Pentru comparaţie… Paraziţii, 1995!

Acum înapoi la lãutarii mei.

Related posts:

1. Folcloroform
2. Iatã de ce plâng chitarele
3. Borfaşii din mânecã

Irina I.: iar eu am fost la parlament pentru o dezbatere publica si mi-au dat cu flit
sergiu: cum asa!?
Irina I.: cativa oameni din liceu fusesem invitati sa participam la o dezbatere in legatura cu noua lege a invatamantului.
Irina I.: am ajuns acolo, s-au uitat pe listele lor, au zis ca totul e ok si ne-au bagat inauntru. peste 5 minute ne-au dat afara ca cica au decis ca dezbaterea sa nu mai fie publica.
sergiu: oh, eterna si fascinanta R.!
Irina I.: mega-bonus (nu apare la teve): “plecati de pe trotuar ca vine basescu cu masina!”

Presa a tãcut, cel puţin pânã acum, şi au trecut ore bune.

Nu mã mai mirã cã reforma învãţãmântului e de douãj’ de ani un tango de paşi mãrunţi în jurul cozii. Da’ sã aduci tineretul entuziast pânã-n Casa poporului – chiar şi într-un scop pur ceremonial – şi sã te, mai apoi, caci în capul tineretului entuziast trântindu-i uşa în nas mi se pare un act al dracului de cinic.

Sã vã zic eu vreo douã despre reforma învãţãmântului. Sistemul educaţional românesc a fost, este şi va fi de tot cãcatul. În teorie, singurul lucru bun pe care am putea sã-l facem ar fi sã luãm de-a gata sistemul educaţional (cu ani de studiu, programe, organigrame et comp.) dintr-un stat civilizat şi sã îl implementãm cu forţa. Direct. Fãrã sã mai ajustãm nimic la dânsul.

“Hai sã ne facem cã muncim din greu sã ajungem în fiecare an mai aproape de un învãţãmânt grozav şi teribil!” nu va duce în vecii vecilor la o soluţie. Problema a’ mare nu şade în câţi ani de studiu studiazã plodul. Nu şade nici în programa învechitã, nici în numãrul de probe de la Bac.

Procesul didactic preuniversitar îşi mãnâncã singur curul ca şarpele Ouroboros din poveste. Aici e adevãrata bubã, una pe care am putut sã o constat şi eu în anii de liceu.

Totul se trage de la plata mizerabilã pe care o încaseazã profesorii. Asta înseamnã automat profesori proşti, cã doar proştii sau pasionaţii nu-şi gãsesc treabã pe bani adevãraţi într-o antreprizã particularã. Notele profilor – da domn’le, şi ãia dau un fel de examene – dovedesc elocvent care-s mai numeroşi.

Profesori prost plãtiţi egal lipsã de interes pentru orele de curs (meditaţiile renteazã mai bine), profesori proşti egal lipsã totalã de autoritate. Sã fim serioşi, pe cine sperii tu în liceu cu “corijenţa” – haha; mai primeşti şi-o flegmã în ochi dacã-i un liceu mãrginaş.

Rezultatul final: de unde ar trebui sã iasã o mie de tineri mediocri (dar cãrora le-a fost bãgatã o brumã de ştiinţã pe gât cu de-a sila) ies o mie de loaze care îl apreciazã pe Mutu pentru cât de bine tãvãleşte o bãşicã de porc degeaba. Cadrul didactic (am stabilit cã-i o haimana, în principiu, şi dânsul), se bucurã: loazele mai cotizeazã la Bac cu câte-un leu de “protocol”; dac-ar şti toţi carte cum a ştiut Vasile, le-ar seca un robinet important.

Concluzia: singura veritabilã “reformã a învãţãmântului preuniversitar” va putea avea loc când un profesor de liceu va câştiga de câteva ori mai mult decât câştigã acum. Aşa s-ar chema înapoi creierele care, astãzi, se îndeletnicesc cu altceva din respect faţã de ele însele.

