Utopia Balcanica

Braşoveni, vidi, vici (ziua unu)

Nefiind un şmecheraş cu tupeu, un A-lister, un expert în ceva sau o candidă posesoare de ţâţe, mi se întâmplă destul de rar să fiu invitat la evenimente, mai ales la acele evenimente care oferă mai mult decât un pişcot şi un pahar de plastic cu vino frizzante di Bragadiru.

De aceea m-am bucurat când îndrăgitul Eftimie m-a invitat, de vineri până duminică, Prin Braşovul meu alături de alţi câţiva agreabili blogânzi din Bucureşti: “cunoscutul oligofren” (tre’ să fii mândru când te etichetează însuşi Tribunul) Julius, Elena Cîrîc cu î din i, Toma şi Claudia, Dragoş (căruia am să-i fur pozele), Bogdan şi călătoarea Roxana, căreia am să-i fur mai încolo alte poze. Sponsorii au fost cei mai mişto sponsori pe care ţi-i poţi dori, dar nefiind oameni, ci corporaţii fără suflet, vor fi menţionaţi abia în paragrafele de mai jos. Care sunt mai jos şi pe care vă invit să le vizionaţi.


Ziua unu: cu capul înainte în Braşovul profund

Ştiam că expediţia se întâmplă sub o stea norocoasă încă de când acceleratul 1621 trăgea la peronul kronstădtean cu patru, cinci minute mai devreme decât scria pe bilet. Oricine a mers măcar o dată cu CFR-ul ştie că aşa ceva e posibil doar dacă-ţi bagă Hawking o pilă la fizica cuantică.


Harta nu arată-n schimb
o curbură-n spaţiu-timp.

Tocmai bine, că venisem într-un compartiment cu babe atât de agasante încât, să moară Jean, dacă mai stăteam acolo un sfert de ceas ieşeam vinovat de babicid, singurul act care e ilegal şi de responsabilitate civică în acelaşi timp.

M-a cules Eftimie, sperând şi el să-mi întârzie trenul ca să-şi poată fini sandvişul, şi am pornit să-mi arate câteva locuri de băut bere. (Ştiu, redundez, v-aţi dat seama după subtitlul de mai sus despre ce va fi vorba.)

Întâi şi-ntâi am băut o bere pe terasa unui complex de agrement de pe coasta Tâmpei, unde panorama era faină di tăt. Dar berea era caldă şi chelnerul moţăia cu impertinenţă, astfel încât după două-trei poze trase la repezeală am zis gudbai şi nici n-am să-i caut să le pun un linc.

La coborâş, discutând despre viaţa într-un radio de manele, am văzut jucându-se tenis doi băieţi în scaune cu roate, ceea ce spune multe despre gradul de civilizaţie al Braşovului. Nu atât faptul că jucau tenis cât faptul că jucau tenis pe un deal care la Bucureşti ar fi avut doar o rampă improvizată ducând într-un perete, dacă nu chiar într-o groapă cu cobre.

Am demolat mai apoi trei, patru beri Ciucaş (iată-l pe primul nostru sponsor!) nu oriunde, ci la Sile, genul ăla de bombă cu poveşti, unde-mi prieşte mie şi la care strâmbă snobii din nasul lor snob. La Sile îşi fac veacul ziariştii locali, pătându-şi touchscreenurile cu vişinată; acolo se încheie contracte între gentlemenii din popor şi se scrijelesc mistreţi în mesele de plastic mai ceva ca-n peşteră la Altamira. Am promis că mă revanşez faţă de stimabilul Eftimie când vine prin capitală, ducându-l la bodega din piaţa Miniş sau la Traian la păcănele.

Pe seară, în beci la Sergiana (unde spaţiul e imens da’ mesele sunt mereu ocupate, ceea ce cred că înseamnă ceva în codul secret al restaurantelor) ni s-au alăturat personalităţi de mare rang. Care va să zică jovialul domn Macedonschi de la Asociaţia pentru promovarea aşa şi pe dincolo ceva-ceva Braşov (sponsor şi un neamţ cu totul şi cu totul admirabil), un tip Vali despre care am înţeles că are şi el un blog şi o tânără jurnalistă de turism din Albion, care se străduia să dovedească ciorba (exotică şi inedită, cu aparat digestiv bovin într-însa) şi pălinca (exotică şi inedită, cu etanol de provenienţă prunieră într-însa). Am râs, că tipa semăna cu un personaj recurent din Mîţa cu î din i: cunoscătorii care cunoaşte, cunoaşte.


Un chiolhan ca în Bizanţ
cu jumări care fac cranţ.

Subliniez – după cum aflasem deja printr-o reţea de informatori, la Sergiana au nişte jumări şi o slană extradelicioase, cum n-am consumat decât puţin mai sus, în ţara moţilor. Blestemul ancestral şi dacic ca un bocet să cadă pe acei oameni cari nu ştiu a se delecta cu osânza cinstitului porc!

Cazarea ni s-a întâmplat la încărcatul-de-istorie Aro Palace, cinci stele, unde-au stat de-a lungul veacurilor Cerbii de aur ai şuşei cu acelaşi nume şi unde e muzică în lift. Şi poţi să joci snake pe televizor cu nuştiucâţi lei pe minut. Şi e comooooooood.

(Asta, bineînţeles, după ce am închis Sergiana la ora unu fix, avertizaţi în avans de nişte chelneri de ispravă, şi ne-am mutat preţ de înc-o bere la Nicoli, una dintre foarte puţinele taverne deschise non stop în Braşov. Dap, încă un semn al apropierii de Occident e când oamenii încep să mai şi doarmă nopţile.)

Ziua doi tocmai ce-am început să o cronichez da’ vă arăt puţin mai târziu, aşa că staţi pe fir. Braşovul e mişto dar sigur ştiaţi asta deja.

P.S. Cel puţin jumătate din oraşul Botoşani locuieşte în Braşov. Mai jos, una dintre multiplele dovezi.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net