Azi la CEC un leu depui, mâine el va face Puy

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre acest puiea.

Ca un ocazional connaisseur de răpăreală, nu pot să nu-i recunosc o ţâr’ de merit din vremea când era un analfabet şi ştia să trăiască cartierul.

Ştiţi voi, când era verosimil şi avea un viitor strălucitor de narcoman sărac şi bolnav, dar respectat de către băieţaşii lui la fel de narcomani săraci şi bolnavi.

Interludiu poetic: Cu Iisus în celulă

Cu ocazia Gayfestului, un cordial “Sieg heil” către toţi dreptacii conservatori care veghează asupra vânjoşeniei fibrei morale a poporului român creştin de două mii de ani.

Inclusiv către ăla care îmi atrăgea atenţia asupra riscurilor la care mă expuneam atunci când poza mea de displei pe iahu mesinger era Codreanu cu nas de clovn. Sau când am arătat lumii prima oară iisuşii cei mulţi. Lol, fanaticii lui peşte prăjit. Să mă apucaţi de-o bucă.

Sorin Ovidiu Necuvântu

Cititori din toată lumea, de pretutindeni şi de peste tot, în seara asta ridicaţi cinzeaca de Polar în cinstea lui Nichita (da, cititorule mai tânăr, Nichita e doar nume de bărbat), unul din poeţii ceva mai răsăriţi ai acestui spaţiu geografic, alcoolist de vază şi laureat al premiului Herder.

Menţionez (ca să vedeţi domnilor ce feste joacă omului o memorie de căcat) că uitasem completamente că sus-menţionatul a făcut Balada motanului când am făcut, în joacă şi eu, Balada mîţei. Acum, cea din urmă poate fi privită ca un omagiu, ca o parodie, ca ce vrea ochii voştri mâhânca-v-aş, important e că ne dă nouă intertextualitatea, cea mai mişto metodă de făcut din căcat bici în literatura postmodernă. Cea dintâi e cum urmează:

Poetul plantă

când a venit tramvaiul
galbenă ca paiul abia răsărise din negură luna
şi când a trecut tramvaiul
şi-au uitat privighetorile graiul
poetul se făcuse una
cu bozia cu mătrăguna
cu scaiul

Traduttore, traditore…

Din seria scremeri filologice. Traducere experimentală a unei poezii sublime a lui Paul Celan din germană. Întrebările sunt… cît de fidelă trebuie să fie o traducere? unde e loc de interpretare şi adaptare? în ce măsură are voie traducătorul să ascundă de cititor ceea ce a interpretat el, făcînd pe al doilea autor? care ar fi forma perfectă de a servi cititorului nepoliglot atît o traducere fidelă cît şi o interpretare şi cizelare formală a textului? Şi tot aşa…