Coasta de huzur

Nu ştiu alţii ce sunt…

…dar eu eram unul dintre bãrboşii care campau la Doi Mai. Dar la Doi Mai poposeşte din ce în ce mai multã lume, mâncarea e fix de douã ori mai scumpã ca acu’ cinci ani iar proteveul a profanat plãjuţa de la Golf cu o şuşã cu bidoane de sifilis à la Gina Pistol.

Şi, colac peste pupãzã, s-a închis nudibarul, adicã acea unicã bodegã de pe litoralul autohton faţã de care aveam un profund ataşament spiritual.

Acolo beam cafea la ibric şi ţuicã slabã din sticle de Polar cu nisip pe fund, alãturi de pescarii cei bronzaţi, ridaţi şi hemingwayeni cari erau pe-acolo şi spuneau poveşti cu cum au învins ei în luptã dreaptã hamsia care a pus capãt tuturor hamsiilor.

Cu rãbdarea Star Treci şi marea

Bãieţii astronomi de la NOAO ne explicã în termeni omeneşti o chestie tare nostimã:

Dacã soarele ar fi un modest cantalup, o bilã cu diametrul de douãzeci de centimetri (şi s-ar ruşina ştiind cã alte stele sunt cât pepenele roşu, cât maşina, cât casa), planeta noastrã ar fi cât un bob de piper şi s-ar afla la 25 metri distanţã. Pluto, mahalaua sistemului solar, ar fi o gãmãlie de ac cu un kilometru mai încolo.