Episod şi mai special: Mîţa salveazã crãciunul
Iar asta-i ca sã nu ziceţi cã nu v-am fãcut un episod şi mai special de sãrbãtori. Acu’ hai mai repede cu ospãţul, troieni-v-ar (ac)neaua!
Iar asta-i ca sã nu ziceţi cã nu v-am fãcut un episod şi mai special de sãrbãtori. Acu’ hai mai repede cu ospãţul, troieni-v-ar (ac)neaua!
Care va sã zicã eu mã duc mâine sã mã tãvãlesc în zãpadã (pentru cã da, e zãpadã) undeva în suburbia bucureşteanã “Valea Prahovei” şi s-ar putea sã nu ne mai auzim pânã în 2011. Bine, o sã am minileptocu’ cu mine dar când e ţuicã cui îi mai pasã de Mîţe.
Pe de altã parte, voi sã intraţi zilnic pe-aici fiindcã n-aveţi de unde sã ştiţi cã nu vã mint cu neruşinare ca sã rataţi cele mai interesante chestii apãrute pe blogul ãsta de când a fãcut mniezãu planeta şi interneţii.
Fondul muzical nu are nici o legãturã da’ abia ce m-am (re)îndrãgostit de albumul ãsta.
M-am întors! Cu un gând bun, fiindcã se apropie ziua lui Iisus Ronaldo Hristoiu, a prepuţului sãu şi a altor zeitãţi imaginare.
Iubiţilor, de fiecare datã când îmi vine sã-mi iau lumea în cap din pricina mizeriei, a sãrãciei şi a prostiei care a pãtruns ca un sepsis pestilent în toate arterele societãţii balcaneze, de fiecare datã când am nevoie sã urlu în gol, rupându-mi cãmeşa de furie, “doamne, cât cãcat şi câtã foame!”, de fiecare datã când îmi amintesc cã sunt sub cizma FSN-ului de când eram cu puţa în nisip, o!, ba chiar de fiecare datã când mã simt naufragiat într-un ocean de acefali, zerodocţi, habotnici, patriotarzi, parveniţi şi politruci…