(pentru nefrancofoni, primele douã traduceri sunt de aici)

Related Posts

1. Nu lãsa pe mâine ce poţi face jazz
2. Din oceanul pacifist
3. Azur pe ce-am mai sfânt

“Ce s-ar întâmpla dacă un urmaş al regelui s-ar naşte handicapat sau dacă iese vreunul cu dizabilităţi, rămâi cu el şef de stat?” Chestia asta n-a ieşit din gura unui simpliot, ci din gura unui simpliot care ocupã cea mai înaltã funcţie în stat. Dacã pânã acum am fost doar amuzat cã Bãse împunge regi… frate, nu te pune nimeni sã fii corect politic acolo, în adâncul sufletului tãu, da’ când vorbeşti la TV vorbeşti la TV!

Azi vom discuta însã despre monarhie în general, pentru cã, oricât m-ar îngrijora un preşedinte care se teme de “handicapaţi”, mai tare mã îngrijoreazã multitudinea de susţinãtori ai unui sistem anacronic şi vicios. Tare mã tem, oricât de conspiraţionist ar suna, cã asta urmãreşte dementul. Sã facã noi fani ai regalitãţii, mniezãu ştie în ce scopuri obscure. Touché, Bãse.

Fraţilor. Nu ştiu cum sã vã sparg balonul de sãpun dar monarhia nu e bunã. Oricum ai suci-o pe toate pãrţile, dânsa, în ipostaza ei europeanã, contravine unor principii elementare ale democraţiei contemporane. Pe scurt, sunteţi naşpa.

Chiar şi aşa, simbolic – cum se cuvine într-o monarhie “modernã”–, cine dã dreptul familiei von Piştenbudenhausen asupra teritoriului în care domiciliez? Îi unge dumnezeu? Pãi îmi pare rãu jupâne, dacã tot mi se impune sã fiu cetãţean al unui stat, vreau sã fiu cetãţeanul unui stat pus la cale de oameni lucizi, nu de dumnezeul câtorva. O divinitate care, atunci când nu trimite urşi sã sfâşie copii, nu existã.

Dacã mã ambiţionez eu sã ajung rege? Dacã sunt cel mai fin diplomat, cel mai vânjos orator, cel mai sensibil degustãtor de poşirci vechi? Dacã am pe deasupra şi un ştuţ de-un cot cu care îl pun pe Berlusconi la respect? Nu pot sã ajung rege fiindcã nu m-am nãscut rege. Singura soluţie, şi nu în toate sistemele monarhice!, ar fi s-o conving pe eventuala moştenitoare sã mã ia de bãrbat, ceea ce nu ar fi deloc convenabil pentru mine deoarece reginele sunt crãcãnate şi au dinţii strâmbi de la secole de incest.

Cum ar fi sã n-aibã voie sã candideze la preşedinţia unei republici decât Ponta (sau Bãsescu sau Crin sau cine vã e vouã mai antipatic) (mie-mi stârnesc aceeaşi greaţã visceralã toţi trei) şi urmaşii lui pe linie paternã? Brrr, ştiu!

Singurul Rege.

Cât despre stabilitatea idilicã cu ponei şi flori de câmp care se naşte pe loc în prezenţa unui rege, bãi nene, cred cã ar trebui sã deschidem şi ochii când ne uitãm înapoi la cei 80 de ani de monarhie. Adevãrat, au fost conjuncturi favorabile acaparãrii de teritoriu. Ieei. Dar mai departe?

Mai departe, eu nu vãd sã fi trecut ţara prin vreo epocã de aur. Ne place, nu ne place, Cuza ne-a scos din feudalism şi rãzboiul ruşilor cu turcii ne-a adus independenţa (bonus: alfabetizarea şi igiena au venit cu comuniştii). Sub poleiala mult adoratei perioade dintre rãzboaie se ascund intrigi mai scârboase decât în era post-FSN, cu alegeri mãsluite, foame, degringoladã, tiranie, habotnici şi fascişti de toate culorile şi între toate astea exportam nişte grâu fiindcã încã nu-l produceau alţii mai ieftin. Eram fix atât de relevanţi pe plan mondial cât suntem în anul de graţie 2011.

