Related Posts

1. Episodul 136: Mîţa salveazã planeta iar şi iar
2. Episodul cinşpe: Mîţa se uitã ca mîţa-n calendar
3. Episodul 222: Mîţa sus rãsare, ca o mîţã mai mare

Ayn Rand, o gagicã pe care o apreciez extrem, spunea cã “There is a level of cowardice lower than that of the conformist: the fashionable non-conformist.”

Prin urmare, deşi nu îmi stã în fire şi am comis acest gest cu jumãtate de inimã, tocmai am fost sã vãd blocbastãrul Avatar.

E cam târziu sã-mi dau cu pãrerea despre dânsul, dar o voi face. Rezumând ghiveciul, pot declara cã Avatar este un cãcat în cea mai frumoasã cutie posibilã. Un cãcat într-un ou Fabergé.

În spatele imaginilor uşor kitsch (dar fascinante prin adâncime şi bogãţie) este tendinţa de autoflagelare a rasei umane, exacerbatã pe mãsurã ce evoluãm. Uãi, ce rãi suntem. Ţineţi minte, am consemnat: din punct de viziune vizual, Avatar meritã urmãrit cel puţin pe jumãtate, mai ales dacã n-aţi mai gustat 3D pânã acum.

Nişte megaştrumfi felini (night elfii din Warcraft 3) trãiesc pe planeta Pandora. Dumnealor au ţâţe fãrã sfârcuri (“audienţã generalã!”), suliţe, sãgeţi, mãrgele şi dreadlocks. Pe deasupra, au un cablu USB graţie cãruia fac plug-and-play cu echivalentele pandoriene ale cãluţului şi pterodactilului. Cãlare pe aceste jivine, în doi timpi şi trei mişcãri izbutesc sã mãtrãşeascã o flotã considerabilã de pãmânteni hapsâni (Gargamel din desenele cu ştrumfi sau terranii din Starcraft) care vor sã le scurme în ţãrânã dupã minereu.

Jucãtorii celui mai frumos joc SF din istorie, Sid Meier’s Alpha Centauri, vor recunoaşte sigur reţeaua neuronalã (plãntuţe în Avatar, fungi roşii în SMAC) care împânzeşte planeta, joacã rolul de doamne-doamne şi se iritã când intruşii îi perturbã echilibrul fragil. Musafirul binevoitor, înţelept şi ecologist ajunge sã facã parte din conştiinţa planetarã.

Bãi, staţi oleacã, Pandora asta se plimbã în jurul Alfei Centauri. Ceva e putred în galaxie.

Uitând cã antagonismul om-naturã e nonsens fiindcã omul e tot naturã, filmul lui Cameron dã apã la moarã ecologiştilor fanatici, neohipioţilor, stângiştilor (buhuhu, corporaţiile!) şi multor vrãjitori New Age cu un mesaj tâmp şi periculos. Care va sã zicã morala: o societate primitivã, patriarhalã, altruistã şi etern stagnantã dã peste nas societãţii capitaliste, ahtiatã dupã câştig şi avidã de progres tehnologic. Halal!

Adicã olmecii, toltecii şi aztecii se folosesc de mãciucile din dotare ca sã-i trimitã pe Cortés şi pe Alvarado înapoi peste ocean, ba chiar le scufundã caravela cu un cornet bine suflat. Touché, Popocatepetl!

Ca un bob de fapt divers: între scenele finale, când alianca mare şi albastrã îl ţine pe genunchi pe firavul pãmântean, se aseamãnã şocant ca posturã şi proporţii cu Pietá-ua lui Michelangelo.

Avatar ne mai învaţã cã roboţii de cinci metri care trag cu orice au întotdeauna şi un cuţit foarte mare la brâu, în loc de o mare ghearã retractabilã à la X-Men sau chiar vreo formã de drujbã rabatabilã. Au fost proiectaţi pesemne sã piardã în duel cu umanoizii neînarmaţi.

Related Posts

1. Cu rãbdarea Star Treci şi marea
2. Morţi, dupã Crãciun
3. E pericoloso spãrgersi