Personal, consider cã acest lucru se va întâmpla când învãţãmântul preuniversitar de stat va avea o concurenţã adevãratã din partea sistemului privat, a capitaliştilor rãi care ştiu sã gândeascã un gheşeft. Sau când învãţãmântul de stat va fi înlocuit cu totul de al pieţei libere, da’ asta e viziunea mea şi vã rog sã nu trageţi în pianist.

Ah, şi acciza perversã pe ţigãri e cu adevãrat singurul lucru care poate sã mã revolte mai mult decât când vãd câte-o stãncuţã fardatã pe care nici un prof n-are voie s-o “pice” fiindcã ta-su are bani.

Related posts:

1. Episodul 79: Pânã şi asta aş înţelege
2. In Boc signo vinces
3. Wilhelm Tellemea

Din nou despre cum e într-o societate modernã.

Pe când mintea îi zburda pe bãlãrii, Petre Ţuţea a emis o perlã cât capul lui de mare. “Pentru mine,” zise dânsul, “apogeul Europei a fost în Evul Mediu, când dumnezeu umbla din casã în casã”.

Ei bine, domnule Ţuţea, Evul Mediu a fost o perioadã neagrã-tuci în istoria Europei şi, dacã nu exista dânsul, aveam un avans de vreo şapte sute de ani şi vã scriam acum între douã reprize de ciuruit ştrumfi cu coadã pe planeta Pandora. La anul 1000, când la noi tifosul şi dizenteria umblau din casã-n casã, Avicenna (zis şi Hussain ibn Abdullah [...] ibn Ali ibn Sina) punea bazele medicinei experimentale, inventa farmacologia clinicã, îl interpreta pe Aristotel, ba chiar gãsea timp pentru o ţâr’ de geologie şi scria cu spor o carte cu multe reţete de pilaf.

Dar nu despre domnul Ţuţea este vorba, ci despre cum s-a încheiat anul de crizã 2009, an în care cultele religioase au primit mai mulţi bani de la stat decât în anii de non-crizã anteriori. Cercetarea, evident, mai puţini.

Poate cã pe voi aceastã stare a lucrurilor nu vã alarmeazã (ei, sunt şi ei o mânã de popi…) dar dânsa este complet anormalã, mai ales în contextul în care vecina Europã, de bine, de rãu, un picuţ mai laicizatã ne învaţã altfel, şi ne învaţã de bine.

O, evident, un cetãţean îndobitocit de mirajul vieţii de apoi nu-şi pune probleme, acceptã explicaţii simple şi nu simte cã s-au scumpit ţigãrile dacã are în curte o buturugã cu chipul maicii domnului. Pe scurt, un om religios e mult mai uşor de condus. Dar nu pe impozitul meu, domnilor, sau mãcar lãsaţi-mã şi pe mine sã-l conduc!

Într-o societate modernã, instituţia statului (aviz: “instituţia” include bugetul) e separatã de cultele religioase. Bisericile sunt ONG-uri, se gospodãresc singure şi îşi procurã veniturile de la credincioşi, care într-o ţarã ca Germania pot alege sã plãteascã sau nu porţiunea de impozit aferentã congregaţiei de care aparţin sau nu.

Astfel aş putea sã dorm liniştit ştiind cã în Catedrala Mântuirii Neamului Prost nu-i nici o cãrãmidã care sã-mi aparţinã de jure mie, da’ de facto dacã m-aş duce sã o iau acasã sã-mi care jandarmii bastoane-n spinare.

Într-o societate modernã, tot pe banii lor, cultele religioase întreţin felurite programe de catehizare (şcoala de duminicã, tabãra creştinã şi alte destinaţii cu care îşi sperie americanii copiii neascultãtori) complet separate de învãţãmântul de stat.

Pe când eram eu şcoler, am avut bafta de a mã naşte într-o familie lucidã şi nu am participat la orele de religie ortodoxã. Nu cã ar fi contat prea mult, fiindcã pasiunea pentru cele ştiinţifice nu lasã loc de magicieni şi Sfinte Prepuţuri.

