Utopia Balcanica

De chichi, de michi, de trei lei rinichii

Sezonul estival nu înseamnă numai fun in ză sun. Înseamnă să-ţi fure bulgarii rinichiul. Cu toţii cunoaştem pe cineva care cunoaşte pe cineva care a păţit-o.

Fie a rămas singur în maşină în timp ce prietenii intrau în benzinărie, fie a dispărut de pe plajă sau din camera de hotel. Oricum s-a trezit cu o cicatrice mare şi lată, într-o scăldătoare plină cu gheaţă undeva la mama dracului.

Ei bine, ca şi flăcăul care a băgat prea mult LSD şi se crede portocală, ca şi gagica care s-a pupat cu un necunoscut în discotecă şi a făcut urticarie fiindcă tipul şi-o trăgea cu morţi, ca şi peştele pangasius otrăvitor sau echinacea vindecătoare, ca şi bioenergoterapia sau homeopatia, hoţul de rinichi la drumul mare e o legendă urbană, un basm de adormit copiii (şi, în unele cazuri, de exploatat paranoia naivă a omului în toată firea).

Adică e bulşit, e căcat mâncat în mod gratuit.


Povestea cu hoţii de rinichi a început, aparent, prin ’89 , când un turc s-a plâns că a fost ademenit în Marea Britanie şi, sub pretextul unor analize de sânge, a fost jefuit de un rinichi. O ştire de senzaţie cu care au jonglat până şi băieţii serioşi de la Reuters până când s-a descoperit că turcul dăduse anunţ la ziar că-şi vinde rinichiul şi-i pârâse pe respectivii doar fiindcă nu se înţeleseseră la bani.

Turişti americani în Brazilia, turişti de orice fel în India, “păcătoşii” din Las Vegas, cu toţii au fost vedetele acestei poveşti care pute a scorneală (pentru că este scorneală). Mai mult, o sumedenie de oraşe sunt străbătute noaptea şi de o “ambulanţă a morţii” care te loveşte, îţi ia organul şi se cară.

O groază de filme artistice şi/sau documentare de tip OTV au exploatat mitul (frica vinde!) în timp ce doar câteva cărţi serioase s-au chinuit să liniştească minţile inflamate.

Revenind la oile noastre balcanice, e lesne de înţeles cum românii au percutat imediat la poveştile nemuritoare cu bulgarii hoţi de rinichi. În primul rând, da, la bulgari se fură. Cum se fură şi la noi, atâta tot că mafia lor e într-adevăr o mafie în timp ce hoţii noştru sunt nişte găinari. Adică la ei se fură Merţane şi se împuşcă politicieni, ceea ce pe studentul sărac îl lasă rece. La noi se fură telefoane şi şlapi şi asta te enervează, deci preferi să mergi la ei.

Ceea ce ne aduce la chestiunea a doua, invidia taică. Oamenii ne aspiră tot fluxu’ de turişti, şi asta pe bună dreptate. Păi cum să nu existe un secret întunecos? Hotelurile lor poleite cu aur e limpede că s-au clădit pe rinichii noştri cinstiţi!

De fapt (şocant nu-i aşa?) la bulgari circulă aceeaşi poveste, da’ cu bulgari care s-au dus în România şi s-au întors ciuntiţi de-un organ vital. Povestea lor n-are aceeaşi răspândire pentru că, zău, când aţi văzut voi ultima oară bulgari vizitându-ne en masse? Ţărişoara lor are absolut tot ce are şi a noastră, plus câteva autostrăzi. Şi bame, care la noi nu prea cresc.

Nu mă mai bag în veridicitatea medicală a descrierii evenimentului, care lasă de dorit. Serios, când cineva are nevoie de un rinichi, donatorul trebuie să fie sănătos şi – cel mai important – compatibil. Medicii au să te lămurească că nici rinichiul lui frate-tău nu-ţi vine bine decât în 25-50% din cazuri. Gândeşte-te, deci, că rinichiul unui anonim căruia i-ai dat în cap pe marginea şoselei e bun, în principiu, doar de pus pe grătar. Şi chiar şi aşa rişti să aibă tot felul de virusuri, virioni, prioni, bafterii şi amibe care să-l facă necomestibil sau ne-gustos. Mie mi-ar fi mai frică să mi se implanteze un rinichi în somn decât să mi se extirpe.

Da, s-a întâmplat sporadic în lumea a treia să te internezi pentru ceva şi să te trezeşti că ţi-au luat un rinichi. Da, s-a întâmplat să li se şparlească rinichii persoanelor decedate în accidente rutiere sau chinezilor spânzuraţi. Da, oamenii îşi vând rinichii într-o veselie şi acolo unde-i legal, şi acolo unde nu-i.

Dar nimeni nu o să-ţi fure organele pe plajă la bulgari. Nici la benzinărie. Nici măcar în pădure. În cel mai rău caz au să-ţi ia benzina din rezervor.

Problema a fost studiată şi de către Snopes, cu nişte trimiteri faine.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net