Calul de dar nu se cautã la preşedinţi

Acum mai multã vreme îmi exprimam bucuria în legãturã cu candidatura unui flãcãu pe nume Remus Cernea la tronul prezidenţial. Într-o sãptãmânã începe tragerea la sorţi şi toatã pulimea ţãrii abia aşteaptã (sau nu) sã-ntingã cu ştampila în logoul candidatului preferat, ca cu cârnatul în muştar.

Sã-l votezi pe Remus e mai bine decât sã nu votezi.

În cele care urmeazã vã voi explica motivele pentru care l-aş alege pe Remus, dar şi pricinile pentru care dânsul nu este în nici un caz salvatorul poporului, “raza de luminã” sau câtuşi de puţin relevant în jungla politicã de pe plaiul utopic-balcanic.

Candidat albicans

Bãi, bãieţi… (dacã sunteţi colegi de trãscãnealã cu mine, vã veţi aştepta la “…eu mã car!”)

Sã lãsãm un pic berile şi hlizeala deoparte şi sã-l susţinem pe Remus Cernea. Pentru cã “Partidul verde” sunã mişto. Pentru cã biserica ortodoxã trebuie sã nu mai strângã firavele structuri ale statului în tentaculele ei slinoase şi date cu mir dacã vrem sã devenim o ţarã civilizatã. Pentru cã, în timp ce în marea majoritate a statelor UE îţi trebuie între zece şi o sutã de ameţiţi sã faci un partid politic, la noi ai nevoie de douãşcinci de mii (!) de cetãţeni în jumãtate plus 1 din judeţele ţãrii. Pentru cã Remus Cernea e tânãr, cinstit, citit, bãrbos, pletos, roacãr, ateu şi de dreapta. Deci n-are nici o şansã în jungla asta sinistrã. Ca şi noi.