Răsărit de pe fix

Există dimineţi şi dimineţi.

Prin prezenta vă propun un mic răgaz şi trântesc întru răsfoire şi ascultare câteva ipostaze răzleţe, fără mare legătură una cu cealaltă adicătelea aşa, de amorul artei. Gustaţi?

Albă ca zăpada şi cei şapte australopiteci

Aveţi poftă de o lectură lungă, înflorită şi întortocheată? Nu?

Ştiu, îmi promisesem să nu mai calc o vreme pe tăciunii ariei pop-science, mai ales că sunt doar un profan cu o mare poftă de cunoaştere şi nicidecum un specialist.

Dar, inspirat de fascinanta viziune asupra Cosmosului pe care v-am indicat-o şi vouă săptămânile trecute, am simţit nevoia să clarific personal, ca pentru tot cititoru’, o întrebare pusă de mulţi: de ce nu văd eu, domn’le, cu ochii mei, cum se transformă speciile în alte specii.

Un popas mic pentru om

Cronicarii nu vor şti niciodată de ce începutul lui februarie a fost aşa sec pe Utopia Balcanica. Poate că Vasile e încă infirm şi-i este silă să scrie cu un singur membru; poate că a avut examene de dat, poate că a avut mult de muncă. Poate toate trei la un loc.

Un lucru va rămâne însă în buco-analele istoriei: astăzi, zece, se împlineşte o lună de Cultitudini. Ieri am înfăptuit chiar o ultimă – şi definitivă – schimbare de dizain. Evident, piaza rea nu ne dă pace nici acolo. Promovarea a bătut spre zero, vajnica redacţie n-a fost binecuvântată cu timp liber.

Prin urmare nu mă pot lăuda cu cei treij’ de vizitatori unici pe zi, nu mă pot lăuda cu cele cinşpe articole (-aşe, -uţe), nu mă pot lăuda cu locul pulişpe în zelist, de fapt nu mă pot lăuda cu nimic că râdeţi de mine, de Fritz şi de ceilalţi doi-trei ameţiţi.