Episod şi mai special: Mîţa salvează crăciunul
Iar asta-i ca să nu ziceţi că nu v-am făcut un episod şi mai special de sărbători. Acu’ hai mai repede cu ospăţul, troieni-v-ar (ac)neaua!
Iar asta-i ca să nu ziceţi că nu v-am făcut un episod şi mai special de sărbători. Acu’ hai mai repede cu ospăţul, troieni-v-ar (ac)neaua!
Care va să zică eu mă duc mâine să mă tăvălesc în zăpadă (pentru că da, e zăpadă) undeva în suburbia bucureşteană “Valea Prahovei” şi s-ar putea să nu ne mai auzim până în 2011. Bine, o să am minileptocu’ cu mine dar când e ţuică cui îi mai pasă de Mîţe.
Pe de altă parte, voi să intraţi zilnic pe-aici fiindcă n-aveţi de unde să ştiţi că nu vă mint cu neruşinare ca să rataţi cele mai interesante chestii apărute pe blogul ăsta de când a făcut mniezău planeta şi interneţii.
Fondul muzical nu are nici o legătură da’ abia ce m-am (re)îndrăgostit de albumul ăsta.
M-am întors! Cu un gând bun, fiindcă se apropie ziua lui Iisus Ronaldo Hristoiu, a prepuţului său şi a altor zeităţi imaginare.
Iubiţilor, de fiecare dată când îmi vine să-mi iau lumea în cap din pricina mizeriei, a sărăciei şi a prostiei care a pătruns ca un sepsis pestilent în toate arterele societăţii balcaneze, de fiecare dată când am nevoie să urlu în gol, rupându-mi cămeşa de furie, “doamne, cât căcat şi câtă foame!”, de fiecare dată când îmi amintesc că sunt sub cizma FSN-ului de când eram cu puţa în nisip, o!, ba chiar de fiecare dată când mă simt naufragiat într-un ocean de acefali, zerodocţi, habotnici, patriotarzi, parveniţi şi politruci…