Apoi scena s-a repetat şi s-a repetat.

Ei bine, dupã multe luni de zile am cãlcat înãuntru. Şi n-am regretat, pentru cã l-am adãugat pe Deja Fu (Ferdinand nr. 53-55) în “panteon”. De ce?

Pe scurt: aratã fancy, dar e prietenos, comod şi accesibil.

Poate tocmai fiindcã nu lasã sã se distingã multe de-afarã, tinde sã fie mai gol decât la vecini, ceea ce e grozav, deşi nu tocmai rentabil pentru jupânii locului. Sau o fi doar efectul optic al pereţilor de cãsoi burghez? Oricum, decorul e plãcut, soba radiazã aristocratic iar oamenii locului, incluzând-o pe duduia care-a fost de gardã la tejghea trei zile la rând, sunt nostimi şi joviali.

Muzica e în surdinã şi pare extrem de variatã, de la Rammstein şi alte boli ale copilãriei pânã la jazz. Asta-i în regulã: dacã s-ar fixa pe cel din urmã gen, ar fura clientela Green hours, s-ar umple de snobi şi de tinerime urbanã, ar dubla preţurile şi m-ar pierde pe mine, dând astfel în mod instantaneu faliment.

Cã veni vorba, preţurile sunt de bun simţ şi meniul e foarte variat. Berea porneşte de la cinci lei (Ciuc, o schimbare binevenitã faţã de oferta zonei). Ceaiurile sunt multe şi parfumate, limonada e zece lei da-i juma’ de kil, vinul fiert am înţeles c-ar fi bun şi el. Tãria mi se pare scumpã, dar aduceţi-vã aminte cã eu vin din tavernele marinarilor, nu de la Château Bite Du Cheval.

În plus, meniul oltenilor de pe Ferdinand conţine exotisme haioase – vodcã neagrã, vodcã roşie, coniac de fiţe, uischi de mai multe feluri.

Din pãcate, vinarsul “muncitoresc” al locului e Alexandrion, ceea ce tinde sã mã deranjeze. Bleah. Caca.

Serios, bãieţi, existã Zaraza, Jidvei, Mioriţa, Brâncoveanu, “TRIUMPF”!

Adaos ulterior: de fapt şi de drept, se dã şi Brâncoveanu. Ori eram eu prea trãscãnit şi nu l-am gãsit în meniul cel amplu, ori l-au bãgat în urma articolului meu, hehe. Bilã albã, cãci Brâncoveanu nu-i rãu deloc.

Totuşi, poate cã sus-menţionaţii Rammstein, la un loc cu Alexandrion plus cola (8 lei), le-ar aduce multora aminte de şcoala generalã şi i-ar face sã lãcrimeze. Perfect. Simplu.

Pentru cã fãrã internet wireless nu se mai poate, da, existã internet wireless.

Peseu: tot aici am avut parte de o searã sublimã de karaoke puternic alcoolizat, cu pufuleţi din partea casei, care sper sã se repete curând (şi sã treacã iar prin Sinatra, Spice Girls, Steppenwolf, Oasis ca orice karaoke respectabil).

Genul localului: Green hours fãrã tabureţi de grãdiniţã şi fiţele de cãcat care îl definesc.

Pluşi:
- loc mare, bine aerisit şi foarte frumos.
- “permanenţii”, care par a fi oameni faini.
- bere Ciuc.
- mare diversitate de tãrii.
- muzicã în surdinã.

Plusminuşi:
- muzica, ocazional dubioasã (locului i-ar sta bine ca bar de oldies).
- la varã, terasa are sã fie cam micã şi cam anostã, dar n-ai ce sã-i faci, asta-i arhitectura zonei..

Minuşi:
- am cerut mãsline, am primit pula.
- am cerut caşcaval, am primit pula.
- am cerut o cinzeacã de Blavod, se terminase.
- haha, i-am taxat, dar lãsând lipsa mãslinelor la o parte, localul e mişto.

Morala: Prindeţi-l pe Deja Fu Bar pânã nu e deja FUBAR.

Pozele sunt de pe saitul lor.

Related Posts

1. Mic ghid bãuturistic: Library
2. Mic ghid bãuturistic: E… varzã
3. Mic ghid bãuturistic: Fãrã şpagã