Ultimele monarhii din zilele noastre – Marea Britanie, Olanda şi ţãrile nordice – nu o duc bine pentru cã au în frunte o mascotã eternã. O duc bine pentru cã etica protestantã i-a transformat de-a lungul secolelor în oameni serioşi şi responsabili. Ar duce-o la fel de bine azi şi dacã s-ar fi transformat demult în cele mai republicane republici, ca fraţii lor, nemţii şi elveţienii. Sau ca finlandezii.

Pe Mihai nu poţi sã-l condamni: era un tânãr cu procesoru’ modest care s-a trezit dat afarã dintr-o ţarã oricum dezagreabilã, nu singur, ci împreunã cu o cãruţã de bani. Pãi io-n locul lui trãiam ca Maradona şi sigur nu apucam bãtrâneţile. Zãu, nu vãd de ce nu l-aş lãsa sã ţinã un discurs în faţa Parlamentului în calitate de “fost”, aşa cum l-aş fi lãsat, de exemplu, şi pe Maurer dacã mai trãia. Adicã, de ce nu? Câtã vreme nu vine cu pretenţii.

Dar m-aş opune unei monarhii constituţionale cu aceeaşi vehemenţã cu care m-aş opune unei monarhii absolute; direct, fãrã discuţii şi din principiu.

OK, poate aş fi de acord, dar cu rege ales. Pe cinci ani.

P.S. Distinşii cititori care nu-şi regãsesc opiniile în ce-am scris eu mai sus, dar fac parte în mod eronat din PNL sunt rugaţi sã treacã în pula mea la ţãrãnişti.

Related Posts

1. Episodul 165: Mîţul Prinţ
2. Regal cu zero
3. În ştoiul evenimentelor

Can’t hear you, I’m in Romania.
Romania!
Ro-may-nee-a! RO-MAY-NEE-A.
Yeah, it’s a country or something like that.
What’s it like? It’s like New York 75 years ago.

Am râs. Copios, cã aşa e.

Related Posts

1. Call the cops when you see pac-pac
2. Glasul roţilor de antren
3. Disneyland of choice

E suficient sã daţi un clic pe Antena 3 ca sã vedeţi ce mãsurã diabolicã este, menitã sã dizolve însãşi fibra statalitãţii noastre şi sã spânzure dintr-o datã toate pãpuşile cu chipul lui Iancu de pe faţa planetei. Pentru cã e iniţiativa lui Bãsescu, bineînţeles.

Ei bine, nu, o idee nu poate fi “rea fiindcã e a lui Bãsescu” aşa cum o idee nu poate fi nici “bunã fiindcã e a lui Bãsescu”.

Sper cã v-aţi dat seama cã Antenele sunt un organ care se cacã pe deontologia meseriei în aceeaşi manierã în care o face şi B1. Colac peste pupãzã, nici ideea reorganizãrii nu-i a lui Bãsescu, e o chestie asupra cãreia am convenit cu toţii (da, şi voi!) odatã cu aderarea la UE. Şi dacã mã întrebaţi pe mine, reorganizarea per se e o treabã foarte bunã, chiar dacã în asemenea împrejurãri de jale generalizatã ivirea bruscã a discuţiei cu pricina putea sã mai aştepte un pic.

OK, cu numele, instituţia “judeţului” e veche de când lumea, chiar dacã doar aici la sudişti. Dar n-am auzit pe nimeni sã menţioneze cã originea judeţului modern se gãseşte în “departamentele” francofile ale lui Cuza (meritã menţionat cã şi Franţa de azi, o varzã d.p.d.v. administrativ, e pe cale sã renunţe la departamente, pãstrând regiunile) şi în nici un caz în instituţia feudalã a judeţului, unde stãteau judele şi pârcãlabul şi dãdeau cu biciul în robi.

Sau cumva toatã moştenirea istoricã a unei instituţii stã într-un nume paseist? Perfect, atunci luãm cele şapte regiuni, le zicem judeţe şi am terminat cu bâlciul. Problem solved.

