Finanţe pentru mai târziu

Mere şi-aşa

Iar eu merit o schimbare de aer fix mâine. De aceea, imediat ce-am apãsat publiş în rubrica Mîţei, plec prin Braşov(-ul meu) la invitaţia bãieţilor de la Prin Braşov şi sub patronajul de bun mahmur augur al berarilor Ciucaş.

Bãi, şi deşi strãvechea Kronstadt, mai puţin strãvechiul oraş Stalin mi se pare o super sculã de localitate unde aş locui cu drag, n-am mai fost pe acolo, acu’ cã mã gândesc, de când mergeam la nu mai ştiu ce mizerie de concert de roacãri bãtrâni în Sibiu prin 2007 sau 2008 şi aveam de schimbat trenul pentru cã eram şi sãraci, şi zgârciţi. Era o ninsoare finã şi era dimineaţã şi am gãsit o singurã cârciumã deschisã unde aveau numa’ ceai sau ceva de genul ãsta.

Coarde şi frige

Haiku momentul muzical, fraţii mei întru sâmbãtã searã.

giani lincan sã
te duci în pizda mã-tii
cu ţambalul tãu

Salam like it hot

“He with his lyre roved ever further;
Beneath the sky of Schiller, Goethe.”

(Vasile – Îl citez pe Puşkin în englezã cã oricum nu se prinde nimeni)

Bãi bãieţi, am fost acuzat de când cu haikuurile şi felicitarea de opt martie cã-s un manelist naşpa şi cã “promovez incultura”. Pentru cã istoria se scrie sub ochii noştri şi nu vreau sã pierd trenul, hai sã vã zic eu cum stã, mânca-v-aş, treaba cu muzica de mahala.

Oh give me a home where the buffalo rrom

Ieei, încã o sesiune. Cinşpe blogãri îşi dau cu opiniunea în ceea ce-i priveşte pã etnicii romi conlocuitori (în astfel de contexte serioase eu prefer sã le zic romi fiindcã, din câte ştiu, nu toţi ţiganii sunt romi şi, tot din câte ştiu, nu existã „rr“ în româneşte).

Avem, se pare, de a face cu douã abordãri: unii zic sã-i asimilãm dupã modelul francez, alţii sã le încurajãm obiceiurile pitoreşti.

Mi-a fost lene sã pun diacritice. Abia acum urmeazã sã lecturez ce-au scris colegii mei mai jos deci nu ştiu cine-a fost ãl mai rasist, dar vã anunţ dinainte cã rasiştii sug cucul.

Voi, ce pãrere?

Rromul bun şi pomul copt

Vouã cum v-ar plãcea, românii lu’ peşte prãjit, ca primãria din Roma sã hotãrascã sã vã zicã de-acum încolo mamaligari ca sã nu vã mai confunde lumea cu romanii get-beget? Aţi fi tare fericiţi, mânca-mi-aţi curu’.

Noua legislaţie în domeniul a cum trebuie noi sã le zicem prietenilor noştri de etnie diferitã e cretinã. Nu rezolvã nimic şi complicã totul.

Da, şi eu le zic ţigani. Dar eu sunt un ins care face bãşcãlie pe net, nu o autoritate. Ştiu cã-i un termen cu o cãruţã de conotaţii negative, termen care nu are ce cãuta într-un act oficial.

Folcloroform

Iubiţilor, mâine îmi iau un concediu de trei zile la aere curate, îl merit cu vârf şi îndesat.

Poate voi reveni disearã sã vã dau ceva consistent de citit, poate cã nu, ideea e cã azi iau pauzã şi de la dieta mea zilnicã de rock’n’roll şi mã reîndrãgostesc de lãutarii ţigani, unul din cele mai mişto fenomene care-au înflorit la noi pe plai.

Interludiu muzical.

Astea-s pentru tine, dulce Românie cu moţ, cã vine ziua ta.

Episodul trentacinque: Finis Italiae

Mîţa ne învaţã: ţiganii şãtrari au, într-adevãr, o teamã teribilã de iepure sau “şoşoi”, pe care îl considerã trimisul diavolului. Bãtrânii lor se spurcã şi acum cu “sã-ţi iasã şoşoiu-n drum”. Probabil cã apariţia unui astfel de şoşoi tulbura caii şi câinii, periclitând bunul mers al convoiului, mâhânca-ţ-aş.

Nu, nu cred cã dacã porţi pijamale pufoase cu urechi eşti mai sigur în Rahova.

Toxiinfecţie la picior de lemn

Jitanii de pe strada Traian – mai încoace de Halã, pentru connaisseuri – benchetuiesc de douã seri încoace, aparent cu ocazia unui parastas. Nu c-aş avea eu ceva împotrivã cã au ei ocazii de parastas (departe de mine aceastã idee), da’ nene… în stradã?

Sumar: corturi, mese întinse ca-n cele mai pitoreşti orgii romane, şpriţuri, berici, aur, zdrãngãnealã, totul pentru cca. douã sute de burţi, pe trotuarul şi carosabilul unei artere principale, cu poliţaii de mânã şi câte-un autobuz rãzleţ chinuindu-se sã se strecoare. La douã staţii de piaţa Unirii.

Frumoasã-i viaţa la Bucureşti, unde pe toate strãzile melodiile cântã.