Când o face plopul opere

Ştiu cã acesta-i un sait unde se folosesc termeni exotici precum “pulã”, “carici” sau “Vãru Sãndel” şi se savureazã din plin prima atestare documentarã a cuvântului “şmenar” în muzicã. Uneori e chiar evident cã marihuana ilegalã este o preocupare a multor cititori de Utopie balcanicã, ceea ce îi face sã fie nişte oameni toleranţi şi deschişi. Acest lucru nu poate decât sã mã bucure.

Dar nu trebuie niciodatã sã uitãm cã undeva, în adâncul sufletului, unde soarele bate mai discret, noi suntem culţi şi snobi. N-am mai vorbit din septembrie despre operã. Şi dacã atunci era un Wagner, acu’ vã recomand un Verdi. Nu fiindcã era, ca noi, un ateu rãu ci fiindcã Verdi şi Wagner sunt mari, tatã.

Fatã Verdi cu pãrul pãdure

Mai devreme am pus aici un crâmpei din Recviemul lu’ Verdi. Dies irae, adicãtelea ziua judecãţii de apoi. Primul “metal greu” din istoria muzicii, poate. Şi tocmai azi dimineaţã am citit cea mai mişto chestie despre capodopera cu pricina, într-un interviu Financial Times cu Riccardo Muti, fost mare sculã în Scala din Milano.

Written in the score are the words lunga pausa [long silence]. The soprano has been saying ‘Please God, I’m defenceless, help me’. Long silence. What is God’s answer? Bang! – the thumping chords of the ‘Dies irae’. No mercy? Or perhaps Verdi believed there was nothing out there to offer hope. Molto complicato. This is the drama of a modern man.

Când o face plopul opere

Din aventura austriacã: Falstaff la Opera de stat din Viena, pe Cultitudini. Clic aici.