Cele 40+1 judeţe actuale, instituite sub ceauşism, corespund unei realitãţi economice de mult apuse şi nici mãcar nu se potrivesc cu fondul istoric. Poate n-o sã fiţi de acord cu mine, da’ înainte, regiunile lui Dej fuseserã delimitate mai raţional – şi chiar luau în calcul dreptul prietenilor secui din Har-Cov la propria unitate administrativã – dar, nu-i aşa, erau instituite sub stalinism, când absolut totul era rãu, deci trebuiau stârpite degrabã.

Acolo, în Harghita şi Covasna, e de fapt mãrul discordiei. Nu-i în tradiţia multimilenarã a instituţiei judeţului, mai veche decât vârful Omu. E în iataganele ungurilor rãi din Mongolia care vor sã ne rãpeascã pãmântul, care evident cã nu e al proprietarilor care cresc cartofi pe el, ci al nostru, al Românului Verde, indiferent cã a cãlcat sau nu vreodatã peste Carpaţi, cu sau fãrã frunze şi flori.

Dacã aş pune eu ţara la cale, pãi aş lua sacul cu autonomie teritorialã şi aş împãrţi dintr-însul nu numai ţãrii cocãtorilor de chiurtoş ci tuturor regiunilor, dupã modelul nemţesc federal. Fiecare land cu guvernul lui, cu legea lui, cu taxele lui, toate adaptate la sãrãcia şi foamea şi limba şi culoarea locuitorilor. Nu e de datoria mea sã finanţez o şcoalã din Vaslui la care n-am sã-mi trimit nici un copil niciodatã. Nu mi-e nici interzis dacã sunt un om bun la suflet, dar pentru asta trebuie sã am un covrig pe masã mai întâi.

Statul nostru “unitar şi indivizibil” e o idee relativ nouã, concretizatã recent, mai ales dacã ţinem cont de faptul cã pe eroul nostru Mihai cel viteaz îl durea fix în pulã de “pohta ce-a pohtit” pentru cã era mai preocupat de creditorii care-l alergau şi de alianţele sucite prin care încerca sã scape de ei.

Statul nostru este înjghebat dintr-un numãr de entitãţi care, de-a lungul istoriei, au fost cât se poate de autonome. Dacã ne uitãm un pic dincolo de istoria fabricatã în epoca “eşti un luzãr dacã n-ai un stat naţional”, care le-a bãgat “România” în gurã şi dacilor, nici mãcar termenul de “Ţara româneascã” n-a fost folosit de vreun voievod adevãrat, spre bucuria bãieţilor de la Valahia, în frunte cu Costi.

E cazul sã dãm secolului nouãşpe înapoi ce-i al lui şi sã ne asumãm ce-i al nostru: o tradiţie a descentralizãrii şi a solidaritãţii locale, liberã de umbrela “pan-românismului”. Valahii sunt valahi şi moldovenii sunt moldoveni aşa cum nemţii sunt nemţi şi austriecii sunt austrieci,- cum sunã? Bine, rãu, indiferent cum sunã, aşa sunã într-o istorie cinstitã, zic eu.

Şi relaxaţi-vã fraţilor cu ungurii rãi care ţin carne de cal sub şa. Nu mai e vremea sã pârjolim holdele, sã îngropãm aurul şi sã ne cãcãm pe noi şi în fântâni. Dacã istoria se scrie aşa cum ar trebui, mâine-poimâine regiunea ics nu va mai fi în România sau în Ungaria pentru cã România şi Ungaria nu vor mai însemna mare lucru. Regiunea ics va fi o regiune şi atât, într-un mare muşuroi de regiuni, locuite toate de oameni.

Şi atunci va fi de-adevãratelea liber la concurenţã între limbi şi între culturi, aşa cum ar trebui. Pentru cã limbile şi culturile se nasc şi dispar încã dinainte de statul naţional. Ca şi în economie, monopolul şi subvenţiile n-au ajutat decât la pãstrarea în cursã a unor jucãtori de cãcat, care trebuiau sã fi muşcat ţãrâna de mult.

Ca şi religia, patriotismul ar trebui sã fie o chestiune intimã. Şi tot aşa, n-ar trebui sã fie o ruşine sã nu îl ai.

