De când ţara noastră e-n plin scandal, armenii mucaliţi de la Radio Erevan au cam avut de muncă peste program. Treaba de mai jos e în memoria unui proiect care-a fost chiar amuzant. Şi care ar trebui readus la viaţă, Buciumene.
Întrebări şi răspunsuri. Atenţie, unele sunt unfunny.
– E adevărat că Ovidiu a fost trimis în exil pentru că l-a calomniat pe împărat?
– Noi credem că a fost pedepsit pentru plagiat. Aşa se explică de ce scrisorile lui se cheamă epistulae ex Ponto.
* * *
– Dacă vreau să mă angajez ca grafician, trebuie să prezint un portofoliu de lucrări originale?
– Da, dar puteţi şi să prezentaţi un pontofoliu de reproduceri.
* * *
– Cum sunt clasificate operele literare în funcţie de momentul publicării?
– Se spune despre o operă literară că este antumă dacă autorul este viu, postumă dacă autorul este mort sau pontumă dacă autorul este altul.
* * *
– E adevărat că, la fel ca catolicii, creştinii copţi au un papă?
– Da, însă numai dumnezeu ştie care dintre cei doi este adevăratul lui reprezentant pe Pământ. Celălalt este un simplu pontif.
* * *
– Tocmai am cumpărat o pereche de pantaloni şi am observat că un crac este mai lung decât celălalt. Pot să-i returnez?
– Greşeala este a Dvs., dacă voiaţi doi craci identici trebuia să cereţi pontaloni.
* * *
– E adevărat că şi autoplagiatul se sancţionează?
– Cu siguranţă! Altfel nu se închidea încă din 2010 fabrica Pontiac.
* * *
– Cum îmi dau seama dacă apa este bună de băut?
– În general, apa extrasă din subsol, prin foraj, este potabilă; cea care se adună în subsolul casei este nepotabilă iar cea care evită cu totul subsolurile este pontabilă.
* * *
– Apropo de asta, cum se numeşte o construcţie plutitoare, ancorată de sol?
– Ponton, câtă vreme nu este ancorată şi de subsol.
* * *
– E adevărat că unele firme au o condică în care fiecare notează ora când a ajuns la serviciu?
– Da, şi pentru că toţi scriu acelaşi lucru, i se mai zice şi pontaj.
* * *
– Când nu sunt de acord cu ei, prietenii îmi zic că sunt Gică Contra. Ce să fac?
– Important e să nu le preluaţi ideile întocmai, vor spune că sunteţi Victor Ponta.
* * *
– E adevărat că producătorii filmului “Contact” s-au inspirat din romanul lui Carl Sagan?
– Da, dar au specificat acest lucru. Altfel, filmul se chema Pontact.
* * *
– De ce nu seamănă ursul panda cu ceilalţi urşi?
– Pentru că e ursul panda, nu ursul ponta.
* * *
– E adevărat că voi întâlni curând poantele de mai sus şi pe alte saituri umoroase?
– Cred că v-aţi răspuns singur la întrebare.

