E peliculoso sovieţki

Bãieţi, io am fost pe drumuri şi-mi pare rãu cã nu v-am putut distra. A absentat şi Mîţa. Pânã-mi trag sufletul vã invit, cã tot e (oarecum) (un fel de) (cvasi-)iarnã (parţial) şi-i cam în spiritul sezonului, sã urmãriţi oleacã din singurul fel de comedie romanticã de pe planetã şi din univers care nu te tâmpeşte iremediabil, transformându-te într-o formã de viaţã inferioarã.

Este vorba despre comedia romanticã sovieticã, o chestie foarte speşãl pentru cã, în materie de muzicã şi film, ruşii nu pot face ceva prost, cum fac americanii uneori şi cum fac noul val al cinematografiei româneşti şi Moga tot timpul.

Oricât s-ar chinui sã facã un cãcat, ruşii nu vor reuşi. Sã zicem cã în condiţii de laborator le-ar ieşi un cãcat acceptabil, dar dacã-i acceptabil nu se mai calificã ca cãcat.

Profesoare cu dinţi

Dacã ajungeai în anii ’90 în Galaţi, cel mai sudic punct al Moldovei care nu este Brãila, nu se putea sã nu auzi, curgând ca o Dunãre mai micã din boombox-urile nigãrilor locali, Zorile. Adicã pe Miticã Blîndu şi pe micul Adrian, precursori ai lui DJ Boroş şi nu prea, nişte veritabile icoane ale tranziţiei, putând oricând sta alãturi de monştri sacri precum Generic, Azur sau Albatros.

Cântecelul cãruia îi dedic aceastã însemnare, “Profesoara de francezã” (cunoscut şi ca “Sunã iarãşi clopoţelul”) a fost mai devreme pe DiscoTEC, însã meritã o expunere mult mai amplã.

Sunã peliculos

Dacã acum juma’ de an vã arãtam trailerul filmului meu preferat, astãzi constat cu entuziasm cã cineva l-a suit integral pe iutub. Vorbim acilea nu despre un film ca oricare altul, ci despre o capodoperã: singurul film bun cu vampiri, singurul film bun cu kung fu, singurul film bun cu Iisus şi probabil singurul film bun fãcut în Canada cu 100.000 dolari canadieni.

Pe deasupra, are cel mai mişto soundtrack original, o învãţãturã plinã de miez şi reuşeşte sã rãmânã în acelaşi timp unul dintre cele mai proaste şi de cãcat filme turnate între Pe aripile vântului şi noul val al cinematografiei româneşti. Exact, cu cât mai multã marihuanã ilegalã consumaţi, cu atât veţi trãi cu mai multã ããã trãire! aceastã bijuterie de B-movie.

Doamnelor şi domnilor, Jesus Christ, Vampire Hunter. Sã-l urmãriţi aşa, între prieteni, cît încã e pe interneţi. If I’m not back in 5 minutes, call the Pope!

Cra me a river

Plec cu cortu-n spinare. Sper sã batã semnalul cu interneţi acolo unde plec. E mişto acolo unde plec, e pustiu şi poţi sã fii nudist cât vrei. Dar trebuia sã împart cu voi chestiunea de mai jos.

Cine s-ar fi gândit cã o cioarã e cea mai bunã metaforã pentru toatã natura umanã de la un cap la altul? Dupã cum ar fi zis Wulff şi Morgenthaler, there are basically two kinds of people. Sã vedeţi clipuţul pânã la capãt, zic.

China a pus cârciuma-n drum

Ziceam eu la un moment dat de noul restaurant-ecarisaj Chong Qing şi de cât de curios sunt dacã meritã o vizitã (în condiţiile în care e la doi paşi de mine iar eu ador chinezãriile culinare, mai ales când sunt ieftine). Între timp, nişte prechini de-ai mei s-au pripãşit pe acolo şi s-au întors cu pãreri mixte, astfel încât pânã la urmã am sã mã duc şi eu sã le pun serviciile la încercare.

Nu m-a convins faptul cã au venit ei cu opinii împãrţite (în materie de restaurante, dacã toţi drojdierii zic “mda”, mie-mi place sigur) cât m-a convins gãsirea acestui videoclip adorabil cu o pirandã boccie şi bucãtarul lor adorabil care vorbeşte adorabil! Pestesalau, pesteveveliţa! COŢULAŞI!!! E PLOASPAT! DIN UĂLEZ AM FĂCUT!

Come on baby, let’s do the trist

Cu Shlomo Artzi.

(O piesã pe care, pânã de curând, habar n-aveam de unde s-o apuc fiindcã, la naiba!, nu ştiu o boabã de ivrit. Din acelaşi motiv ţin sã vã ofer şi o traducere aproximativã luatã de acilea; o puteţi citi imediat dupã ce ascultaţi siropul cu pricina şi recepţionaţi micul meu apel.)

Melomanul cu o narã

DiscoTEC nu e pentru mironosiţe, pentru “anti-manelişti” sau pentru alţi “-işti”. DiscoTEC e pentru antropologi. DiscoTEC are acum şi o explicaţie oficialã, ieei!

Iar Cãlin se întoarce.

Pardalian and the restless

Omul care-i Chuck Norris, Franco Nero şi Sandokan în acelaşi timp. Omul care-şi înnobileazã whisky-ul cu Apã Harghita La Sticlã De Sticlã. Omul cu trancane, pirande şi lãutari, omul care nu se jeneazã sã ne arate cã are nevoie şi de şerveţele la masã. Omul mai dur ca Tupac cântând Call the cops şi mai sensibil ca Brassens cântând Maman, papa.

Omul cu rara şi preţioasa pronunţie “tata-l meu”.

În englezeşte s-ar chema badass. În româneşte se cheamã Pardalian de la Snagov.

Pascalul, puşca şi nevasta

Cât de bine pun problema videoclipurile tipului ãstuia! Şi ce civilizaţie mişto am avea dacã mãcar jumate din troglodiţii care o populeazã le-ar pricepe. Mulţam Dumnezero.

Glasul roţilor de antren

Bocetul ancestral al speciei om în faţa imensitãţii timpului? O aluzie obscurã la programul nuclear al Coreei de Nord? O minunatã poveste de dragoste asfinţind? Un experiment componistic şi regizoral de înaltã fineţe? Penis?

Orice ar fi de fapt înãuntru, aceastã extraordinarã melopee şi cinematografia aferentã vã vor isca o lacrimã în ochi, vã vor încãlzi lãuntrul şi, în final, vã vor schimba viaţa. Doamnelor şi domnilor, C. I. Cãlin, regele neîncoronat al bel canto-ului bãnãţean de sorginte folcloricã!

P.S. se tipãri ieri-alaltãieri volumul cu Bogza la jurnalu’ naţional! Fuck yeah.