Bãi cititorule, indiferent cã locuieşti într-un stat unitar sau federal, într-un judeţ, comitat, raion sau departament, într-un trib, într-o şatrã sau pe un vapor, gândeşte-te pentru o clipã: chiar crezi cã conaţionalii tãi sunt mai breji decât restul omenirii? Apoi gândeşte-te ce-ai spune despre ei dacã te-ai fi nãscut în ţara de vis-à-vis. Apoi dã-ţi seama cã toate problemele astea sunt meschine şi nedemne de ce-ar putea fi omenirea asta dacã nu ne-am fi cãcat atât pe noi. Şi în fântâni.

Related Posts

1. Visit Romania. Smalls country. Great, people
2. Hapsânul lui Avraam
3. Învãţãminte-mã frumos

Vouã cum v-ar plãcea, românii lu’ peşte prãjit, ca primãria din Roma sã hotãrascã sã vã zicã de-acum încolo mamaligari ca sã nu vã mai confunde lumea cu romanii get-beget? Aţi fi tare fericiţi, mânca-mi-aţi curu’.

Noua legislaţie în domeniul a cum trebuie noi sã le zicem prietenilor noştri de etnie diferitã e cretinã. Nu rezolvã nimic şi complicã totul.

Da, şi eu le zic ţigani. Dar eu sunt un ins care face bãşcãlie pe net, nu o autoritate. Ştiu cã-i un termen cu o cãruţã de conotaţii negative, termen care nu are ce cãuta într-un act oficial.

Sigur, nu e cuşer sã fiu pedepsit cã am fost umoros faţã de prietenul meu Barack şi i-am zis “hãhã nigãre, ce puţã lungã ai” da’ congresu’ SUA ar hotãrî vreodatã sã se refere la negri ca nigãri? Nu-s fanul cultului strãmoşilor dar fiecare negru din State are tot dreptul sã reacţioneze emoţional la faptul cã strãbunicii lui erau vânduţi ca gâştele şi fripţi cu biciul când nu-şi fãceau raţia la bumbac.

Sã nu uitãm cã ţiganii au fost sclavi pe meleagurile astea (da! oameni în proprietatea altor oameni!) vreme de peste 500 de ani, dinainte sã ajungã suflet de alb sau de negru în America.

Sã nu uitãm cã infracţionalitatea mai mare din sânul acestei etnii nu-i fiindcã “aşa sunt ei” sau fiindcã “au chestia asta în sânge”. Ţine strict de condiţionarea culturalã. Educaţia e praştie şi de o parte şi de alta. Românilor le e fricã de ţigani şi îi izoleazã. Ţiganii poartã încã povara sus-menţionatelor secole de sclavie. Ambele pãrţi au tradiţii pe care trebuie sã le arunce la gunoi. Românii, un naţionalism de cãcat; ţiganii, vechea lor lege nescrisã care-i desparte de “gagii”.

Amãrâţii care cerşesc şi furã în Vest nu sunt ţigani, români, unguri, marţieni. Originea lor etnicã e irelevantã. Sunt în primul rând oameni şi în al doilea rând cetãţeni români.

Prin ceea ce face acum, statul îşi arogã un drept care nu-i al lui. Instituţia statului nu are drepturi ci doar obligaţii faţã de fiecare dintre cetãţenii sãi.

Inclusiv faţã de ãia pe care, dintr-un motiv sau altul, ar prefera sã-i ascundã sub preş.

P. S.

Un nene Huculici de la Magic FM ne-a fãcut sã zâmbim pã twitter:
Eu din cate inteleg, ciocolata aia n-o sa se mai numeasca ROM ci ŢIGAN?

Dã-mi voie sã-ţi rãspund musiu.
Dap! În plus asta înseamnã cã “ROM Cel mare” are sã se cheme

Related Posts

1. Şalomul bun şi pomul copt
2. Finanţe pentru mai târziu
3. La aşa tatã, aşa votatã

La mulţi ani, ţarã. Şi la mulţi ani, Pro TV-ule, ai fost (pânã la OTV) cea mai România dintre toate televiziunile şi ãsta e un lucru mare. Nu lãudabil (la kilometri distanţã de mine gândul ãsta!) da’ mare.

