Epitaful unui călător printre stele
Vasile / 6 Noiembrie 2012 / Mîţa / 2 comentarii
Am aflat aseară de la Andi. Mă rog, nici n-a avut curajul să-mi spună direct, ştia că o să fiu răvăşit. Am văzut ceva pe feisbucul lui şi mi-am dat seama ce s-a întâmplat.
După cum vă puteţi imagina, m-am trezit cu noaptea în cap, cu ochii împăienjeniţi, încă gândindu-mă. Încă frământat.
Trebuie să scriu, să mă manifest, să urlu: cât de nedreaptă eşti, soartă!; în fond, el era, sau cel puţin părea – poate tocmai fiindcă chipul pe care îl arăta omenirii era unul esenţializat, ideal – atât de tânăr, atât de proaspăt. Atât de pur, de senin.
