Epitaful unui călător printre stele
Vasile / 6 Noiembrie 2012 / Mîţa / 2 comentarii
Am aflat aseară de la Andi. Mă rog, nici n-a avut curajul să-mi spună direct, ştia că o să fiu răvăşit. Am văzut ceva pe feisbucul lui şi mi-am dat seama ce s-a întâmplat.
După cum vă puteţi imagina, m-am trezit cu noaptea în cap, cu ochii împăienjeniţi, încă gândindu-mă. Încă frământat.
Trebuie să scriu, să mă manifest, să urlu: cât de nedreaptă eşti, soartă!; în fond, el era, sau cel puţin părea – poate tocmai fiindcă chipul pe care îl arăta omenirii era unul esenţializat, ideal – atât de tânăr, atât de proaspăt. Atât de pur, de senin.
Cititori din toată lumea, de pretutindeni şi de peste tot, în seara asta ridicaţi cinzeaca de Polar în cinstea lui Nichita (da, cititorule mai tânăr, Nichita e doar nume de bărbat), unul din poeţii ceva mai răsăriţi ai acestui spaţiu geografic, alcoolist de vază şi laureat al premiului Herder.
Probabil vă întrebaţi cu toţii: băi, lăsând la o parte miştoacele cu Mîţa şi Iisus, ce tot sărbătoreşte Vasile acu’, la sfârşit de an, că nu îl văd genul de om care să dea un leu pe duhul sfânt şi înmulţirea pâinilor.





