Îmbucco de Verdi
Pus de Vasile la 10 Mai 2010 în Boema de Bucureşti
S-a întâmplat minunea! Nu, nu am devenit brusc un om serios. N-am avut nici revelaţia cu care vă păcăleam de întăi aprilie. Dar am făcut ceva ce-mi propuneam de un an de zile: m-am strecurat din imundul meu beci ca să-mi mişc fundul o sută de metri, până în Popa Nan 140, ca să inspectez mult lăudata trattoria Verdi.
Locanta mai are un sediu pe Mendeleev, lângă Amzei adică, alte două despre care nu ştiu nimic în Bucureşti şi unul în Constanţa. Da’ părerea generală e că aici, în ţigănia cu fotografi bărboşi, se papă cel mai bine şi cel mai comod.