Yo dawg, i heard you like Romania so I put PRO TV in your Romania so you can Romania while you Romania.

Clipul de mai jos este secretul nemuririi.

Related Posts

1. Ep. 70: Mîţa învaţã sã cultive tutun
2. Requiescat in capace
3. Un yankeu la Curtea miracolelor

Pentru comparaţie… Paraziţii, 1995!

Acum înapoi la lãutarii mei.

Related Posts

1. Viori reci pe şira spinãrii
2. Episodul 144: Mîţa schimbã soarta Tunisiei
3. Episodul 18: E pericolosa la Mîţa (plus încã un “Making of…”)

Irina I.: iar eu am fost la parlament pentru o dezbatere publica si mi-au dat cu flit
sergiu: cum asa!?
Irina I.: cativa oameni din liceu fusesem invitati sa participam la o dezbatere in legatura cu noua lege a invatamantului.
Irina I.: am ajuns acolo, s-au uitat pe listele lor, au zis ca totul e ok si ne-au bagat inauntru. peste 5 minute ne-au dat afara ca cica au decis ca dezbaterea sa nu mai fie publica.
sergiu: oh, eterna si fascinanta R.!
Irina I.: mega-bonus (nu apare la teve): “plecati de pe trotuar ca vine basescu cu masina!”

Presa a tãcut, cel puţin pânã acum, şi au trecut ore bune.

Nu mã mai mirã cã reforma învãţãmântului e de douãj’ de ani un tango de paşi mãrunţi în jurul cozii. Da’ sã aduci tineretul entuziast pânã-n Casa poporului – chiar şi într-un scop pur ceremonial – şi sã te, mai apoi, caci în capul tineretului entuziast trântindu-i uşa în nas mi se pare un act al dracului de cinic.

Sã vã zic eu vreo douã despre reforma învãţãmântului. Sistemul educaţional românesc a fost, este şi va fi de tot cãcatul. În teorie, singurul lucru bun pe care am putea sã-l facem ar fi sã luãm de-a gata sistemul educaţional (cu ani de studiu, programe, organigrame et comp.) dintr-un stat civilizat şi sã îl implementãm cu forţa. Direct. Fãrã sã mai ajustãm nimic la dânsul.

“Hai sã ne facem cã muncim din greu sã ajungem în fiecare an mai aproape de un învãţãmânt grozav şi teribil!” nu va duce în vecii vecilor la o soluţie. Problema a’ mare nu şade în câţi ani de studiu studiazã plodul. Nu şade nici în programa învechitã, nici în numãrul de probe de la Bac.

Procesul didactic preuniversitar îşi mãnâncã singur curul ca şarpele Ouroboros din poveste. Aici e adevãrata bubã, una pe care am putut sã o constat şi eu în anii de liceu.

Totul se trage de la plata mizerabilã pe care o încaseazã profesorii. Asta înseamnã automat profesori proşti, cã doar proştii sau pasionaţii nu-şi gãsesc treabã pe bani adevãraţi într-o antreprizã particularã. Notele profilor – da domn’le, şi ãia dau un fel de examene – dovedesc elocvent care-s mai numeroşi.

Profesori prost plãtiţi egal lipsã de interes pentru orele de curs (meditaţiile renteazã mai bine), profesori proşti egal lipsã totalã de autoritate. Sã fim serioşi, pe cine sperii tu în liceu cu “corijenţa” – haha; mai primeşti şi-o flegmã în ochi dacã-i un liceu mãrginaş.

Rezultatul final: de unde ar trebui sã iasã o mie de tineri mediocri (dar cãrora le-a fost bãgatã o brumã de ştiinţã pe gât cu de-a sila) ies o mie de loaze care îl apreciazã pe Mutu pentru cât de bine tãvãleşte o bãşicã de porc degeaba. Cadrul didactic (am stabilit cã-i o haimana, în principiu, şi dânsul), se bucurã: loazele mai cotizeazã la Bac cu câte-un leu de “protocol”; dac-ar şti toţi carte cum a ştiut Vasile, le-ar seca un robinet important.

