Episodul 243: Lecţie despre India
Cineva se plângea la un moment dat că banda noastră cu Mîţa a început să ducă lipsă de jocurile de cuvinte căcăcioase pe care le iubeşte toată lumea, uneori chiar din toată inima. De-aia na poftim.
Cineva se plângea la un moment dat că banda noastră cu Mîţa a început să ducă lipsă de jocurile de cuvinte căcăcioase pe care le iubeşte toată lumea, uneori chiar din toată inima. De-aia na poftim.
Fără să vreau să ridic în slăvi această branşă, tre’ s-o zic p-aia dreaptă: cinste taximetriştilor bucureşteni care ne plimbă atât de ieftin (în comparaţie cu colegii lor din oricare altă metropolă europeană), chiar dacă uneori put, uneori umblă cu maimuţa şi uneori râd la glumiţele de pe radio zu.
Asta à propos de sfântul Fiacre de mai devreme, patronul hemoroizilor şi al şoferilor de taxi. Altă sfântă care are legătură cu durerea, de cur şi nu numai, este legendara vindecătoare Hulda Clark despre care puteţi citi pe Medicologia. Tot acolo puteţi urmări o animaţie simpatică pe care pasionaţii de imunologie o pot şi înţelege. Acum Mîţa!
De curând a avut loc un eveniment care-i mişto şi care poate fi interpretat în două feluri:
a) Dorel, inginerul român priceput dar neglijent, şi-a uitat aparatul foto compact în racheta Vega a agenţiei spaţiale europene.
b) racheta Vega a agenţiei spaţiale europene a trimis în spaţiu primul satelit românesc, un cub cu latura de zece centimetri care face poze.
Când altcândva să ne zboare gândul la acest aspect problematic dacă nu între cele două zile ale îndrăgostiţilor? Bine că are Iisus soluţia pentru tot, ca de obicei.
Băi băieţi, îmi pare rău că întârzierea Mîţei fu din nou aşa mare da’ pe vremea asta de căcat zău că nimănui nu-i arde de nimic. Să-mi bag, cât e de frig. Oricum, uite un subiect trendi!
Cu întârziere (din pricina condiţiunilor meteorologice), brandu’ Mîţa cu î din i vă prezentează două personaje complet noi şi care nu se aseamănă cu nici unele dintre personajele consacrate! Serios!
Fără nici o legătură, am văzut în preajma sărbătorilor o reclamă pe Etno care-a fost absolut delicioasă. Era un cântec de trei-patru minute despre Del-Ca-Mag, ceva praf cu minerale de adăugat în furajele animalelor. Era ritmat, kitsch şi mişto. Pe modelul Guţă şi vinul de Cotnari. Ştie cineva despre ce vorbesc? Unde naiba găsesc piesa aia? Tre’ să sun la Etno?
Azi am primit un mesaj foarte important despre un mesaj foarte important. Îl dau mai departe cititorilor mei cari ştiu mai bine geologia gazelor; eu o prefer pe a lichidelor.
Se pare că Chevron a primit autorizaţie pentru exploatarea gazelor de şist în România printr-o metodă foarte periculoasă pentru mediul înconjurător, interzisă în mai multe ţări europene. Această metodă, numită fracturare hidraulică, presupune injectarea unui amestec de apă cu ~600 de chimicale, majoritatea toxice, în subsol pentru a elibera aceste gaze din zăcământ. [...] Prin urmare, vag încuscrit cu subiectul, Mîţa şi gazele.
Sigur v-aţi plictisit de politică şi a trecut suficient timp de la ultimul incident naval ca să facem mişto şi de marile tragedii marinăreşti, nu? Miau.
Nu ştiu dacă am fost vreodată mai implicat sufleteşte în fenomenul microbistic decât când mi-am pus deşteptătorul să sune cu vechiul imn al FC Vaslui. Atât de energic, atât de proaspăt! Ăsta nou e de căcat, nici nu merită să-l ascultaţi.
Am cunoscut mulţi băieţi din temutele galerii de fotbal şi sunt băieţi de treabă. Pe unii nici nu i-ai bănui că merg pe stadioane şi că le place să se bată. Măcar le place să se bată cu alţi oameni cărora le place să se bată şi cu jandarmi, a căror meserie e să se bată.