Utopia Balcanica

Fugi, Boroş, fugi, pe Inna să o ajungi

A trecut o săptămână de la apelul meu către toţi iubitorii culturii veritabile. Într-o săptămână, Dozatorul lui DJ Boroş a fost votat de peste două sute de ori şi a urcat în topul MTV până foarte aproape de locul cinci.

Asta înseamnă că zeci de oameni consideră, pe bună dreptate, că muzica de căcat merită un vot de blam. Mai înseamnă că zeci de oameni cinstesc amintirea dozatorului TEC, simbol al anilor ‘90 şi motivul principal pentru care copiii noştri vor avea, poate, trei ochi sau piele fosforescentă.


S-au raliat cauzei noastre şi au propovăduit-o pe blog sau pe feisbuc o mână de mici sau mari formatori de opinie: Sîrb, Eftimie, Buciuman de la Rezistenţa, Krossfire, Bezbojnicul, comunitatea căţelului pirat, Zergu. Dacă uit pe cineva, strigaţi acilea pentru eternă gratitudine. Sunteţi nişte bomboane de oameni, diabetu’ canibalilor, ce mai.

Problema este că, deşi timpul încă nu-i pierdut, locul 5 pare a se îndepărta din ce în ce mai mult. Asta poate însemna două lucruri:

Votul e o mânărie infectă (de la bun început sunt aceleaşi cinci piese de căcat în top şi parcă fiecare vot pentru Boroş îi aduce un punct şi fufei de Inna).

Noi, adicătelea eu şi cei câţiva de mai sus şi cititorii noştri iubiţi şi iubitori care ştiu să aprecieze o glumă bună, suntem blazaţi şi leneşi şi nu putem să ne unim nici măcar pentru cea mai nobilă dintre cauze.

Ştii, călătorule prin blogosferă, amintirea dozatorului e pe moarte. Poţi să votezi zilnic (uite aici linkul unde poţi să votezi zilnic) ca s-o salvezi. Şi să arăţi în acelaşi timp muie industriei muzicale autohtone.

Drept răsplată anticipată pentru micul efort care înseamnă atât de mult (şi fiindcă merge atât de bine cu povestea de ieri), vă ofer “Câinii” aceluiaşi nemuritor Orfeu al sfârşitului de secol douăzeci. DJ Boroş:

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

camaramotului.ro

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net