Cãile-s ferate cu românul

Azi voi fi serios. Daţi-mi voie sã fiu azi serios. Şi sã vã povestesc ceva ce s-a întâmplat cândva, demult, o chestie care m-a învãţat mai multe despre viaţã decât au putut s-o facã liceul şi douã jumãtãţi de facultãţi şi-o multitudine de discuţii revelatoare cu o sumedenie de oameni ca voi.

Eram într-un tren, dinspre Arad sau dinspre Timişoara sau aşa ceva. Orişicum, mersesem ceva şi ştiţi voi cum era cu trenurile pe la noi, pe vremea când mai mergea cineva cu trenul. Eram mahmur, înţepenit, tras de curent şi mã dureau încã de pe atunci toate ciolanele, de-mi venea sã mor acolo şi sã mã îngroape în cuşeta aia pãduchioasã, slinoasã şi rece ca un coşciug la Strãuleşti sau alt loc de odihnã veşnicã confort trei. Era naşpa, sã moarã Romeo.

Aşa cã ies pe coridor sã-mi aprind o ţigare şi sã tuşesc în voie. Era şase dimineaţa şi trenul se apropia de Bolintin.

Nemulţumitului i se ia Darwin

La mulţi ani moştenirii domnului Charles Darwin! Astãzi, doişpe februarie, se împlinesc 201 ani de la naşterea dumnealui (şi anul ãsta se fac 151 ani de la apariţia Originii speciilor, una din pietrele de temelie ale teoriei unificate a biologiei).

N-am sã lansez încã o polemicã pe aceastã temã, m-am sãturat sã explic troglodiţilor cum funcţioneazã viaţa pe Terra. Ideea e cã mecanismele intuite de cãtre Darwin şi confirmate de Mendel, Dobjanski et comp. existã, se desfãşoarã de miliarde de ani şi sunt la fel de vizibile şi reale ca teoria gravitaţiei.