Episodul 118: Mîţa pozeazã nud

Insomniac fiind, pe la cinci jumate dimineaţa ajunsesem – dracu ştie cum – pe Kanal D. Cicã erau ştiri, mã rog, în mãsura în care se poate vorbi de ştiri pe Kanal D.

Ei bine, dupã ce ne povesteşte admirabilul gest al lu’ taica Iurie Darie şi al nevesti-sii, de a refuza sã poarte flanel şi batic ca doi moşi de vârsta lor şi de a-i poza lui Fane Jeg în pula goalã, gest care dovedeşte curaj şi umor (am menţionat cã e admirabil?) şi care n-ar mira pe nimeni într-o societate cât de cât deschisã la minte, dobitocul infecţios Cristian Sabbagh, stãpân absolut asupra a tot ceea ce înseamnã moralitate şi decenţã de la Cain şi Abel încoace, dã verdictul:

Infraroşu în faţa ochilor

(Acest articolaş e o continuare). Gospodarii, aparent, au acaparat gugãlul şi ajung în continuare în ograda mea.

de ce sunt asa bine vazuti haiduci Pana mea, camuflaju’ lor e de cãcat acum, adicã serios, tu, cititorule, când ai vãzut ultima oarã un spaţiu verde? De asemenea, potera de astãzi vede infraroşu, ca şãrpii şi ca profii aia nesuferiţi care nu-i lasã pe golani sã fie golani şi sã copieze.

ce inseamna iepurele pentru tigani Cam ce înseamnã pisica neagrã pentru neţigani, moliftele sfântului Vasile pentru draci, muzica pentru Puya şi eu pentru restul.

ce se intampla pana sa mori cand te spanzu Prea târziu.

Oracolu-n carul cu fân

Ce mai catã gospodarii pe gugãl de ajung în ograda mea.

reptilieni vulturieni Se cheamã Arheopterix şi sunt bucuria paleontologilor. Nu cred cã ai fi vrut unul în colivie. Adicã serios, aratã ca ceva care ar produce gãinaţ coroziv. Şi teroare.

film porno cu sexi balcanica Altu’ care s-a uitat la Black cat, white cat şi s-a întrebat de ce nu aratã mai mult din ce fac ei în lanul de floarea soarelui.

ce zodie sunt in calendarul mayas Sâmbãtã.

simboluri folosite de fastcisti Simboluri fastuoase.