins). Îmi cer scuze faţã de domnul erotic şi faţã de domnul sîrb, cãrora le datorez şi acum o bere; i-am neglijat deoarece n-am beneficiat de artificiile tehnicii moderne, precum şamponul, curentul electric şi telefonia. Am beneficiat, în schimb, de discuţii revelatoare cu politicã şi economie, cu nostalgie şi ambiţie, cu distopiile lui Huxley dar şi cu cine cât s-a cãcat asearã.

Probabil a fost ultimul uichend-de-opt-zile pe care îl petrec în anticamera Vãmii Vechi, iar asta se face din varii motive.

În primul rând, Vama Veche de alãturi. Pãi cum sã stai liniştit sã-ţi bei cafeaua nisipoasã şi ţuica la nudy-bar cu un pescar bãtrân care-ţi zice de morunul lui de un sfert de tonã când alãturi unor puţandri le sunã smartphone-urile în timp ce îşi împletesc cârnaţi jamaicani în cap care nu sunt nici mãcar autentici pentru cã nu-s obţinuţi dupã luni de nespãlare voitã, asceticã şi respectabilã. Cãcãnarilor. A fi bosquetard (nu boschetar) e un mare, mare lucru.

Voi dezvolta asupra subiectului marin, dar înainte de toate necesit mult, mult somn. Cã tocmai s-a încheiat o sãptãmânã de câte trei ore dormite în cort sau sub cerul liber plus coniace, vinuri, beri şi alte alea. Şi soare cât cuprinde, ocazie cu care mulţumesc alor mei cã m-au fãcut tuciuriu.

P.S. Dupã modelul vechilor romani, constructorii digului de la pescãrie au lãsat posteritãţii inscripţia CINE A LUCRAT AICI SÃ-I CREASCÃ PULA MARE. Are cineva idee dacã a funcţionat?

Related Posts

1. Vama rãniţilor
2. Dupã cum bate cuvântul
3. Make love, not variolã