Calul de dar nu se caută la preşedinţi

Acum mai multă vreme îmi exprimam bucuria în legătură cu candidatura unui flăcău pe nume Remus Cernea la tronul prezidenţial. Într-o săptămână începe tragerea la sorţi şi toată pulimea ţării abia aşteaptă (sau nu) să-ntingă cu ştampila în logoul candidatului preferat, ca cu cârnatul în muştar.

Să-l votezi pe Remus e mai bine decât să nu votezi.

În cele care urmează vă voi explica motivele pentru care l-aş alege pe Remus, dar şi pricinile pentru care dânsul nu este în nici un caz salvatorul poporului, “raza de lumină” sau câtuşi de puţin relevant în jungla politică de pe plaiul utopic-balcanic.

Candidat albicans

Băi, băieţi… (dacă sunteţi colegi de trăscăneală cu mine, vă veţi aştepta la “…eu mă car!”)

Să lăsăm un pic berile şi hlizeala deoparte şi să-l susţinem pe Remus Cernea. Pentru că “Partidul verde” sună mişto. Pentru că biserica ortodoxă trebuie să nu mai strângă firavele structuri ale statului în tentaculele ei slinoase şi date cu mir dacă vrem să devenim o ţară civilizată. Pentru că, în timp ce în marea majoritate a statelor UE îţi trebuie între zece şi o sută de ameţiţi să faci un partid politic, la noi ai nevoie de douăşcinci de mii (!) de cetăţeni în jumătate plus 1 din judeţele ţării. Pentru că Remus Cernea e tânăr, cinstit, citit, bărbos, pletos, roacăr, ateu şi de dreapta. Deci n-are nici o şansă în jungla asta sinistră. Ca şi noi.