Morţi, dupã Crãciun

N-am mai fãcut de mult o recenzie de film, nu vi se pare?

Marţi, dupã Crãciun (2010)

(Recunosc cã intenţia noastrã cea iniţialã şi primã era sã mergem sã vedem Haiducii la Cinematecã. În caz cã nu ştiţi ce-s ãia, aflaţi cã-i vorba despre un film din 1929 cu Iva Dugan, o starletã briliantã a cinematografiei mute autohtone, despre care s-a fãcut şi documentarul Iva Diva pe la începutul anilor douã mii, când avea nouãzeci şi ceva şi locuia într-o cãmãruţã la piaţa Matache. Mişto treabã, emoţionantã treabã! La Cinematecã însã nu mai rula nimic fiindcã se monta aparatura nuştiucãrui festival care urmeazã sã vie. Halal.)

Trattorgia Buonporno (suna prea bine sã nu fie titlu)

Halealã time is now!

Ca sã mai schimb placa dupã o serie de întrevederi plãcute cu trattoria Verdi, asearã am decis sã vizitez mult lãudata (de cãtre unii, hulita de alţii) trattoria Buongiorno din piaţa Victoriei, unde-ncepe fostul Ana Ipãtescu, actualul Dracu-ştie.

M-am gândit cã un loc unde prânzesc cu succes angajaţii atâtor coloşi şi titani corporatişti din apropiere (de la Orange la SNSPA) nu are cum sã fie chiar de cãcat; s-a dovedit într-adevãr o cinã agreabilã şi economicã, într-atât încât aş reveni cu drag dacã nu mi-ar fi peste mânã zona (OK, e la dooj’ de metri de metrou).

Îmbucco de Verdi

S-a întâmplat minunea! Nu, nu am devenit brusc un om serios. N-am avut nici revelaţia cu care vã pãcãleam de întãi aprilie. Dar am fãcut ceva ce-mi propuneam de un an de zile: m-am strecurat din imundul meu beci ca sã-mi mişc fundul o sutã de metri, pânã în Popa Nan 140, ca sã inspectez mult lãudata trattoria Verdi.

Locanta mai are un sediu pe Mendeleev, lângã Amzei adicã, alte douã despre care nu ştiu nimic în Bucureşti şi unul în Constanţa. Da’ pãrerea generalã e cã aici, în ţigãnia cu fotografi bãrboşi, se papã cel mai bine şi cel mai comod.