Puţină lume ştie că piesa popularizată cu mare spor de Moţu’ Pittiş a trecut prin multe guri înainte să devină ce ştim noi c-a devenit şi să iasă pe ciocul păsăricii Colibri.

Pliantul albumului cu Ciripituri îl menţionează pe Dorin Liviu Zaharia ca autor moral, anunţând “Equipe 84”, o formaţie italiană a anilor şaizeci, ca sursă de inspiraţie.

Se ştie că, în patria lui Albinoni şi-a lui Verdi, în afară de “Tintarella di luna”, deceniul şapte al secolului 20 nu a adus decât coveruri trase de păr ale cântecelor anglofone.

Ei bine, D. L. Zaharia a făcut mai mult decât să se inspire, ci practic a tradus cap-coadă un astfel de cover tras de păr, “E’ la pioggia che va” pe numele său. Pe care l-a atribuit apoi greşit Equipei opzeşpatru, fiindcă era vorba de fapt de formaţia The Rokes. The Rokes ăştia au fost nişte britanici care au hotărât că ei vor să fie pentru Italia ce-au fost Beatleşii pentru America. Au devenit repede legendari în Cizmă, participând la tragerea de păr a coverurilor pentru că probabil habar n-aveau să compună muzică dar trebuiau să confrunte faptul că italienii n-au ştiut, nu ştiu şi nu vor şti niciodată limba engleză.

Numeroase ragazze făceau il accidente călare pe Vespa când le zbura gândul la imitatorii lui Frankie Avalon plus costumaţii jenante & machiaj. Erau, deci, vremuri aşezate şi simple, iar the Rokes au avut o carieră de mare, mare succes.

Şi pentru că n-aş fi putut bate mai multă tobă ca să accentuez faptul că şi pioggia asta era o preluare, e cazul să intre în scenă Bob Lind, “Remember the Rain”, o mie nouă sute şaizeci şi şase. Sau ’64, din alte surse.

Oferim spre audiţie publicului curios mai multe variante ale minunatei piese.

Pasărea Colibri, în frunte cu inegalabila coafură a lui Florian Pittiş.

The Rokes.

“Pooh”, ansamblu muzical de o longevitate îngrijorătoare.

Caterina Caselli.

Bob Lind, sau de unde vine de fapt ploaia.

Related posts:

1. Care-i baiu’ cu ochiupaiu’
2. Câinele care latră nu Hruşcă
3. De veghe în aeroplanul care se cară