(O piesă pe care, până de curând, habar n-aveam de unde s-o apuc fiindcă, la naiba!, nu ştiu o boabă de ivrit. Din acelaşi motiv ţin să vă ofer şi o traducere aproximativă luată de acilea; o puteţi citi imediat după ce ascultaţi siropul cu pricina şi recepţionaţi micul meu apel.)

Pen’ că se apropie paişpe februarie, ziua trans-globală a oxitocinei şi altor hormoni, vă recomand proaspăt deschisul restaurant chinezesc Chong Qing (la Foişor, lângă Pizza Happy Time şi Şaorma turcească), căci dumnealui vă oferă o sticlă de vin din partea casei în acea binecuvântată zi.

Nu-i reclamă. E o rugăminte sinceră să mergeţi să-l încercaţi şi să-mi ziceţi cum e. Pe de o parte, orice restaurant chinezesc e bun. Pe de alta, din curtea alăturată am impresia că au dispărut două rânduri de căţei.

Aşa!

And I still dance with you in my head,
look at the clock and it’s almost 5:30,
and if you don’t arrive by 6, I’ll despair,
but I’ll stand here tomorrow
in front of the same cypresses.

And I still love with the time, with each step
and still remember well how you said:
“After two good times comes a time,
that destroys us and then it’s finished.”

And I still ride in the same used car,
surely close with the destroyed engine.
And I know there’s no additional possibility,
aside from starting with you the same dance.

And everything goes around like horses riding inside a room,
hanging on your arm, dont let me fall by mistake,
and I quote like a learned person from within a book:
“my Cinderella – we’ll dance and we’ll die.”

And I still ride…

The city sky is red and you’re hurting me
and two kids laugh because of the song,
‘cuz how you aren’t coming, how are you not coming?
We decided to dance at 5:30.

Related posts:

1. Cetăţene, nu fi trist căci limba lui Burebist
2. Din oceanul pacifist
3. Bavarezul zburător