Episodul 199: Mîţa şi dărnicia

A început festivalul Enescu şi-i mişto, cu nume mari în program, chiar dacă Juliana îmi zice că la Sala Palatului se aude ca din cur (şi tind s-o cred). La primăvară vreau să merg la MMD la Ruse, se mai bagă cineva?

În altă ordine de idei, să-mi bag picioarele, ştiţi cînd vine cineva pe stradă să vă ceară o ţigare şi vă arată un leu, în ideea că o să-l refuzaţi oricum? Ei bine, eu am început să nu mai refuz acel leu. Tre’ să le vezi feţele. Praisles.

VINE EPISODUL 200! Tre’ să îl fac amuzant. Ah, şi am hotărât o chestiune. De acum încolo Mîţa apare negreşit lunea şi vinerea. Ca să nu mai existe discuţiuni.

Cinci kenţi, zece kenţi, ajutor pentru studenţi

Ţin să vă amintesc că mie-mi place să fumez şi vă recomand şi vouă să faceţi acest lucru, chiar dacă sunteţi minori sau aveţi sexu’ de sex feminin. Să fumezi te face atrăgător, deştept şi Bertrand Russell. Mai demult mi-am luat şi-o ţigare electronică dar nu ca să mă las de fumat, ci ca să pot să fumez şi acolo unde nu am voie să fumez.

Dap, ţigările sunt mişto, mai puţin când ai ghinion la contrabandişti şi nimereşti unele făcute pe şest într-o hală deghizată în fabrică de hârtie igienică, apoi păstrate în condiţii improprii (într-o fântănă otrăvită? într-o latrină?) până prind mucegai, le ştiţi şi voi!, alea care put ca axila unui şantierist harnic şi se scutură ca pomul de moş crăcilă în aprilie.

Iar eu pornisem calculatorul cu gândul să vă povestesc despre două restaurante chinezeşti delicioase de-aici din cartier da’ am să las asta pe un pic mai târziu pentru că tocmai am pus mâna pe două pachete de Kent Convertibles, ţigările-pe-care-le-faci-tu-mentolate-dacă-vrei.

Episodul 94: A Ce / De ce plâng chitarele

Contrabanda de 5 lei din pieţele Bucureştilor nu încetează să mă surprindă. Astăzi, ţigările morţii (gudron 17, nicotină 1,4): Chunghwa filter kings, produse chiar la Shanghai Cigarette Factory! Într-un adorabil pachet roş-auriu ornat cu palatul imperial, de zici c-au ieşit acum din buzunarul lui Ciu En-Lai.

Savurând acest produs comit un act de nesupunere civică (întotdeauna binevenit, date fiind circumstanţele) şi, în acelaşi timp, îmi aduc aminte cu drag de Gităncile fără filtru care-mi plac atât de mult. Are careva drum prin ţările UE, alea adevărate, să-mi aducă şi mie vreo două pachete?

Mîţa, în schimb, e din nou roacără.

Episodul 92: Încă nişte afaceri dubioase

Evident, glumesc. Moldovenii au mai nou şi interneţi. Futuristă ţara aia a lor, zici că-i scoasă din “Gâlşavă pi şer”, zău. Enjoy Mîţa.

Tabac picioarele!

Ce minunăţie în faţa ASE-ului nou (dar şi în alte locuri din Bucureşti, după câte am înţeles): “Această intersecţie ar putea avea semafoare nu ştiu de care dacă statul nu ar pierde un miliard de euro din contrabanda cu ţigări!”

Adică salut, Gogule, sunt eu, Statul român.

Îndeletnicirea mea este să te jupoi. Să-ţi smulg ficaţii, să te bat, să te fut şi să-ţi iau banii. Pentru că autoritatea mea este divină şi legitimitatea mea este de neclintit (doar sunt un Stat, nu-i aşa?) eu pot profita de viciul tău ca să fac cele de mai sus. Aşa îmi alimentez catedralele şi merţanele, toanele şi Vuittoanele.

Tabac pentru cojocul tău

În acest articolaş e vorba de ţigara electronică. Daţi câteva paragrafe mai jos dacă vă interesează doar aia, probabil o voi lua pe arătură că-i un subiect care mă sensibilizează.

Poate că v-aţi dat seama (din cele câteva scriituri în care era vorba despre ţigări?) că sunt fumător. Îmi plac ţigările. Toate ţigările. Evit cu dârzenie locurile unde nu se fumează, militez pe unde pot pentru dreptul exercitării viciului şi am instigat în repetate rânduri la nesupunere civică, fiind de-a dreptul indignat de impertinenţa statului român în acest domeniu (deşi, fie vorba între noi, dacă numai accizele pe tutun ar fi problema…).

Ultraliberal fiind, consider că omul ar trebui să-şi poată asuma în mod responsabil orice viciu.