Disearã la 9 (ora Bucureştilor, dar şi a Bãicoiului sau Vîrteşcoiului) ne auzim uite-aici pe saitul Criticului sã discutãm despre religie, moaşte, catedrale, piramide, superstiţii, premoniţii, trolaj pe interneţ şi alte noţiuni teologice din arsenalul Sfinţilor Pãrinţi. Ieei!
Mã întreba Buciuman ce se întâmpla dacã sfântul Ioan Gurã de Aur fãcea cancer la gurã. Bine mã Buciumene, pãi tu nu ştii cã alea se cheamã pepite.
Uite încã cinci gânduri rãzleţe despre cele sfinte, având în vedere cã sfântu’ Dumitru e peste câteva zile.
Poate aşa vom înţelege mai bine cultul moaştelor.
Astãzi a început numãrãtoarea care o sã arate cã suntem puţini, bãtrâni şi amãrâţi. Nu-i chiar treaba mea ce-o sã le ziceţi voi recenzorilor cum nu-i nici treaba voastrã cã eu o sã mã declar amerindian sau ainu. Dar cu toţii am face bine sã ne declarãm atei sau fãrã religie.
Nu discut acum cu “nucleul dur” care râde la Mîţa cu î din i şi se întâlneşte la “beri blasfemice” sã facã activism. Ãştia-s bãieţii mei şi n-au nevoie de îndemnuri şi explicaţii ca sã procedeze corect. Vorbesc cu voi, indiferenţii, cu ãştia care desconsiderã ameninţarea teocraţiei, chiar şi cu cei doi sau trei creştini cu care te poţi înţelege, despre care am înţeles cã ar exista deşi n-am avut pânã acum onoarea sã îi cunosc.
La un moment dat vorbeam despre prepuţul lui Iisus şi tare ne mai veseleam. Astãzi, sã ne apropiem privirile de alt penis al altui personaj mitologic şi sã ne veselim asemenea.
Gagiul din imagine nu (chiar nu!) este o mâzgãlealã de pe pereţii beciului meu. Este o frescã foarte legitimã din locuinţa unui roman foarte respectat din Pompei.
Cândva, oamenii nu se jenau sã-şi picteze aşa ceva în casã. Cândva, oamenii nu se jenau sã-şi fluture pula şi poate cã v-aţi dat seama de-a lungul anilor cã acest blog încearcã tocmai asta, sã vã scuture de jenã. De aceea vreau sã vã povestesc câteva mici amãnunte din viaţa şi opera zeului Priap, la care nu mã voi referi folosindu-i numele latinesc pentru cã ar fi prea amuzant şi n-aţi mai percepe serioşenia acestui articol.
Cãci romanii îi ziceau, ţineţi-vã burţile, Mutunus Tutunus. Dap. Un popor care venereazã un zeu pe nume Mutunus Tutunus trebuie sã fi fost un popor mişto.
Citesc pe blogul unor copii simpatici din Piteşti încã o poveste cu un profesor de religie. Da, frate, nici acum nu-mi vine sã cred. Ore gratis de basme, cvasi-obligatorii pânã la 18 ani. În liceu. Într-un liceu de stat, laic şi nepartizan.
Ştiţi, eu n-am avut parte de “reli” ortodoxã în şcoalã (cu atât mai bine, fiindcã profa colegilor mei era dusã cu cucii prin codru) iar în liceu treaba asta nici nu era în program. Pula mea, cred cã am copilãrit în viitor.
Chiar aşa, logicã se mai face? Acum doi-trei ani erau discuţii…
E bun şi tuitãru’ la ceva.
Rezistenta
Realitatea: “ÎPS Bartolomeu Anania a murit. TRANSMITEŢI CONDOLEANŢE”. Yes master, as you wish master.
utopicbalcanic
ÎPS, they did it again!
Vezi mai mult »
Cât de bine pun problema videoclipurile tipului ãstuia! Şi ce civilizaţie mişto am avea dacã mãcar jumate din troglodiţii care o populeazã le-ar pricepe. Mulţam Dumnezero.
Teatru! Am tot menţionat cã teatrul meu preferat din Bucureşti e TES-ul. Nu numai pentru cã am eu pitici filosemiţi, ci şi fiindcã poţi avea încredere cã nu se întâmplã într-însul bãtãi de joc. Adevãrat, am nimerit acolo ocazionala piesã nesclipitoare da’ niciodatã borşul penibil din TNB-ul ultimilor ani.
De exemplu “Avalanşa” prinsã uichendul trecut la sala Atelier, cu bolnãviciosul ãla de Manole pe care nu îmi pot imagina de ce îl aduleazã toate minorele.
În plus, la TES ştii cã te duci s-o vezi pe Maia care-i, cum s-ar zice în cercuri neacademice şi pe bloguri obscure, sculã de actriţã. Şi singurã în Astã searã, Lola Blau pe vremuri, şi cu fiu-sãu în Tango final sau cu Mircea Rusu vopsit cu smac de pantofi în Driving Miss Daisy.
Întorşi în timp cu aproape douã mii de ani, aflãm care era de fapt atmosfera în acea binecuvântatã zi când superputerile apostolului Andrei, zis “Proto-Chuck Norris”, au convertit instantaneu toatã suflarea spaţiului carpato-danubiano-pontic la Singura Credinţã Adevãratã din Lume®. Aliluia!
(Melodia e delicioasã)
Sã moarã Gigel, credeam cã mi s-a urât de mult sã lupt cu morile de vânt ale teocraţiei. Da’ fac eu ce fac şi citesc în Capital (via /nasol, ce chestie!!!) cã guvernul dãruieşte bisericii treijdouã de clãdiri. E musai, deci, sã revin la onor. mea îndeletnicire de strigãtor în deşert.
Pãi într-un stat de drept, domnilor, într-un stat de drept care-i separat de bisericã, ce e biserica? Separatã de stat. Un ONG. Nici mãcar “de utilitate publicã”, pentru cã îşi serveşte doar adepţii. Democraţia zice: cât timp într-un stat cu o sutã de cetãţeni ortodocşi trãieşte şi un cetãţean zoroastrian sau ateu sau Discipol al Marelui Melc, biserica ortodoxã nu e bisericã de stat şi nici un ban din buzunarul zoroastrianului nostru nu trebuie sã ajungã acolo din oficiu.
Am atacat, printre altele: basescu dozatorul desen religie muzica joc protest darwin istorie bodega ateism la multi ani concurs pula violenta droguri tigani sex vasile bar reclama manele traducere expeditie amuzant iisus evolutie mare tara motilor lol 2012 italia proiect poetul vasile mita cu i din i habotnici romania dj boros webcomic bere munte alegeri film aniversare youtube
