Pre mulţi am sã Bãsesc şi eu

CCR a respins luni, cu unanimitate de voturi, contestaţia PSD-PC privind rezultatul alegerilor.

CCR?

Episodul 52: 50% + 1 vot

Vã era dor de diapozitive cu poveşti? Ţigãnci împuţite!

Folcloroform

Iubiţilor, mâine îmi iau un concediu de trei zile la aere curate, îl merit cu vârf şi îndesat.

Poate voi reveni disearã sã vã dau ceva consistent de citit, poate cã nu, ideea e cã azi iau pauzã şi de la dieta mea zilnicã de rock’n’roll şi mã reîndrãgostesc de lãutarii ţigani, unul din cele mai mişto fenomene care-au înflorit la noi pe plai.

Interludiu muzical.

Astea-s pentru tine, dulce Românie cu moţ, cã vine ziua ta.

De la vlãdicã la op-Kinkã

Nu v-am mai pus de mult nişte muzici frumoase.

Acum vreo trei sãptãmâni (aici) îmi dãdeam cu pãrerea despre cât de lin mi se pare mie cã se continuã Beatles prin Pink Floyd. Nu mã puteţi contrazice, sunt înţelept şi am gusturi ireproşabile.

Ce nu ştie însã tot satul este cã “the fab four” mai au o rudã apropiatã, al doilea bocanc al invaziei britanice şi – probabil – formaţia mea preferatã. E vorba despre the Kinks, teribilul şi prelungul (1963-1996) incest al fraţilor Ray şi Dave Davies. Exact, o dragoste cu nãbãdãi dupã modelul McCartney-Lennon sau Gilmour-Waters.

Ţigans of Brixton

Salut, bãieţi. Vã mai aduceţi aminte când am fãcut clasamentul ridicolului video-muzical? Dânsul se gãseşte aici.

Pentru cã, în timp ce eu mã spetesc muncind pentru binele ţãrii, amicul Fritz şade în Germania, bea bere şi freacã Duden-ul, i-am acordat asearã onoarea sã-mi trimitã nişte linkuri tare haioase. Pe care le împart, cu voia lui, cititorilor mei, fideli şi fideluţe deopotrivã.

Clic şi plângeţi.

(introduceţi joc de cuvinte aici)

“I was an enormous fan of the Beatles. I copied everything they did before I started creating my own stuff. I’d like to have been in the Beatles. They did well.” Dupã care stimabilul David Gilmour a început sã create his own stuff şi istoria s-a scris.

Pink Floyd au fost continuarea fireascã a ceea ce lãsaserã Beatleşii. Aşa cum ultimele piese ale Beatleşilor au un aer floydian, “Apples and Oranges” (de pildã!) poţi sã juri cã-i o piesã Beatles cu niscai adaos de efecte.

Se poate spune cã-i vorba de selecţie naturalã darwinianã: moştenirea geneticã a pãrintelui naşte doi-trei urmaşi mai zdraveni, care va sã zicã urmaşi care supravieţuiesc. Zbang! tocmai au îmbunãtãţit patrimoniul genetic al speciei.

Acest scurt gând a fost doar pretextul unei pauze muzicale. Enjoy.

Episodul 21: Mîţa şi cãderea Romei

Surprizã! Un mic experiment. Data viitoare promit totuşi o Mîţã normalã.

Sweet homo alabama (reloaded)

Pistolarul Gogu (clasicul) e pe youtube! Mâzgãlit în Paint. De-aia Mîţa va întârzia un pic. Bucuraţi-vã şi cântaţi cu mine.

Toulouse mama mã-tii

Am gãsit cântecelul, am gãsit cântecelul! Ultimul cântecel pe care l-am auzit (în autobuz, cred) pãrãsind bãtrâiorul Bruxelles acum câteva luni. Şi care mi-a rãmas în cap de atunci. Ce trai aşezat e-n Belgia. Am prins drag de ţãrişoara aia.

Pellea ursului din pãdure

Acum fix doi ani fãrã o sãptãmânã, exact acelaşi Amza rãsãrea din paginile jurnalului meu. Sub acelaşi titlu. E cineva pe-aici care-şi aduce aminte?