Într-o societate modernã (cum se prefigura eronat cea în care am învãţat eu), presupunând cã aş fi crescut în pãdure, fãrã pãrinţi, bunici sau lupi binevoitori, aş fi aflat sã devin un om civilizat în urma orelor de Ethik (care va sã zicã… eticã) din clasa a 4-a şi a educaţiei civice din 5-8. Acolo învãţam cã e bine sã treci pe verde şi cã e rãu sã furi. Între timp, manualele de religie tipãrite tot pe banii statului i-au învãţat pe copii cã “bin-bangul” şi evoluţia sunt teoriile diavolului şi cã doamne-doamne îţi ia scara şi-ţi frânge bulanele dacã te sui sã strici cuibul rândunicii.

À propos, înverşunarea cu care creaţioniştii susţin cã “teoria” evoluţiei ar fi “controversatã” şi cã varianta biblicã ar avea vreun temei în realitatea materialã e o înverşunare demnã de cauze mai bune. Într-o societate modernã, Biblia stã pe acelaşi raft cu Iliada, Odiseea, “Cuore” şi “Cuţu şchiop”. Dar despre asta cu altã ocazie.

Revenind la oile domnului, biserica ortodoxã are – într-adevãr – sus-numitele programe de catehizare, dar de ce sã nu sugã şi din buzunarul public? Reţeta e dupã cum urmeazã:

Batem monedã pe aberaţia “Poporul român = popor creştin” şi ne infiltrãm în viaţa fiecãrui cetãţean “cu fricã de dumnezeu”. Îi învãţãm pe copii toate aberaţiile din lume, iar dacã vreun academician zãnatic murmurã cã minţim cu neruşinare, i-o aruncãm pe aia cu “dreptul la o viziune alternativã”. Cui cârâie, îi amintim cã oricând (sanchi!) poate sã-şi retragã pruncul de la cursul de religie, dar cine vrea sã-l aibã pe cap o orã în plus? De asemenea, restul ţâncilor ghiauri s-ar revolta împotriva pãgânului şi l-ar ostraciza cum ai clipi. Adicã, fereascã sfântu’ sã tragã unu’ un pârţ în clasa a treia cã-şi trage porecla pânã se înscrie la doctorat, darãmite sã afle clasa cã Alinuţa e diavolul!

Într-o societate modernã, biserica sã cearã bani statului ar fi ca şi cum vecina (de care sunt separat prin Constituţie/gard) m-ar pune sã-i plãtesc gazele şi lumina sub ameninţarea cã altfel mã acuzã de viol. Evident, vecina conduce Hummer şi are dobermani.

Într-o societate modernã, oamenii de ştiinţã sunt Marii Preoţi. Dacã-mi serviţi “…dar şi ce faci tu e prozelitism, ateismul e o religie” vã amintesc şi eu cum calviţia e o coafurã, pula goalã un stil vestimentar şi statul pe scaun un sport.

Related posts:

1. Porcina cea de tainã (partea a doua)
2. Sculamentul european
3. Tabac pentru cojocul tãu

Mai târziu poate cã-i voi bãlãcãri niţel pe Bãsescu şi pe Geoanã, mã voi plânge cã avem iar de ales între FSN şi FSN, între stânga populistã şi stânga populistã, între nişte hoţi ordinari de cai şi nişte oameni lipsiţi de scrupule care îşi însuşesc pe nedrept caii concetãţenilor.

Pânã atunci… iatã de ce cred eu cã ziua de 10 mai este mai potrivitã decât ziua de 1 decembrie ca sã sãrbãtorim într-însa faptul cã s-a întâmplat sã ne naştem în acest spaţiu cultural şi nu în altul mai fain sau în Burundi.

