Acu’, după cum ziceam, eu nu ştiu exact care-i faza cu frackingul şi gazele de şist pent’ că nu-s geolog sau găzar, numai că am învăţat anu’ ăsta un lucru – grijă mare şi prudenţă când protestezi mai multe zile la rând, iz ochei?
Grea e viaţa şi plină de urgie când ai atâtea de rezolvat şi dedlainurile bat la uşă!
Aşadar stăteam io mai devreme la un şpriţ, procrastinând, cum ar zice un binecunoscut cuvânt din engleză pe care îl ştim cu toţii de pe internete, şi studiam cu interes ceva ce mi se pare c-a fost primul desen animat din lume care-a fost şi color, şi cu sunet, adică “Fiddlesticks” (1930) din seria totalmente adorabilă a lui Ub Iwerks cu Flip the Frog.
Ar trebui să prindă chestia asta cu twitterul proiectat pe clădiri, a fost chiar utilă. Menţionez că nu mi-era atât de sete da’ aşa exagerează mas-mediile când pun titluri.
Adică nişte lincuri.
M-am bucurat să constat cum mica izbucnire n-a fâsâit, după cum cu pesimism prognozasem, în primele două zile. Şi chiar dacă ieri, alaltăieri am avut chestii productive cu care să-mi ocup timpul, am fost alături de voi, cei din piaţă, sufleteşte şi aşa mai departe.
Aşa că cre’ că diseară mă întorc şi eu în piaţă să zic că:
Încă una mică despre treaba cu Istoria care se ocupă şi se dezbate. A trecut fix o zi de când am părăsit amfiteatrul Vasile (Pârvan, nu eu) încărcaţi cu spirit civic şi gata de noi peripeţii în lupta cu problemele educaţiei. Fac tot posibilul să vă ţin la curent şi pe viitor, zău.
Am făcut un pdf mai lizibil din documentul manifest care-a ieşit în urma celor 100 de ore de dezbateri. Sunteţi liberi să vă jucaţi cu el, să-l multiplicaţi, să-l modificaţi. Împărţiţi-l cui puteţi şi cui vreţi. Universităţile sunt spaţii pentru discuţie, folosiţi-le frate şi discutaţi în ele despre cum să le faceţi mai bune. Şi nu numai în ele. Şi nu numai pe ele.
Şi Mîţa de luni, înainte să fug spre universitate. Aşa, ca să ne aducem aminte cu tristeţe ce înseamnă de fapt să ai pretenţii faţă de statul tău. Faţă de un stat.
Am ajuns tardiv la “revoluţia Pârvan”, când gaşca se cam spărgea. Joi şi vineri nu ştiam nimic despre ce se întâmplă acolo. Dac-aş fi ştiut, aş fi fost oricum convins că-i o chestie interioară, care nu mă priveşte.
Abia când am intrat în amfiteatru m-au pus jurnalistul rătăcitor şi alţi vechi prieteni în temă vis-à-vis de ochiupaiul cu pricina. Hai să vă zic ce-am văzut acolo.
În primul rând, ce-am văzut acolo nu a fost un eşec total. Ţineţi cont că eu sunt de obicei primul la cârcoteală. Puteţi citi tot la Ursulean desfăşurarea evenimentelor mai pe larg.
Ce-am văzut acolo a fost un semn (discret, dar un semn!) că mai există câteva zeci de nebuni cu oareşcare spirit civic. Dacă nu ştiţi ce-i ăla, spiritul civic este acel duh cari te umple şi care împiedică statul să mănânce ficaţii cui vrea, când vrea, şi să se cace pe tine, pe afacerea ta, pe casa ta şi pe parcul în care-ţi plimbi câinele, dându-ţi cu un Wunderbaum pe la nas doar ca să te ţină în viaţă întru continuarea abluţiunii fecale. Pentru că statele tind să facă asta dacă nu există spiritul civic. Hai că ştiţi foarte bine despre ce vorbesc.
Consider că am sintetizat în mod corespunzător starea actuală a lucrurilor şi înflăcăratul spirit revoluţionar al poporului român.
Somnul Raţiunii a profeţit! Vei aprinde zece negri mititei în regiunea pubianã.