Concluzia: singura veritabilã “reformã a învãţãmântului preuniversitar” va putea avea loc când un profesor de liceu va câştiga de câteva ori mai mult decât câştigã acum. Aşa s-ar chema înapoi creierele care, astãzi, se îndeletnicesc cu altceva din respect faţã de ele însele.

Personal, consider cã acest lucru se va întâmpla când învãţãmântul preuniversitar de stat va avea o concurenţã adevãratã din partea sistemului privat, a capitaliştilor rãi care ştiu sã gândeascã un gheşeft. Sau când învãţãmântul de stat va fi înlocuit cu totul de al pieţei libere, da’ asta e viziunea mea şi vã rog sã nu trageţi în pianist.

Ah, şi acciza perversã pe ţigãri e cu adevãrat singurul lucru care poate sã mã revolte mai mult decât când vãd câte-o stãncuţã fardatã pe care nici un prof n-are voie s-o “pice” fiindcã ta-su are bani.

Related Posts

1. Recensãminte-mã frumos
2. Episodul 79: Pânã şi asta aş înţelege
3. Episodul 182: Mîţa şi logica

Din nou despre cum e într-o societate modernã.

Pe când mintea îi zburda pe bãlãrii, Petre Ţuţea a emis o perlã cât capul lui de mare. “Pentru mine,” zise dânsul, “apogeul Europei a fost în Evul Mediu, când dumnezeu umbla din casã în casã”.

Ei bine, domnule Ţuţea, Evul Mediu a fost o perioadã neagrã-tuci în istoria Europei şi, dacã nu exista dânsul, aveam un avans de vreo şapte sute de ani şi vã scriam acum între douã reprize de ciuruit ştrumfi cu coadã pe planeta Pandora. La anul 1000, când la noi tifosul şi dizenteria umblau din casã-n casã, Avicenna (zis şi Hussain ibn Abdullah [...] ibn Ali ibn Sina) punea bazele medicinei experimentale, inventa farmacologia clinicã, îl interpreta pe Aristotel, ba chiar gãsea timp pentru o ţâr’ de geologie şi scria cu spor o carte cu multe reţete de pilaf.

Dar nu despre domnul Ţuţea este vorba, ci despre cum s-a încheiat anul de crizã 2009, an în care cultele religioase au primit mai mulţi bani de la stat decât în anii de non-crizã anteriori. Cercetarea, evident, mai puţini.

Poate cã pe voi aceastã stare a lucrurilor nu vã alarmeazã (ei, sunt şi ei o mânã de popi…) dar dânsa este complet anormalã, mai ales în contextul în care vecina Europã, de bine, de rãu, un picuţ mai laicizatã ne învaţã altfel, şi ne învaţã de bine.

O, evident, un cetãţean îndobitocit de mirajul vieţii de apoi nu-şi pune probleme, acceptã explicaţii simple şi nu simte cã s-au scumpit ţigãrile dacã are în curte o buturugã cu chipul maicii domnului. Pe scurt, un om religios e mult mai uşor de condus. Dar nu pe impozitul meu, domnilor, sau mãcar lãsaţi-mã şi pe mine sã-l conduc!

Într-o societate modernã, instituţia statului (aviz: “instituţia” include bugetul) e separatã de cultele religioase. Bisericile sunt ONG-uri, se gospodãresc singure şi îşi procurã veniturile de la credincioşi, care într-o ţarã ca Germania pot alege sã plãteascã sau nu porţiunea de impozit aferentã congregaţiei de care aparţin sau nu.

Astfel aş putea sã dorm liniştit ştiind cã în Catedrala Mântuirii Neamului Prost nu-i nici o cãrãmidã care sã-mi aparţinã de jure mie, da’ de facto dacã m-aş duce sã o iau acasã sã-mi care jandarmii bastoane-n spinare.

Într-o societate modernã, tot pe banii lor, cultele religioase întreţin felurite programe de catehizare (şcoala de duminicã, tabãra creştinã şi alte destinaţii cu care îşi sperie americanii copiii neascultãtori) complet separate de învãţãmântul de stat.