Simbolismul istoric al celor douã variante înclinã clar balanţa spre data de zece mai. Atunci s-a proclamat independenţa unui stat faţã de un imperiu aflat în descompunere, ceea ce nu poate fi decât motiv de bucurie. De cealaltã parte, beneficiile alipirii Transilvaniei istorice la “vechiul regat” (pe care o sãrbãtorim la 1 decembrie) sunt cât se poate de discutabile. Toatã lumea ştie cã Transilvania ar fi devenit Elveţia.

De asemenea, din prãznuirea zilei de 1 decembrie reiese cã Basarabia şi Bucovina (care “dãduserã join” la 27 martie, respectiv 28 noiembrie) au fost degeaba mai iuţi decât Ardealul, cã sunt irelevante şi locuitorii lor ar trebui sã se ducã sã se spânzure dupã şurã.

Dacã vreţi sã-mi serviţi piftia aia insipidã cu împlinirea visului lui Mihai cel viteaz care-a visat sã uneascã ţãrile românilor din dragoste de neam, probabil aţi citit prea multe cãrţi de istorie cu citate din Ceauşescu pe coperta patru. Mişu, bãrbos straşnic, dar simplisim pion al Ocţidentului imediat învecinat, ar fi anexat şi Nepalul dacã ar fi fost în stare şi dacã asta i-ar fi consolidat întru câtva virilitatea economicã şi l-ar fi ajutat sã îşi plãteascã datoriile copleşitoare cãtre Viena. Restul i s-a bãgat în gurã cu forţa.

De fapt, marele merit al lui Mihai Viteazul este cã a dat lumii un personaj jucat de Amza Pellea, dar Amza Pellea a dat-o lumii pe fiicã-sa şi fiicã-sa a dat lumii o carte, ergo karma a avut grijã sã spargã toate strãchinile.

Un argument în favoarea zilei de 1 decembrie ar putea fi cã dom’le, ce mişto e cifra unu. România e nambãroan în toate, e alfa şi omleta. Acest discurs merge de minune la troglodiţii care poartã pantofi cu cioc, da’ chiar şi dânşii sã se gândeascã cã zece e un numãr la fel de şucar, l-a purtat Hagi pe tricou atâta timp şi Hagi a fost un înţelept.

Un argument în defavoarea zilei de 1 decembrie e cã e frig, neicã. Pe bune, dacã te duci pe 1 decembrie sã faci grãtar pe Argeş la Bolintin ai sã constaţi cã îţi îngheaţã boaşele. În mai, vremea e mult mai prietenoasã, iar data de zece e la doi paşi de Ziua Muncii, deci poţi sã îţi iei liber şi între ele, sã câştigi 8 x 24 ore de manele şi râgâieli à la roumaine.

Luna mai, deşi uşor stahanovistã, e o lunã veselã în cadrul cãreia natura ne oferã inflorescenţe de toate culorile şi duhorile, tocmai bune de construit poduri peste Prut. Decembrie aduce ninsoare bacovianã şi viruşii gripei. Aduce somnul gâzelor, somnul ursului în pãdure şi somnul raţiunii. Halal!

Colac peste pupãzã, împãrţim ziua de 1 decembrie cu Republica Centrafricanã. Exact, ţara de pe locul 179 din 182 (dixit Indicele de dezvoltare umanã). Ziua de 10 mai ar fi doar a noastrã, s-o gospodãrim cum ştim noi mai frumos.

Colac peste colac peste pupãzã, pe 1 decembrie e ziua mondialã a SIDA.

Corolar

- Sã fim mândri cã strãmoşii noştri au luptat pentru ţara lor şi, viteji ca nişte şacali turbaţi, s-au fãcut ciur de cãtre gloanţe la Mãrãşeşti, Terãşeşti şi Nerãşeşti-Pitãţi!
- Mândri? Cã nişte mujici s-au lãsat luaţi cu arcanul şi au mierlit-o inutilmente în virtutea unor noţiuni inventate cu sadism de cãtre masoni, reptilieni şi alţi factori destabilizatori?
- Da! Dacã nu erau vitejii de mai sus, vorbeam ungureşte acum!
- Şi nu eram acum mândri cã vorbim ungureşte?
- …

