Utopia Balcanica

Mic ghid băuturistic: Deja fu

De când s-a deschis Scânteia, mi s-a mai întâmplat să trec cu câte-un alt drojdier pe lângă geamurile opace ale acestui stabiliment. Şi atunci am zis: bă, cercăm să bem o bere şi aici? Las-o baltă, arată scump.

Apoi scena s-a repetat şi s-a repetat.

Ei bine, după multe luni de zile am călcat înăuntru. Şi n-am regretat, pentru că l-am adăugat pe Deja Fu (Ferdinand nr. 53-55) în “panteon”. De ce?


Pe scurt: arată fancy, dar e prietenos, comod şi accesibil.

Poate tocmai fiindcă nu lasă să se distingă multe de-afară, tinde să fie mai gol decât la vecini, ceea ce e grozav, deşi nu tocmai rentabil pentru jupânii locului. Sau o fi doar efectul optic al pereţilor de căsoi burghez? Oricum, decorul e plăcut, soba radiază aristocratic iar oamenii locului, incluzând-o pe duduia care-a fost de gardă la tejghea trei zile la rând, sunt nostimi şi joviali.

Muzica e în surdină şi pare extrem de variată, de la Rammstein şi alte boli ale copilăriei până la jazz. Asta-i în regulă: dacă s-ar fixa pe cel din urmă gen, ar fura clientela Green hours, s-ar umple de snobi şi de tinerime urbană, ar dubla preţurile şi m-ar pierde pe mine, dând astfel în mod instantaneu faliment.

Că veni vorba, preţurile sunt de bun simţ şi meniul e foarte variat. Berea porneşte de la cinci lei (Ciuc, o schimbare binevenită faţă de oferta zonei). Ceaiurile sunt multe şi parfumate, limonada e zece lei da-i juma’ de kil, vinul fiert am înţeles c-ar fi bun şi el. Tăria mi se pare scumpă, dar aduceţi-vă aminte că eu vin din tavernele marinarilor, nu de la Château Bite Du Cheval.

În plus, meniul oltenilor de pe Ferdinand conţine exotisme haioase – vodcă neagră, vodcă roşie, coniac de fiţe, uischi de mai multe feluri.

Din păcate, vinarsul “muncitoresc” al locului e Alexandrion, ceea ce tinde să mă deranjeze. Bleah. Caca.

Serios, băieţi, există Zaraza, Jidvei, Mioriţa, Brâncoveanu, “TRIUMPF”!

Adaos ulterior: de fapt şi de drept, se dă şi Brâncoveanu. Ori eram eu prea trăscănit şi nu l-am găsit în meniul cel amplu, ori l-au băgat în urma articolului meu, hehe. Bilă albă, căci Brâncoveanu nu-i rău deloc.

Totuşi, poate că sus-menţionaţii Rammstein, la un loc cu Alexandrion plus cola (8 lei), le-ar aduce multora aminte de şcoala generală şi i-ar face să lăcrimeze. Perfect. Simplu.

Pentru că fără internet wireless nu se mai poate, da, există internet wireless.

Peseu: tot aici am avut parte de o seară sublimă de karaoke puternic alcoolizat, cu pufuleţi din partea casei, care sper să se repete curând (şi să treacă iar prin Sinatra, Spice Girls, Steppenwolf, Oasis ca orice karaoke respectabil).

Genul localului: Green hours fără tabureţi de grădiniţă şi fiţele de căcat care îl definesc.

Pluşi:
– loc mare, bine aerisit şi foarte frumos.
– “permanenţii”, care par a fi oameni faini.
– bere Ciuc.
– mare diversitate de tării.
– muzică în surdină.

Plusminuşi:
– muzica, ocazional dubioasă (locului i-ar sta bine ca bar de oldies).
– la vară, terasa are să fie cam mică şi cam anostă, dar n-ai ce să-i faci, asta-i arhitectura zonei..

Minuşi:
– am cerut măsline, am primit pula.
– am cerut caşcaval, am primit pula.
– am cerut o cinzeacă de Blavod, se terminase.
– haha, i-am taxat, dar lăsând lipsa măslinelor la o parte, localul e mişto.

Morala: Prindeţi-l pe Deja Fu Bar până nu e deja FUBAR.

Pozele sunt de pe saitul lor.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net