Pe când eram eu şcoler, am avut bafta de a mã naşte într-o familie lucidã şi nu am participat la orele de religie ortodoxã. Nu cã ar fi contat prea mult, fiindcã pasiunea pentru cele ştiinţifice nu lasã loc de magicieni şi Sfinte Prepuţuri.

Într-o societate modernã (cum se prefigura eronat cea în care am învãţat eu), presupunând cã aş fi crescut în pãdure, fãrã pãrinţi, bunici sau lupi binevoitori, aş fi aflat sã devin un om civilizat în urma orelor de Ethik (care va sã zicã… eticã) din clasa a 4-a şi a educaţiei civice din 5-8. Acolo învãţam cã e bine sã treci pe verde şi cã e rãu sã furi. Între timp, manualele de religie tipãrite tot pe banii statului i-au învãţat pe copii cã “bin-bangul” şi evoluţia sunt teoriile diavolului şi cã doamne-doamne îţi ia scara şi-ţi frânge bulanele dacã te sui sã strici cuibul rândunicii.

À propos, înverşunarea cu care creaţioniştii susţin cã “teoria” evoluţiei ar fi “controversatã” şi cã varianta biblicã ar avea vreun temei în realitatea materialã e o înverşunare demnã de cauze mai bune. Într-o societate modernã, Biblia stã pe acelaşi raft cu Iliada, Odiseea, “Cuore” şi “Cuţu şchiop”. Dar despre asta cu altã ocazie.

Revenind la oile domnului, biserica ortodoxã are – într-adevãr – sus-numitele programe de catehizare, dar de ce sã nu sugã şi din buzunarul public? Reţeta e dupã cum urmeazã:

Batem monedã pe aberaţia “Poporul român = popor creştin” şi ne infiltrãm în viaţa fiecãrui cetãţean “cu fricã de dumnezeu”. Îi învãţãm pe copii toate aberaţiile din lume, iar dacã vreun academician zãnatic murmurã cã minţim cu neruşinare, i-o aruncãm pe aia cu “dreptul la o viziune alternativã”. Cui cârâie, îi amintim cã oricând (sanchi!) poate sã-şi retragã pruncul de la cursul de religie, dar cine vrea sã-l aibã pe cap o orã în plus? De asemenea, restul ţâncilor ghiauri s-ar revolta împotriva pãgânului şi l-ar ostraciza cum ai clipi. Adicã, fereascã sfântu’ sã tragã unu’ un pârţ în clasa a treia cã-şi trage porecla pânã se înscrie la doctorat, darãmite sã afle clasa cã Alinuţa e diavolul!

Într-o societate modernã, biserica sã cearã bani statului ar fi ca şi cum vecina (de care sunt separat prin Constituţie/gard) m-ar pune sã-i plãtesc gazele şi lumina sub ameninţarea cã altfel mã acuzã de viol. Evident, vecina conduce Hummer şi are dobermani.

Într-o societate modernã, oamenii de ştiinţã sunt Marii Preoţi. Dacã-mi serviţi “…dar şi ce faci tu e prozelitism, ateismul e o religie” vã amintesc şi eu cum calviţia e o coafurã, pula goalã un stil vestimentar şi statul pe scaun un sport.

Related Posts

1. Porcina cea de tainã (partea a doua)
2. Sculamentul european
3. Tabac pentru cojocul tãu

Mai târziu poate cã-i voi bãlãcãri niţel pe Bãsescu şi pe Geoanã, mã voi plânge cã avem iar de ales între FSN şi FSN, între stânga populistã şi stânga populistã, între nişte hoţi ordinari de cai şi nişte oameni lipsiţi de scrupule care îşi însuşesc pe nedrept caii concetãţenilor.

Pânã atunci… iatã de ce cred eu cã ziua de 10 mai este mai potrivitã decât ziua de 1 decembrie ca sã sãrbãtorim într-însa faptul cã s-a întâmplat sã ne naştem în acest spaţiu cultural şi nu în altul mai fain sau în Burundi.