Related posts:

1. Ep. 34: Mîţa salveazã ziua şi distruge momentul
2. La aşa tatã, aşa votatã
3. Câinele care latrã nu Hruşcã

Şi ce bine ne-ar fi prins acum nouã, moldo-valahilor, sã avem Elveţia în coastã! Nu mã credeţi? Hai sã analizãm datele concrete:

Unu. Transilvania are actualmente o populaţie de circa şapte milioane. Fix cât Elveţia. Ca dovadã cã descentralizarea are o prelungã tradiţie pe aceste meleaguri pãduroase, “scaunele” vechiului comitat sãsesc pot fi vãzute ca analoage ale cantoanelor elveţiene (Uri, Schwyz, Nidwalden et co.) instaurate în acelaşi glorios secol treişpe.

Doi. În timp ce Alpii elveţieni sunt un soi de gard stâncos la ograda şvaiţerilor, Alpii Transilvaniei (da, exact aşa le zicea geograful Emmanuel de Martonne!) îi feresc pe ardeleni de “miticii” puturoşi din sud.

O, dar staţi olecuţã! Asemãnãrile nu se opresc acilea!

Trei. Elveţia istoricã s-a locuit de-a lungul triumfãtoarei sale istorii de cãtre patru popoare mari şi late, care sunt urmãtoarele:

- Francezii, popor de o latinitate nãclãitã, având ca şi Românii o culturã axatã în jurul brânzeturilor, o istorie militarã ruşinoasã şi o înclinaţie nativã spre orice nu presupune prea multã muncã.

- Italienii, popor aprig, iute la mânie şi vânos ca şi Ungurii, cu care împart culorile drapelului şi pasiunea pentru carnea de cal. Au fãcut fructuoase schimburi de experienţã în secolul cinci, când Attila cel paşnic a vizitat Roma şi s-a întâlnit cu papa Leon întâiul.

- Nemţii, care sunt Nemţi şi în Ardeal pentru cã neamţul e neamţ oriunde l-ai presãra, din Pennsylvania comunitãţii amish pânã-n coloniile africane ale Reichului. Lederhosen, mustãţi, bere, şuruburi und so weiter.

- Minoritatea de Retoromani, care se poate prescurta R-Rom., vorbitori de Romansch care-i la un pas de Romani.

Patru. Robinhuzii celor douã regiuni sunt şi ei douã personaje atât de asemãnãtoare cã ne putem pune serios problema: domn’le, oare Pintea Viteazul şi Wilhelm Tell n-au fost unul şi acelaşi? Pe fundalul exact aceleiaşi asupriri habsburgice (care a stârnit la noi în Est, nu râdeţi, “rãzboaiele curuţilor”), ambii şi-au exprimat cum ştiau mai bine (prin forţã armatã) dispreţul faţã de ciocoii cei urâţi şi rãi. Ce-i drept, Wilhelm s-a manifestat cu vreo trei sute de ani mai devreme, iar rãsculaţii lui chiar au avut succes. Acest lucru se datoreazã probabil faptului cã era neamţ.

Tell refuzã sã salute cu respect pãlãria lui Gessler şi zice: Mach deine Rechnung mit dem Himmel Vogt, / Fort mußt du, deine Uhr ist abgelaufen (Fã-ţi socotelile cu Cerurile, boierule, trebuie s-o beleşti, ţi-a sunat ceasul).

Pintea, probabil beat mort, îl confruntã pe baronul local “Stupu” şi urlã: Uãi, Stupule, stãpân rãu / Ascultã ce-ţi grãiesc eu: / Codoriştea de la bici / Vezi, o-mplânt în brazd-aici, / Codoriştea de-a-nfrunzi / Eu atunci te-oi mai sluji!

Sã recapitulãm: avem douã spaţii geografice de o întindere similarã, cu relief muntos şi culturã multinaţionalã, ba chiar cu eroi naţionali de aceeaşi facturã! V-am convins cã ardelenii şi elveţienii sunt o apã şi un pãmânt?

