Utopia Balcanica

Recensăminte-mă frumos

Astăzi a început numărătoarea care o să arate că suntem puţini, bătrâni şi amărâţi. Nu-i chiar treaba mea ce-o să le ziceţi voi recenzorilor cum nu-i nici treaba voastră că eu o să mă declar amerindian sau ainu. Dar cu toţii am face bine să ne declarăm atei sau fără religie.

Nu discut acum cu “nucleul dur” care râde la Mîţa cu î din i şi se întâlneşte la “beri blasfemice” să facă activism. Ăştia-s băieţii mei şi n-au nevoie de îndemnuri şi explicaţii ca să procedeze corect. Vorbesc cu voi, indiferenţii, cu ăştia care desconsideră ameninţarea teocraţiei, chiar şi cu cei doi sau trei creştini cu care te poţi înţelege, despre care am înţeles că ar exista deşi n-am avut până acum onoarea să îi cunosc.


Cititorule, te conjur!

Chiar dacă eşti botezat şi crezi din tot sufletul în doamne-doamne şi în călăreţii apocalipsei şi în curva Babilonului, dar înţelegi principiul laicităţii statului şi îl respecţi, vei şti să-l înveţi pe aprod să scrie 30 sau 29 în cutiuţa cu pricina. Deci aşa, ateu sau fără afiliere religioasă, nu “creştin nemergător la biserică”, “creştin dezamăgit de biserică” sau, mai rău, “agnostic”, “liber-cugetător” şi alţi termeni fancy pe care recenzorul de rând nu-i înţelege pentru că e un simpliot.

Să te dai ateu chiar dacă nu eşti? Să minţi în faţa lui doamne-doamne? E pentru o cauză bună, şi dacă în zilele noastre tata Iehova s-ar mai manifesta şi altfel decât ascunzând cruci în cartofi şi-n buturugi, sigur ţi-ar mulţumi şi te-ar vindeca de acnee sau chelie sau ce ai tu pe-acasă. Pentru că şi doamne-doamne s-a săturat de hoţii care hoţesc în numele lui.

Pentru că recensământul ăsta va sta la baza multor politici de împărţire a ciolanului vreo zece ani de zile de-acum încolo.

Având în spate recensămintele din ’92 şi 2002, BOR, de peste 4000 de ani mamă iubitoare a Românilor Verzi, a primit pe moka în ultimele două decenii vreo şapte sute de milioane de euro (din care jumate doar în ultimii trei ani). Asta doar de la bugetul de stat: să nu-i mai socotim pe primarii care donează terenuri şi alte nimicuri contra mântuire. Şi a ajuns să conducă un imperiu economic evaluat la vreo trei miliarde jumate (euroi, nu ghinde), adică de cinci ori moşia unui magnat din top 5 ca Ţiriac.

Tragem linie şi ne vine să ne mirăm un pic când constatăm că activitatea caritabilă a BOR a fost neglijabilă (adică pe bune frăţie, i-au depăşit anul trecut ereticii ăia de catolici) şi că oricum banii picuraţi în filantropie veneau din buzunarele enoriaşilor, adică ceea ce face oricum statul şi ceea ce fac atâtea onegeuri.

În timp ce spitalele au ajuns să-i roage pe aparţinători să ajute şi ei cantina cu juma’ de kil de ficat congelat şi şcolilor le pică veceurile prin podea, popii fac un falus urât de o sută de metri din banii impozanţilor (aşa se cheamă ăia care plătesc impozit, nu?), pe o tarla din buricul oraşului, primită şi ea cadou.

În timp ce Vasile vă scrie asta purtând un tricou luat cu 4 lei de la casa de modă Taica Lazăr, gata găurit, afişul de pe uşa mitropoliei cere încă un rând de donaţii ca săraca BOR să cumpere (de la ea însăşi?) ciuşpe veşminte preoţeşti la trei sute de euro bucata, adică cam cât face toată garderoba unui cetăţean cinstit.

În timp ce oameni bolnavi, flămânzi şi disperaţi dorm pe cimentul rece cu capul pe paporniţă ca să prindă dimineaţa un pupic iluzoriu de la degetul mort al cuviosului Pafnutie, zorzoanele de serviciu pe care le poartă Daniel de gât ar putea singure să cumpere un Logan.


Cînd e vorba de bling-bling
ză patriarh e şi ză king.

(sursa: rezistenţii)

Uite de-aia tu, creştinule cu bun simţ, şi tu, nehotărâtule, nu veţi aproba tacit practicile astea absolut neconforme cu ce-a predicat Iisus fiilor lu’ Israel acum un milion de ani. Şi le veţi sancţiona, dacă nu deschizând ochii asupra religiei ca fenomen vicios şi distructiv, atunci măcar prefăcându-vă zilele astea că sunteţi atei.

Pe noi, stratul de mijloc din mediul urban, se mai sprijină lupta asta cu morile de vânt. La ţară şi în cartiere, popa face legea deja.

Copii cititori, educaţi-vă părinţii în acest sens. Părinţi cititori, educaţi-vă copiii în acest sens. Şi dacă nu vreţi să mă ascultaţi pe mine, citiţi acelaşi îndemn la Sîrb sau la Buciuman sau la ASUR.

À propos, dacă mai e cineva atât de plictisit încât să-i pese, Pleşu a fost surprins iar consumând o doză de halucinogene care ar putea omorî un rinocer tânăr.

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net