Utopia Balcanica

Pre puţul gândirii

La mulţi ani, cuvioasă Paraschiva! Fie ca rămăşiţele tale parfumate să împingă la sinucidere omizile din pom, să uşureze examenele studenţilor, să ucidă copiii ateilor şi să vindece de coşuri încă o mie de ani de-acum înainte!

Nici o mânăstire nu e întreagă fără o moască. Dacă nu căpăţâna Botezătorului, măcar proteza cuviosului Xerocopie Zaharisitul sau vreun muc suflat în batistă de sfântul mucenic Gigiil, ocrotitorul păstorilor.

Ce se întâmplă, totuşi, când acelaşi organ al aceluiaşi sfânt apare simultan în douăzeci de lăcaşe de cult? Dilema este cu atât mai gravă când sfântul cu pricina este însuşi Iisus Hristos (alias Iisus Ronaldo Hristoiu din “Mîţa cu î din i”), iar rămăşiţa venerată este chiar pielicica pe care a pierdut-o la circumcizie!

Ceea ce urmează nu e pamflet, nu-i parodie, e crudul adevăr despre ceea ce făceau teologii, monahii şi credincioşii de rând în timp ce oamenii de ştiinţă mergeau pe urmele Satanei.


circumcisionSfântul Prepuţ e pe Pământ, susţin unii.

Legenda spune că, la circumcizie, mămica grijulie a pus pielea puţii pruncului Iisus într-o cutie de alabastru, considerând că face o investiţie de viitor. Ca dovadă, sf. Prepuţ a fost revendicat de-a lungul istoriei de numeroase aşezăminte monastice cu prestigiu, de la Metz până la Santiago de Compostela.

Teologii au discutat mult timp dacă sau nu sf. Prepuţ s-a urcat în ceruri odată cu Iisus. Tabăra prepuţiştilor susţinea că bunul Iisus putea să se înalţe şi fără să ia cu el toate cele lepădate pre Pământ, unghiile, părul, zgaiba din genunchi de când căzuse de pe bicicletă şi, implicit, prepuţul.

Iisus însuşi pare a fi avut opinii asemănătoare: în Evanghelia după Marcu (12:18-25) dumnealui afirmă că, la judecata de apoi, morţii suiţi în cer vor ajunge acolo “precum îngerii”, adică asexuaţi, între craci c-un spaţiu viran care va să zică.

Sfânta Ecaterina de Siena a menţionat că, într-un vis, împricinatul Hristos i s-a oferit în căsătorie şi i-a dăruit sf. Prepuţ în chip de inel. A refuzat, în ciuda somaţiilor repetate, să prezinte instanţei corpul delict.

O altă Ecaterină, Catherine de Valois, a primit şi ea sf. Prepuţ cadou, însă de la soţul ei (Henric al V-lea al Angliei), spre a-i ajuta la o naştere uşoară, deci ca un echivalent al nasului statuii lui Buddha în cultura coreeană.

Nimic nu poate însă dizloca argumentul ţeapăn al fraţilor de la mânăstirea Sf. Ioan Lateran din Roma. În 1527, autenticitatea sf.-ului lor Prepuţ a fost dovedită atunci când o fecioară a fost adusă înaintea relicvei. Prepuţul a crescut în diametru pe perioada vizitei frumoasei fete, ceea ce a coincis cu rezultatele studiilor călugărilor asupra organului sexual masculin.

Sfântul Prepuţ e în Ceruri, zic alţii.

Opozanţii teoriei de mai sus au fost numeroşi şi înverşunaţi, însă cel mai pertinent trebuie să fi fost cărturarul grec Leo Allatius (sec. XVII), autorul eseului De praeputio domini nostri Jesu Christi diatriba (Discuţii despre prepuţul domnului nostru I. H.). În memorabilul eseu, Allatius speculează că sf. Prepuţ s-ar fi înălţat la ceruri odată cu posesorul, devenind mai apoi inelele lui Saturn, singurele observabile prin telescop la acea dată. O eventuală confirmare a acestui fapt de proporţii cosmice ar conferi un plus de credibilitate rastafarienilor care susţin că Iisus a fost negru.

Părerea mea personală: ideea că domnul Iisus n-ar fi putut să urce înapoi acasă fără piesa de puzzle pierdută în frageda pruncie ar putea fi susţinută de însuşi faptul că dumnealui a petrecut 33 de ani pe planeta noastră mizerabilă, când putea (ştiut fiind că avea puteri comparabile cu ale lui Chuck Norris) să crească într-un an cât alţii în 40, să rezolve într-o clipită toată problema păcatului originar şi să îşi ia tălpăşiţa să petreacă în rai cu cele şapteşdouă de fecioare ale lui Mahomed.

E la mintea cocoşului că doar căutarea sf. Prepuţ îl constrângea să umble printre oameni, iar după ce l-a găsit a mai stat pe-aici cât să se usuce superglu-ul.

Compromisul

Minoritatea moderaţilor a ajuns la o soluţie demnă de guvernul României: Iisus a lăsat vechiul prepuţ în urmă, urmând să primească un sf. Prepuţ nou-nouţ în lumea de dincolo.

Morala

Nu cojiţi niciodată crenvurştii, deşeurile rezultate ar putea induce în eroare.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net