Utopia Balcanica

În căutarea pierderii de timp

Grea e viaţa şi plină de urgie când ai atâtea de rezolvat şi dedlainurile bat la uşă!

Aşadar stăteam io mai devreme la un şpriţ, procrastinând, cum ar zice un binecunoscut cuvânt din engleză pe care îl ştim cu toţii de pe internete, şi studiam cu interes ceva ce mi se pare c-a fost primul desen animat din lume care-a fost şi color, şi cu sunet, adică “Fiddlesticks” (1930) din seria totalmente adorabilă a lui Ub Iwerks cu Flip the Frog.

Băi tată, şi pe la minutu’ cinci, când începe bucata lacrimogenă, mi se pare că aud trei-patru note din ceva ce îmi suna cunoscut. Băi tată, şi ce lapsus am putut să am! De disperare m-am apucat şi să muncesc, în speranţa că voi uita de acea temă cunoscută care mi se fixase în cap şi nici măcar nu semăna prea mult cu ce cânta şoarecele la vioară mai sus.

Dup-aia mi-am adus aminte că există saituri în care poţi fredona ca să găseşti un cântec. Videoclipul mi se pare extraordinar pentru vremea lui de demult şi nici Vicky nu-i de lepădat.

În altă ordine de idei, dacă nu ne revoltăm şi marţi împotriva înscenării abjecte care-a fost când cu “violenţele ultraşilor”, n-am făcut nici o brânză. Vă provoc.

Iar dacă v-aţi pus careva silicoane, aveţi grijă că veţi da socoteală în faţa domnului.

Propagă această propagandă!

Vasile

Vasile e căpetenia internaţională a bărboşilor (şi a acestui sait). Are multe preocupări, cel puţin în comparaţie cu oamenii care n-au.

Abonează-te

Scriu aici din an în paşti. Acum poţi primi o notificare prin email din an în paşti!
 

Contact

vasile (a rond) utopiabalcanica punct net