Încă una şi mă haiduc

Mă “inervează” la culme paseiştii care zeifică ţăranul român sau care văd în folclorul nostru (un folclor minunat, de altfel) altceva decât este: un folclor de naţie minoră, interesant şi demn de studiu dar cu nimic mai puţin brut şi “pământean” ca orice alt folclor. Cultul haiducilor e una din manifestările cele mai vizibile ale sus-numiţilor. Vouă vă plac haiducii?

Haiducii, dragi cititori, nu au fost altceva decât hoţi, coţcari, şuţi, lotri, robalăi, pungaşi, teşcari, manglitori. Nu e nici o diferenţă între spaima codrului de la 1800 şi găinarul de Pantelimon care te taie-n lift.

La fel de haiduci ca haiducii veacurilor trecute sunt şi cei care dau “tunuri” de milioane şi îşi fac casă cu turnuleţe în Chitila. E o tradiţie pe la noi. Nu e “de la ţigani” sau “din vina jurnalului de la ora 5”, e ceea ce au făcut bunicii noştri, bunicii lor, chiar şi dacii, cei mai viteji dintre traci.