Pre puţul gândirii
Pus de Vasile la 15 Octombrie 2009 în Elucubraţii
La mulţi ani, cuvioasă Paraschiva! Fie ca rămăşiţele tale parfumate să împingă la sinucidere omizile din pom, să uşureze examenele studenţilor, să ucidă copiii ateilor şi să vindece de coşuri încă o mie de ani de-acum înainte!
Nici o mânăstire nu e întreagă fără o moască. Dacă nu căpăţâna Botezătorului, măcar proteza cuviosului Xerocopie Zaharisitul sau vreun muc suflat în batistă de sfântul mucenic Gigiil, ocrotitorul păstorilor.
Ce se întâmplă, totuşi, când acelaşi organ al aceluiaşi sfânt apare simultan în douăzeci de lăcaşe de cult? Dilema este cu atât mai gravă când sfântul cu pricina este însuşi Iisus Hristos (alias Iisus Ronaldo Hristoiu din “Mîţa cu î din i”), iar rămăşiţa venerată este chiar pielicica pe care a pierdut-o la circumcizie!
Ceea ce urmează nu e pamflet, nu-i parodie, e crudul adevăr despre ceea ce făceau teologii, monahii şi credincioşii de rând în timp ce oamenii de ştiinţă mergeau pe urmele Satanei.
