Sorin Ovidiu Necuvântu
Pus de Vasile
, 31 Martie 2010
Cititori din toatã lumea, de pretutindeni şi de peste tot, în seara asta ridicaţi cinzeaca de Polar în cinstea lui Nichita (da, cititorule mai tânãr, Nichita e doar nume de bãrbat), unul din poeţii ceva mai rãsãriţi ai acestui spaţiu geografic, alcoolist de vazã şi laureat al premiului Herder.
Menţionez (ca sã vedeţi domnilor ce feste joacã omului o memorie de cãcat) cã uitasem completamente cã sus-menţionatul a fãcut Balada motanului când am fãcut, în joacã şi eu, Balada mîţei. Acum, cea din urmã poate fi privitã ca un omagiu, ca o parodie, ca ce vrea ochii voştri mâhânca-v-aş, important e cã ne dã nouã intertextualitatea, cea mai mişto metodã de fãcut din cãcat bici în literatura postmodernã. Cea dintâi e cum urmeazã:

Probabil vã întrebaţi cu toţii: bãi, lãsând la o parte miştoacele cu Mîţa şi Iisus, ce tot sãrbãtoreşte Vasile acu’, la sfârşit de an, cã nu îl vãd genul de om care sã dea un leu pe duhul sfânt şi înmulţirea pâinilor.


face brauzãrul viril
agregã ce vrei tu