Cinci. Ca un binevenit corolar la toate argumentele neclintibile de mai sus, un element heraldic des întâlnit pe blazoanele transilvãnene este ursul. Ei bine, însãşi Berna (capitala Elveţiei, d’oh) poartã pe stemã un urs. Multe alte cantoane au adoptat aceastã nobilã fiinţã forestierã ca simbol, iar unele sunt obligate sã afişeze pula ursului, roşie şi ţipãtoare. Omisiunea pulii ursului a dus chiar la un rãzboi civil, pentru mai multe informaţii consultaţi Wikipedia (“Bear penis” vã duce la “Bears in heraldry”).

Pula ursului e tot ce ne mai trebuia ca sã dãm verdictul final: Transilvania e Elveţia, datã înapoi cu câteva sute de ani de varii circumstanţe politice şi sociale.

Acum gândiţi-vã, când vom sãrbãtori unirea peste o sãptãmânã, ce-ar fi fost fãrã eforturile multiseculare ale intelectualitãţii române, care au dus la dânsa.

Astãzi, oripilaţi fiind de PDL, PSD şi alte molime, puteam fugi repejor peste munţi, la vecinii noştri elveţieni, unde am fi gãsit vaci mov, ciocolatã, ceasuri cu ştaif şi cel mai îmbelşugat belşug din Europa sau chiar din lume.

Related posts:

1. Ziua Marii Uneltiri
2. La aşa tatã, aşa votatã
3. Hapsânul lui Avraam

Related posts:

1. Pre mulţi am sã Bãsesc şi eu
2. Hapsânul lui Avraam
3. Bãtrânul şi urmarea

Organul de gaze, tãrie şi gazetãrie “Utopia Balcanica” te felicitã pentru fulminantele tale succesuri în aceste alegeri. Ai dovedit în mod elocvent cã peste patru la sutã din tinerimea României s-a regãsit, la un moment dat, în tine, şi ai adus mare cinste numelui pe care-l porţi, care a dat numai savante de talie mondialã.

Pentru cã pleci sã ne reprezinţi ţara, îţi ofer nişte adrese utile din Bruxelles, ca sã nu pierzi prea multã vreme orientându-te pe acolo. N-o lua ca pe o jignire, ştiu cã eşti fatã de marinar, da’ chiar vreau sã te pui cât mai repede pe… reprezentat ţara şi… ã… sunt convins cã ştii foarte bine care sunt îndatoririle tale pe-acolo.

Louis Vuitton e pe bulevardul Waterloo, la numãrul 59.
Parfumuri de la Givenchy (Jivanşi) îţi iei pe avenue Louise, 523.
Pe rue du Marché aux Fromages, lângã piaţa mare, gãseşti şaormeriile.

P.S. Dacã trebuie vreodatã sã vorbeşti în faţã la nenea ãia, roagã-l pe Gigi sã te ajute cu discursul sau sunã-l pe unchieşu’ Marean.

P.P.S. A sunat primarul de la Buzãu. S-ar bucura sã pozezi pentru stema oraşului, zice cã n-a mai vãzut la nimeni buzãu ca al tãu.

P.P.P.S. Uniunea artiştilor plastici ţi-a trimis şi dânsa un cadou, o minunãţie. Dacã o mişti, face cu ochiul şi i se vede o ţâţã, pãcat cã nu iese la scanat sã vezi şi tu.

Related posts:

1. Gin and tectonic
2. Ziua Marii Uneltiri
3. Hapsânul lui Avraam

Related posts:

1. (introduceţi joc de cuvinte aici)
2. Lapte şi (pre)miere
3. Episodul 53, partea întâi: Marea Unire

Related posts:

1. Schiţa delivery
2. Noblesse o-belişi!
3. Folcloroform

Related posts:

1. Traiang and the restless
2. La aşa tatã, aşa votatã
3. Gin and tectonic