Written in the score are the words lunga pausa [long silence]. The soprano has been saying ‘Please God, I’m defenceless, help me’. Long silence. What is God’s answer? Bang! – the thumping chords of the ‘Dies irae’. No mercy? Or perhaps Verdi believed there was nothing out there to offer hope. Molto complicato. This is the drama of a modern man.

Pentru abrutizaţi care nu ştie carte, Recviemul este slujba catolicã de pomenire a morţilor, care a inspirat nenumãrate compoziţii muzicale de mare anvergurã din partea unor minţi luminate ca Mozart, Berlioz, Dvořák et co.

De ce-i aşa interesant ce zice Mutu Muti? Fiindcã, la fel ca restul ‘telectualitãţii italiene din vremea lui, dar ca şi sus-numitul Berlioz, ca şi Şostakovici, Brahms (încã un mare producãtor de Recviem), Waters, Gilmour, Lemmy de la Motörhead, Paganini, Béla Bartók sau flãcãii de la ABBA, Giuseppe Verdi a fost ateu pânã la capãt. Sau deist, sub nici o formã creştin.

Nevastã-sa, Giuseppina Verdi (haha), o simpliotã de la ţarã dacã e sã judecãm dupã afirmaţiile ei, scria despre marele componist la un moment dat (traducerea e aproximativã):

Bãrbatu-meu e un giuvaer de cinste şi virtute; înţelege şi simte toate simţãmintele delicate şi nobile. Şi totuşi, pezevenghiul îşi permite sã fie, poate nu totalmente ateu, da’ în orice caz necredincios, cu o hotãrâre şi un calm care mã fac sã vreau sã-l bat.

Eu mã obosesc sã-i vorbesc despre minunile cerului, despre Terra, despre mãri etc. dar îmi usuc gura de pomanã. El îmi râde în faţã, îmi întrerupe tiradele, îmi curmã entuziasmul divin şi zice “Sictir, fã, eşti dusã cu pluta”. Şi, din pãcate, o zice cu toatã sinceritatea.

Dacã pe Richard Strauss îl înţelegem, c-a transpus pe note supermanul lu’ tata Nietzsche în Aşa grãit-a Zarathustra (Odiseea spaţialã, ştiţi voi), punându-şi-l automat pe mniezãu în cap, nu ne putem abţine de la a întreba: domn’le, care-i faza cu compozitorii ãştia necredincioşi în nimic care-au fãcut totuşi muzicã religioasã cu atâta spor?

Ei bine, domnilor, nimic nu mã împiedicã sã scot din raft paleţica şi uleiurile ca sã piftez o Venerã seducãtoare şi ţâţoasã ieşind din spumele mãrii. Asta nu înseamnã automat cã îmi mãrturisesc credinţa în panteonul grecoroman sau cã cred cã o divã nemuritoare, stãpânã peste hormonii întregii lumi (nu e vorba de tine, Loredana Groza), s-a nãscut din pula ciopârţitã şi aruncatã în abis a lui ta-su (OK, s-ar putea sã fie vorba de tine, Loredana Groza).

S-o zicem pe-a’ dreaptã: dumnezeul vechiului testament (care revine, şi mai al dracu’, în Apocalipsa lui Ioan dupã ce Ioan mãnâncã ciuperci halucinogene, adicã fix în Dies irae) nu e un dumnezeu blând, siropos et caetera; e un dumnezeu care tunã, fulgerã, taie, spânzurã, judecã, omoarã prunci şi rãcneşte mereu dupã sânge de caprã. E un personaj care inspirã fricã. Un veritabil simbol al fricii.

Cea mai mare fricã a omenirii e frica de moarte. E concluzia nemiloasã a ireversibilitãţii timpului care te ţine treaz noaptea şi e infinit mai acerbã când îţi dai seama cã afirmaţiile religiilor despre viaţa de apoi sunt absolut gratuite şi nu au nici un fundament în realitate.

Când nici o variantã nu-i susţinutã de dovezi, acorzi valoare de adevãr variantei mai simple, or aia nu e deloc optimistã. Cum sã nu-l apuce pe om disperarea când e confruntat cu pierderea conştiinţei de sine, cea mai preţioasã posesie a dânsului?

Dacã vreau sã fac o imagine a veseliei şi destrãbãlãrii, fac un Pan pãros care cântã la nai, mãnâncã struguri şi buleşte nimfe. Fix la fel, în cazul lui Verdi mitologia creştinã e doar o alegorie pentru o mare frãmântare umanã, o frãmântare instinctualã care a existat înainte de epoca religiilor şi va exista dupã aceasta, forevãr şi pe vecie. Textul slujbei catolice cu pricina îţi oferã un punct de pornire foarte frumos când vrei sã zugrãveşti teama covârşitoare de singurul mare adevãr pe care nu-l poţi afla decât la mâna întâi.

Ah, şi ar mai fi un factor, deşi nu cred eu cã se aplicã la marele italian: muzica religioasã are public, oricât de proastã ar fi, şi se plãteşte grozav, ca de la curvã la curvã.

Aici puteţi urmãri Recviemul lui Verdi cap-coadã. Ce tare e internetele!

Related Posts

1. Îmbucco de Verdi
2. Pellea ursului din pãdure
3. Verdeaţã-n faţã (guest post)