Post-Paşte

Mă întristează să aud atâţia oameni contrazicându-se pe unde apucă. Eu nu iau partea nimănui; sunt ferm convins că şi unul, şi altul…

Episodul 249: Originalul!

Cu asta încheiem sezonul pascal de blasfemii şi ne apucăm de chestii serioase. Până una alta, eu voi fi mâine şi poimâine prin Braşov, sâmbătă şi duminică prin Sighişoara. Cari bea o bere pe-acolo, à propos de patimi, să se anunţe şi poate ne înţelegem. Mai intru eu pe interneţi sà fac chestii amuzante pe-aici, deci fiţi fără grijă.

Dar să nu miei niciodată dragostea

N-oi ţine eu la multe obiceiuri din religiile avraamice da’ ăsta cu mâncatul şi veselitul e o tradiţie pe care n-o pot refuza. Prin urmare, până reuşesc să asimilez borşul cel delicios de miel (sau ied) cu leuştean din belşug şi alte nobile verdeţi, ca să pot gândi din nou, vă invit să participaţi la micul nostru concurs cu termometre de pe Medicologia.

Cititorilor mei creştini le dedic şi lor, cu o mică întârziere, ce-i mai jos.

Episodul 173: Mîţa şi sfânta scriptură

Bengos ha-nvieţoşat la loc, mânca-v-aş pupilele de gagii care sunteţi! Aliluia şi-o balercă de şnaps! Treaba asta rămâne valabilă.

Trattorgia Buonporno (suna prea bine să nu fie titlu)

Haleală time is now!

Ca să mai schimb placa după o serie de întrevederi plăcute cu trattoria Verdi, aseară am decis să vizitez mult lăudata (de către unii, hulita de alţii) trattoria Buongiorno din piaţa Victoriei, unde-ncepe fostul Ana Ipătescu, actualul Dracu-ştie.

M-am gândit că un loc unde prânzesc cu succes angajaţii atâtor coloşi şi titani corporatişti din apropiere (de la Orange la SNSPA) nu are cum să fie chiar de căcat; s-a dovedit într-adevăr o cină agreabilă şi economică, într-atât încât aş reveni cu drag dacă nu mi-ar fi peste mână zona (OK, e la dooj’ de metri de metrou).

Episodul 9²: Iisus învie cu înverşunare

Nimic nu-i mai grozav decât să fii abordat cu un foarte entuziast “Hristos a înviat” şi să răspunzi că “salut”. Mai devreme, Nevasta de coşmar şi-a exprimat şi ea nemulţumirea că timp de juma’ de primăvară formulele bune şi sănătoase de întâmpinare sunt înlocuite cu acea afirmaţie nefondată şi care nu ne încălzeşte cu nimic.

Promit că de-acum încolo voi relua Mîţele şi scriitura într-un ritm normal (deşi se mai anticipează o pauză fiindcă s-ar putea să o tulim o zi-două la iarbă verde de munte). Şi gata, asta-i ultima Mîţă legată de sărbătoarea pascală.

Pasca-n cap, ţigarea-n gură

Bine bă, happy hanukkah de Paşterea domnului! Tocmai am urmărit cea mai tristă emisiune din lume pe B1TV. Adică care va să zică era acolo Liana Stanciu – pe care nu o credeam în halul ăla de dusă cu pluta – moderând discuţii demne de secolul 4 e.n. între (adică ţinând isonul pentru) nişte hăbăuci adunaţi de pe dumnezeul-lor-ştie-care drumuri de ţară. O, chiar şi Petru a părut raţional! De fapt, pe nebunaticul lui sait (ăla cu “umblu liber”, gugăliţi-l, nu dau linc că-i stric fengşuiul), găsiţi înregistrarea şuşei abjecte şi mizerabile.

Încercând cu disperare să filtreze tot, mintea mea a zburdat iute spre desenele copilăriei.

Interludiu: Dilema pascală a Mîţei

O chestiune de sezon. Dânsa se dedică cititorilor mei paştnici, adică care ţin paştiu’ cu sfinţenie. Cum staţi cu ouăle (sau “ouălele”, dacă vreţi) anul ăsta? Care e culoarea voastră preferată, la ouă adică? Ouăle voastre sunt moi sau tari?

Episodul 80: Rated 18+ for extreme violence

Paştele: sărbătoare creştină care, de aproape două mii de ani, se învârte cu insistenţă în jurul datei de 1 aprilie, încercând parcă să ne transmită un mesaj.