Simbolismul istoric al celor douã variante înclinã clar balanţa spre data de zece mai. Atunci s-a proclamat independenţa unui stat faţã de un imperiu aflat în descompunere, ceea ce nu poate fi decât motiv de bucurie. De cealaltã parte, beneficiile alipirii Transilvaniei istorice la “vechiul regat” (pe care o sãrbãtorim la 1 decembrie) sunt cât se poate de discutabile. Toatã lumea ştie cã Transilvania ar fi devenit Elveţia.

De asemenea, din prãznuirea zilei de 1 decembrie reiese cã Basarabia şi Bucovina (care “dãduserã join” la 27 martie, respectiv 28 noiembrie) au fost degeaba mai iuţi decât Ardealul, cã sunt irelevante şi locuitorii lor ar trebui sã se ducã sã se spânzure dupã şurã.

Dacã vreţi sã-mi serviţi piftia aia insipidã cu împlinirea visului lui Mihai cel viteaz care-a visat sã uneascã ţãrile românilor din dragoste de neam, probabil aţi citit prea multe cãrţi de istorie cu citate din Ceauşescu pe coperta patru. Mişu, bãrbos straşnic, dar simplisim pion al Ocţidentului imediat învecinat, ar fi anexat şi Nepalul dacã ar fi fost în stare şi dacã asta i-ar fi consolidat întru câtva virilitatea economicã şi l-ar fi ajutat sã îşi plãteascã datoriile copleşitoare cãtre Viena. Restul i s-a bãgat în gurã cu forţa.

De fapt, marele merit al lui Mihai Viteazul este cã a dat lumii un personaj jucat de Amza Pellea, dar Amza Pellea a dat-o lumii pe fiicã-sa şi fiicã-sa a dat lumii o carte, ergo karma a avut grijã sã spargã toate strãchinile.

Un argument în favoarea zilei de 1 decembrie ar putea fi cã dom’le, ce mişto e cifra unu. România e nambãroan în toate, e alfa şi omleta. Acest discurs merge de minune la troglodiţii care poartã pantofi cu cioc, da’ chiar şi dânşii sã se gândeascã cã zece e un numãr la fel de şucar, l-a purtat Hagi pe tricou atâta timp şi Hagi a fost un înţelept.

Un argument în defavoarea zilei de 1 decembrie e cã e frig, neicã. Pe bune, dacã te duci pe 1 decembrie sã faci grãtar pe Argeş la Bolintin ai sã constaţi cã îţi îngheaţã boaşele. În mai, vremea e mult mai prietenoasã, iar data de zece e la doi paşi de Ziua Muncii, deci poţi sã îţi iei liber şi între ele, sã câştigi 8 x 24 ore de manele şi râgâieli à la roumaine.

Luna mai, deşi uşor stahanovistã, e o lunã veselã în cadrul cãreia natura ne oferã inflorescenţe de toate culorile şi duhorile, tocmai bune de construit poduri peste Prut. Decembrie aduce ninsoare bacovianã şi viruşii gripei. Aduce somnul gâzelor, somnul ursului în pãdure şi somnul raţiunii. Halal!

Colac peste pupãzã, împãrţim ziua de 1 decembrie cu Republica Centrafricanã. Exact, ţara de pe locul 179 din 182 (dixit Indicele de dezvoltare umanã). Ziua de 10 mai ar fi doar a noastrã, s-o gospodãrim cum ştim noi mai frumos.

Colac peste colac peste pupãzã, pe 1 decembrie e ziua mondialã a SIDA.

Corolar

- Sã fim mândri cã strãmoşii noştri au luptat pentru ţara lor şi, viteji ca nişte şacali turbaţi, s-au fãcut ciur de cãtre gloanţe la Mãrãşeşti, Terãşeşti şi Nerãşeşti-Pitãţi!
- Mândri? Cã nişte mujici s-au lãsat luaţi cu arcanul şi au mierlit-o inutilmente în virtutea unor noţiuni inventate cu sadism de cãtre masoni, reptilieni şi alţi factori destabilizatori?
- Da! Dacã nu erau vitejii de mai sus, vorbeam ungureşte acum!
- Şi nu eram acum mândri cã vorbim ungureşte?
- …

Related Posts

1. Braşoveni, vidi, vici (ziua unu)
2. Ep. 34: Mîţa salveazã ziua şi distruge momentul
3. Bavarezul zburãtor