Episodul 199: Mîţa şi dãrnicia

A început festivalul Enescu şi-i mişto, cu nume mari în program, chiar dacã Juliana îmi zice cã la Sala Palatului se aude ca din cur (şi tind s-o cred). La primãvarã vreau sã merg la MMD la Ruse, se mai bagã cineva?

În altã ordine de idei, sã-mi bag picioarele, ştiţi cînd vine cineva pe stradã sã vã cearã o ţigare şi vã aratã un leu, în ideea cã o sã-l refuzaţi oricum? Ei bine, eu am început sã nu mai refuz acel leu. Tre’ sã le vezi feţele. Praisles.

VINE EPISODUL 200! Tre’ sã îl fac amuzant. Ah, şi am hotãrât o chestiune. De acum încolo Mîţa apare negreşit lunea şi vinerea. Ca sã nu mai existe discuţiuni.

Cinci kenţi, zece kenţi, ajutor pentru studenţi

Ţin sã vã amintesc cã mie-mi place sã fumez şi vã recomand şi vouã sã faceţi acest lucru, chiar dacã sunteţi minori sau aveţi sexu’ de sex feminin. Sã fumezi te face atrãgãtor, deştept şi Bertrand Russell. Mai demult mi-am luat şi-o ţigare electronicã dar nu ca sã mã las de fumat, ci ca sã pot sã fumez şi acolo unde nu am voie sã fumez.

Dap, ţigãrile sunt mişto, mai puţin când ai ghinion la contrabandişti şi nimereşti unele fãcute pe şest într-o halã deghizatã în fabricã de hârtie igienicã, apoi pãstrate în condiţii improprii (într-o fântãnã otrãvitã? într-o latrinã?) pânã prind mucegai, le ştiţi şi voi!, alea care put ca axila unui şantierist harnic şi se scuturã ca pomul de moş crãcilã în aprilie.

Iar eu pornisem calculatorul cu gândul sã vã povestesc despre douã restaurante chinezeşti delicioase de-aici din cartier da’ am sã las asta pe un pic mai târziu pentru cã tocmai am pus mâna pe douã pachete de Kent Convertibles, ţigãrile-pe-care-le-faci-tu-mentolate-dacã-vrei.

Episodul 94: A Ce / De ce plâng chitarele

Contrabanda de 5 lei din pieţele Bucureştilor nu înceteazã sã mã surprindã. Astãzi, ţigãrile morţii (gudron 17, nicotinã 1,4): Chunghwa filter kings, produse chiar la Shanghai Cigarette Factory! Într-un adorabil pachet roş-auriu ornat cu palatul imperial, de zici c-au ieşit acum din buzunarul lui Ciu En-Lai.

Savurând acest produs comit un act de nesupunere civicã (întotdeauna binevenit, date fiind circumstanţele) şi, în acelaşi timp, îmi aduc aminte cu drag de Gitãncile fãrã filtru care-mi plac atât de mult. Are careva drum prin ţãrile UE, alea adevãrate, sã-mi aducã şi mie vreo douã pachete?

Mîţa, în schimb, e din nou roacãrã.

Episodul 92: Încã nişte afaceri dubioase

Evident, glumesc. Moldovenii au mai nou şi interneţi. Futuristã ţara aia a lor, zici cã-i scoasã din “Gâlşavã pi şer”, zãu. Enjoy Mîţa.

Tabac picioarele!

Ce minunãţie în faţa ASE-ului nou (dar şi în alte locuri din Bucureşti, dupã câte am înţeles): “Aceastã intersecţie ar putea avea semafoare nu ştiu de care dacã statul nu ar pierde un miliard de euro din contrabanda cu ţigãri!”

Adicã salut, Gogule, sunt eu, Statul român.

Îndeletnicirea mea este sã te jupoi. Sã-ţi smulg ficaţii, sã te bat, sã te fut şi sã-ţi iau banii. Pentru cã autoritatea mea este divinã şi legitimitatea mea este de neclintit (doar sunt un Stat, nu-i aşa?) eu pot profita de viciul tãu ca sã fac cele de mai sus. Aşa îmi alimentez catedralele şi merţanele, toanele şi Vuittoanele.

Tabac pentru cojocul tãu

În acest articolaş e vorba de ţigara electronicã. Daţi câteva paragrafe mai jos dacã vã intereseazã doar aia, probabil o voi lua pe arãturã cã-i un subiect care mã sensibilizeazã.

Poate cã v-aţi dat seama (din cele câteva scriituri în care era vorba despre ţigãri?) cã sunt fumãtor. Îmi plac ţigãrile. Toate ţigãrile. Evit cu dârzenie locurile unde nu se fumeazã, militez pe unde pot pentru dreptul exercitãrii viciului şi am instigat în repetate rânduri la nesupunere civicã, fiind de-a dreptul indignat de impertinenţa statului român în acest domeniu (deşi, fie vorba între noi, dacã numai accizele pe tutun ar fi problema…).

Ultraliberal fiind, consider cã omul ar trebui sã-şi poatã asuma în mod responsabil orice viciu.