În cãutarea pierderii de timp

Grea e viaţa şi plinã de urgie când ai atâtea de rezolvat şi dedlainurile bat la uşã!

Aşadar stãteam io mai devreme la un şpriţ, procrastinând, cum ar zice un binecunoscut cuvânt din englezã pe care îl ştim cu toţii de pe internete, şi studiam cu interes ceva ce mi se pare c-a fost primul desen animat din lume care-a fost şi color, şi cu sunet, adicã “Fiddlesticks” (1930) din seria totalmente adorabilã a lui Ub Iwerks cu Flip the Frog.

Lupii muralişti

Ar trebui sã prindã chestia asta cu twitterul proiectat pe clãdiri, a fost chiar utilã. Menţionez cã nu mi-era atât de sete da’ aşa exagereazã mas-mediile când pun titluri.

Interneaţa pe rãcoare

Adicã nişte lincuri.

Sãtrãpiţi bine

M-am bucurat sã constat cum mica izbucnire n-a fâsâit, dupã cum cu pesimism prognozasem, în primele douã zile. Şi chiar dacã ieri, alaltãieri am avut chestii productive cu care sã-mi ocup timpul, am fost alãturi de voi, cei din piaţã, sufleteşte şi aşa mai departe.

Aşa cã cre’ cã disearã mã întorc şi eu în piaţã sã zic cã:

Manifestãri de agregare

Io-s un pacifist şi nu agreez în general bumbãceala de vreun fel dar cre’ cã sunteţi de acord cu mine cã ce s-a întâmplat asearã la Universitate e ceva ce se întâmplã zilnic într-o societate sãnãtoasã. Bãieţii cu coaie – derbedeii, vandalii, galeriile – sunt anticorpi fireşti, necesari şi utili ai societãţii civile. Salut, bãieţi.

Aceşti bãieţi cu coaie sunt fireşti, necesari şi utili nu intrând în acţiune (cã atunci e chiar naşpa) ci existând. Aşa, ca o ameninţare din umbrã, în condiţiile în care, cel puţin pe-aici, convenţia e cã doar statul are voie sã deţinã mijloace de coerciţie gen mãciuci, gaze, petarde şi pistoale, în timp ce cetãţeanul are voie sã deţinã propriile coaie, mai mari sau mai mici, şi cam atât.

Dezbate fieru’ cât e cald

Încã una micã despre treaba cu Istoria care se ocupã şi se dezbate. A trecut fix o zi de când am pãrãsit amfiteatrul Vasile (Pârvan, nu eu) încãrcaţi cu spirit civic şi gata de noi peripeţii în lupta cu problemele educaţiei. Fac tot posibilul sã vã ţin la curent şi pe viitor, zãu.

Am fãcut un pdf mai lizibil din documentul manifest care-a ieşit în urma celor 100 de ore de dezbateri. Sunteţi liberi sã vã jucaţi cu el, sã-l multiplicaţi, sã-l modificaţi. Împãrţiţi-l cui puteţi şi cui vreţi. Universitãţile sunt spaţii pentru discuţie, folosiţi-le frate şi discutaţi în ele despre cum sã le faceţi mai bune. Şi nu numai în ele. Şi nu numai pe ele.

Episodul 223: Mîţa protesteazã

Şi Mîţa de luni, înainte sã fug spre universitate. Aşa, ca sã ne aducem aminte cu tristeţe ce înseamnã de fapt sã ai pretenţii faţã de statul tãu. Faţã de un stat.

Care-i baiu’ cu ochiupaiu’

Am ajuns tardiv la “revoluţia Pârvan”, când gaşca se cam spãrgea. Joi şi vineri nu ştiam nimic despre ce se întâmplã acolo. Dac-aş fi ştiut, aş fi fost oricum convins cã-i o chestie interioarã, care nu mã priveşte.

Abia când am intrat în amfiteatru m-au pus jurnalistul rãtãcitor şi alţi vechi prieteni în temã vis-à-vis de ochiupaiul cu pricina. Hai sã vã zic ce-am vãzut acolo.

În primul rând, ce-am vãzut acolo nu a fost un eşec total. Ţineţi cont cã eu sunt de obicei primul la cârcotealã. Puteţi citi tot la Ursulean desfãşurarea evenimentelor mai pe larg.

Ce-am vãzut acolo a fost un semn (discret, dar un semn!) cã mai existã câteva zeci de nebuni cu oareşcare spirit civic. Dacã nu ştiţi ce-i ãla, spiritul civic este acel duh cari te umple şi care împiedicã statul sã mãnânce ficaţii cui vrea, când vrea, şi sã se cace pe tine, pe afacerea ta, pe casa ta şi pe parcul în care-ţi plimbi câinele, dându-ţi cu un Wunderbaum pe la nas doar ca sã te ţinã în viaţã întru continuarea abluţiunii fecale. Pentru cã statele tind sã facã asta dacã nu existã spiritul civic. Hai cã ştiţi foarte bine despre ce vorbesc.

Episodul 95: Rãscoala popularã a Mîţei

Consider cã am sintetizat în mod corespunzãtor starea actualã a lucrurilor şi înflãcãratul spirit revoluţionar al poporului român.