Şi ku klux klan, şi cu sufletu-n rai

Hai să vă povestesc şi vouă o chestiune care m-a întristat pentru că este tristă.

Deunăzi am asistat la o discuţie cu biografa lui Sergiu Comissiona (pentru profani, un dirijor de oareşcare renume cari a activat în principal în SUA şi Canada). O cucoană mult prea conştientă de prestanţa ei, predătoare de literatură la community college, cu un număr impresionant de poezii publicate de International Library of Poetry (ăla era un sait ridicol care scotea antologii cu oricine se înscria într-însul şi făcea mulţi bani vânzând antologiile aceloraşi indivizi; era şi eu să cad în plasă când eram în clasa a 8-a că îţi trimiteau scrisori fancy; mi-am dat seama la timp că scriam ca pula).

Şi distinsa doamnă s-a pus pe povestit, între două anecdote neamuzante, cum a ajuns dânsa să-l cunoască pe reputatul dirijor. Citez din Jewish Independent:

Finanţe pentru mai târziu

Mere şi-aşa

Iar eu merit o schimbare de aer fix mâine. De aceea, imediat ce-am apăsat publiş în rubrica Mîţei, plec prin Braşov(-ul meu) la invitaţia băieţilor de la Prin Braşov şi sub patronajul de bun mahmur augur al berarilor Ciucaş.

Băi, şi deşi străvechea Kronstadt, mai puţin străvechiul oraş Stalin mi se pare o super sculă de localitate unde aş locui cu drag, n-am mai fost pe acolo, acu’ că mă gândesc, de când mergeam la nu mai ştiu ce mizerie de concert de roacări bătrâni în Sibiu prin 2007 sau 2008 şi aveam de schimbat trenul pentru că eram şi săraci, şi zgârciţi. Era o ninsoare fină şi era dimineaţă şi am găsit o singură cârciumă deschisă unde aveau numa’ ceai sau ceva de genul ăsta.

Coarde şi frige

Haiku momentul muzical, fraţii mei întru sâmbătă seară.

giani lincan să
te duci în pizda mă-tii
cu ţambalul tău

Salam like it hot

“He with his lyre roved ever further;
Beneath the sky of Schiller, Goethe.”

(Vasile – Îl citez pe Puşkin în engleză că oricum nu se prinde nimeni)

Băi băieţi, am fost acuzat de când cu haikuurile şi felicitarea de opt martie că-s un manelist naşpa şi că “promovez incultura”. Pentru că istoria se scrie sub ochii noştri şi nu vreau să pierd trenul, hai să vă zic eu cum stă, mânca-v-aş, treaba cu muzica de mahala.

Oh give me a home where the buffalo rrom

Ieei, încă o sesiune. Cinşpe blogări îşi dau cu opiniunea în ceea ce-i priveşte pă etnicii romi conlocuitori (în astfel de contexte serioase eu prefer să le zic romi fiindcă, din câte ştiu, nu toţi ţiganii sunt romi şi, tot din câte ştiu, nu există „rr“ în româneşte).

Avem, se pare, de a face cu două abordări: unii zic să-i asimilăm după modelul francez, alţii să le încurajăm obiceiurile pitoreşti.

Mi-a fost lene să pun diacritice. Abia acum urmează să lecturez ce-au scris colegii mei mai jos deci nu ştiu cine-a fost ăl mai rasist, dar vă anunţ dinainte că rasiştii sug cucul.

Voi, ce părere?

Rromul bun şi pomul copt

Vouă cum v-ar plăcea, românii lu’ peşte prăjit, ca primăria din Roma să hotărască să vă zică de-acum încolo mamaligari ca să nu vă mai confunde lumea cu romanii get-beget? Aţi fi tare fericiţi, mânca-mi-aţi curu’.

Noua legislaţie în domeniul a cum trebuie noi să le zicem prietenilor noştri de etnie diferită e cretină. Nu rezolvă nimic şi complică totul.

Da, şi eu le zic ţigani. Dar eu sunt un ins care face băşcălie pe net, nu o autoritate. Ştiu că-i un termen cu o căruţă de conotaţii negative, termen care nu are ce căuta într-un act oficial.

Folcloroform

Iubiţilor, mâine îmi iau un concediu de trei zile la aere curate, îl merit cu vârf şi îndesat.

Poate voi reveni diseară să vă dau ceva consistent de citit, poate că nu, ideea e că azi iau pauză şi de la dieta mea zilnică de rock’n’roll şi mă reîndrăgostesc de lăutarii ţigani, unul din cele mai mişto fenomene care-au înflorit la noi pe plai.

Interludiu muzical.

Astea-s pentru tine, dulce Românie cu moţ, că vine ziua ta.

Episodul trentacinque: Finis Italiae

Mîţa ne învaţă: ţiganii şătrari au, într-adevăr, o teamă teribilă de iepure sau “şoşoi”, pe care îl consideră trimisul diavolului. Bătrânii lor se spurcă şi acum cu “să-ţi iasă şoşoiu-n drum”. Probabil că apariţia unui astfel de şoşoi tulbura caii şi câinii, periclitând bunul mers al convoiului, mâhânca-ţ-aş.

Nu, nu cred că dacă porţi pijamale pufoase cu urechi eşti mai sigur în Rahova.

Toxiinfecţie la picior de lemn

Jitanii de pe strada Traian – mai încoace de Hală, pentru connaisseuri – benchetuiesc de două seri încoace, aparent cu ocazia unui parastas. Nu c-aş avea eu ceva împotrivă că au ei ocazii de parastas (departe de mine această idee), da’ nene… în stradă?

Sumar: corturi, mese întinse ca-n cele mai pitoreşti orgii romane, şpriţuri, berici, aur, zdrăngăneală, totul pentru cca. două sute de burţi, pe trotuarul şi carosabilul unei artere principale, cu poliţaii de mână şi câte-un autobuz răzleţ chinuindu-se să se strecoare. La două staţii de piaţa Unirii.

Frumoasă-i viaţa la Bucureşti, unde pe toate străzile melodiile cântă.