Borfaşii din mânecã

Mã, cicã au scos Paraziţii un album nou (Tot ce-i bun trebuie sã ceva). L-am procurat şi eu, l-am ascultat, l-am pus în raft întru uitare totalã şi ştergere din minte. De ce? Cã e de cãcat. Cu câteva mici scãpãri de umor cu tot, e de cãcat. Zãu.

Paraziţii au fost mişto înainte de 2000. Pe casetã. “Nici o problemã” a fost cu siguranţã marea culme a carierei lor. Când erau verosimili. Când singurul mesaj pe care-l transmiteau era cã bãi tatã, suntem trei puştani troglodiţi dintr-un cartier naşpa, ne plac alcoolul şi iarba şi mai ales heroina, care e zã riãl şit. Bãieţii mei ascultã doar hip-hop şi manea, doar noaptea-i mai lungã ca pula mea. Şi ne pişãm în liftul tãu de ‘telectual.

Lupu-şi schimbã repãrul

N-o fi chiar domeniul meu, da’ nu-mi vine în minte ceva mai “anii ’90 timpurii în România” decât una din primele formaţii de rap ale acestui popor oropsit. Bitches don’t know about their mad skills. Direct din carti-eer, Utopia Balcanica prezenteazã Cimitirul Bellu, înregistrãri din 1994-1995.