N-am răbdare să aştept rezultatele finale ale scrutinului şi, de fapt, nu despre dânsul vreau să vorbesc. N-am să îmi mai bat capul nici cu faptul că Băsescu insinuează în continuare că hidra fecaloidă PD-L ar fi de dreapta, nici cu eşecul teribil al lui Ninel Potîrcă, nici cu însuşi faptul că secţiile speciale şi “autobuzele” au dus la călcarea-n picioare a întregului proces electoral sau cu gestul prin care studenţilor li s-a arătat muie.

Ceea ce m-a făcut să înghit în sec a fost că, prin Marele Referendum Care Simplifică Şi Modernizează Totul În Univers, astăzi s-a bătut un cui în coşciugul unde zac moaştele democraţiei româneşti. Pre acest cui ruginit şi purtător de tetanos un pulălău abject (Sever Voinescu pre numele său) îl laudă într-o veselie pe Realitatea TV.

N-ar fi o problemă că vrea cineva să reducă numărul de parlamentari. Sunt cam mulţi, e drept, dar acest lucru nu-i esenţial şi nu suge din buzunarul omului de rând.

Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze şi să ne facă să vrem s-o tulim din ţară este că peste şaptezeci la sută din participanţii la referendum au pus botul la propaganda înecăcioasă cu care preşedintele în exerciţiu şi maşinăria de partid au împroşcat fără milă.

Ion, Gheorghe, Safta, Frosa et co. au habar care-i povestea cu eventualul parlament unicameral? Sau au votat fiindcă, în capul lor, “parlamentari” egal “ciocoi şi grofi” în timp ce tot ce iese pe gura prezidentului-tătic este miere şi lapţi?

Dragii mei, prezidentul este o canalie iar Parlamentul e bine să steie-n două camere. Parlamentul este cea mai importantă instituţie a unui stat, instituţia în care şade toată esenţa democraţiei reprezentative. Orice filtru în plus îl va ajuta să facă legi pertinente şi raţionale, pentru că elaborarea de legi nu presupune existenţa unui preşedinte-jucător care dă din mâini şi urlă “pişă-te că pleacă trenul”.

Bicameralismul e un sistem pe care toate ţările civilizate îl au (nordicii nu se pun, la ei merge orice!), pe care Europa ni-l recomandă şi spre care tind toţi vecinii noştri care nu l-au adoptat fix după schimbarea la faţă.

Înţeleg nostalgia Dvs. după Marea Adunare Naţională, dar speranţa mea este că pedeleii vor scăpa ciolanul din bot şi întregul mişmaş va fi lăsat uitării. Funcţiile celor două camere vor fi revizuite (se cere şi acest fapt, da’ nu e rost de circ!) şi cea mai importantă instituţie a statului nu va primi un şut stalinist în coaie.

Chiar dacă acest lucru va însemna că pierdem ocazia de a ne alătura clubului select al statelor ca Mongolia, Somalia şi Mozambic, va fi – în acelaşi timp – o zvâcnire din deget din partea cadavrului despre care scriam mai sus.

Related posts:

1. Somptuoase păsărele
2. Calul de dar nu se caută la preşedinţi
3. Barba verde de acasă